Sport

Dumitru Dragomir uimește din nou! Cel mai bun jucător din SuperLiga, peste Florinel Coman: „E de nivelul lui Drăgușin!”

Dumitru Dragomir îl consideră pe Matei Ilie de la CFR Cluj, cel mai promiţător jucător din SuperLiga, cu o valoare peste a lui Florinel Coman.
16.04.2024 | 09:55
Dumitru Dragomir uimeste din nou Cel mai bun jucator din SuperLiga peste Florinel Coman E de nivelul lui Dragusin
Dumitru Dragomir uimește din nou! Cel mai bun jucător din SuperLiga, peste Florinel Coman: „E de nivelul lui Drăgușin!”. Sursa: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Dumitru Dragomir a făcut o trecere în revistă a celor mai valoroşi fotbalişti din SuperLiga. Surprinzător, nu Florinel Coman este cel mai scump jucător din campionatul românesc.

Dumitru Dragomir uimește din nou! Cel mai bun jucător din SuperLiga, peste Florinel Coman

În direct la MAX PROFEŢIILE LUI MITICĂ, Dumitru Dragomir îl compară pe Matei Ilie de la CFR Cluj, cu Radu Drăguşin, spunând că tânărul fundaş al ardelenilor se va putea vinde pe 7 milioane de euro:

ADVERTISEMENT

“Lixandru şi Şut sunt de bani mulţi. Trebuie să îi iei pe amândoi. Aş da 10 milioane de euro pe cei doi. Atât aş da eu. Florinel Coman costă în jur de 5-6 milioane de euro, Mitriţă, 3-4. 

Otele este şi el de 3-4 milioane, ca şi Bîrligea, e tânăr. Matei Ilie merge spre 7 milioane de euro. Cu cine vorbiţi voi? Este peste toţi. Are 20 de ani, 1,90 şi ceva, de picior stâng.

ADVERTISEMENT

“De departe cel mai potenţial dintre jucătorii români”

Se duce în Anglia şi joacă. Eu zic că acum e de nivelul lui Drăguşin. Da, l-am pus peste Coman. Eu spun peste 7 milioane. De departe cel mai potenţial dintre jucătorii români.

La preţ mare l-aş pune şi pe portarul de la Steaua. Târnovanu, cam 4-5 milioane de euro. Baiaram este de 1-2 milioane de euro.  Rrahmani este atacant de 1,5 milioane de euro.

ADVERTISEMENT

“Cojocaru de la Farul se poate duce acum peste 3 milioane de euro”

Krasniqi este de 500-600.000 de euro, iar Bauza ar fi de 1,5 milioane de euro. Louis Munteanu este de peste 1,5 milioane de euro, se poate duce în 3 milioane de euro. Otele e jucător de forţă, de asta e peste Munteanu.

Cojocaru de la Farul se poate duce acum peste 3 milioane de euro. Lasă acum, în viitor nu ştiu. Otele nu poate să joace cu mijlocaşii pe care îi are. E jucător de campionatul englez sau german”, a spus Dragomir la MAX PROFEŢIILE LUI MITICĂ.

ADVERTISEMENT

Florinel Coman este aproape de plecarea de la FCSB, la finalul stagiunii. Atacantul s-a înţeles cu Al Duhail din Qatar, echipă care îi oferă un salariu anual de 2 milioane de euro plus bonusuri.

ADVERTISEMENT