Rapid a pierdut pe teren propriu, scor 0-1 cu Hermannstadt în etapa 29 din SuperLigă. Silviu Balaure, în prima repriză, a marcat golul care a adus prima victorie a sibienilor în 2023. Marko Dugandzic a avut șansa de a marca golul egalizator, însă a ratat după un procedeu pe care l-a pus în aplicare și în meciul CS Mioveni – Rapid 0-0 în etapa 26.
Marko Dugandzic a fost introdus de Adrian Mutu în startul reprizei secunde a meciului cu Hermannstadt. Atacantul croat, golgheter în campionatul României la egalitate cu Andrea Compagno, a avut mai multe șanse de a marca în poarta lui Letica, însă cea mai mare ocazie a avut-o în minutul 90+2.
Viorel Flueran a dictat penalty după consultarea VAR în urma unui fault comis de Baba Alhassan asupra lui Mattias Kait. Marko Dugandzic a luat mingea să execute, însă șutul atacantul croat a fost ghicit de Letica. Golgheterul echipei din Giulești a făcut din nou pas fals înainte să lovească mingea, însă fără succes. VEZI VIDEO AICI.
„Pe undeva eram sigur că o să ratăm. Când nu e seara noastră așa se întâmplă. Probabil că ar trebui să schimbe. O să vedem, de ce să nu bată pe el. Penalty-urile se ratează, nu îl scoatem țap ispășitor pe Dugandzic”, a declarat Adrian Mutu, la finalul meciului.
Ratarea atacantului de la Rapid a fost similară cu cea din meciul CS Mioveni – Rapid, scor 0-0 în etapa 26 din SuperLigă. Horațiu Feșnic le-a acordat lovitură de pedeapsă giuleștenilor, iar Marko Dugandzic a reușit să înscrie. Totuși, „centralul” a considerat că mai mulți jucători erau deja în careu înainte ca fostul fotbalist de la CFR Cluj să lovească mingea și a cerut repetarea execuției.
Marko Dugandzic nu a fost la fel de inspirat la a doua încercare. Folosind același procedeu, Dugandzic a trimis mult peste poartă în minutul 84. Scorul s-a menținut egal până la final, iar Rapid a pierdut două puncte importante la Mioveni în lupta pentru primele locuri din clasament.
De cele două penalty-uri ratate ale lui Dugandzic a profitat Andrea Compagno. Atacantul italian de la FCSB l-a egalat pe croat în topul marcatorilor din SuperLigă, ambii cu 16 reușite. Performanțele din tricoul roș-albaștrilor l-au propulsat pe Andrea Compagno la naționala Italiei.
Selecționerul Roberto Mancini l-a trecut pe lista preliminară pe Andrea Compagno pentru primele două meciuri ale Italiei din preliminariile pentru Euro 2024. La finalul lunii martie, „Squadra Azzurra” joacă împotriva Angliei și a Maltei.
Marko Dugandzic a lipsit din echipa de start a Rapidului pentru meciul cu Hermannstadt. Adrian Mutu a mizat pe Luckassen în prima repriză a partidei din Giulești. Intrat după pauză, atacantul croat a creat mai multe faze periculoase la poarta lui Letica, însă nu a reușit să își treacă numele pe lista marcatorilor.
Pe lângă Luckassen, Adrian Mutu i-a înlocuit la pauză pe Ongenda, Crepulja și Emmers. În locul lor, „Briliantul” i-a introdus în teren pe Kait, cel care avea să scoată lovitura de pedeapsă, Albu și Costache. Ultimul a reușit să îl învingă pe Letica, însă golul a fost anulat corect după un ofsaid la Dugandzic.