Sport

După 14 ani, ”Prințul” Cristea a rememorat fuga din cantonamentul lui Dinamo: ”Zicu l-a sunat pe Giovanni Becali”

Adrian Cristea a rememorat momentul plecării din cantonamentul lui Dinamo, în 2010, după un meci pierdut cu CFR Cluj, scor 2-1.
07.03.2024 | 09:00
Dupa 14 ani Printul Cristea a rememorat fuga din cantonamentul lui Dinamo Zicu la sunat pe Giovanni Becali
Adrian Cristea a rememorat fuga din cantonamentul lui Dinamo. foto: Sport Pictures
ADVERTISEMENT

În sezonul 2009-2010, Dinamo a ajuns până în semifinale Cupei României, fiind eliminată de CFR Cluj, cu scorul de 3-2 la general. După manșa retur, un episod controversat a avut loc la hotelul unde lotul lui Dinamo era cazat la Cluj.

Adrian Cristea, la 14 ani de la fuga din cantonamentul lui Dinamo: ”N’Doye a plecat primul”

În acea seară, cinci jucători din lotul ”câinilor”, Mărgăritescu, Zicu, Adrian Cristea, Boștină și Alexe, au decis să plece din cantonamentul echipei și să se întoarcă la București, fiind nemulțumiți de tratamentul preferențial al conducerii față de Ousmane N’Doye.

ADVERTISEMENT

După 14 ani, Adrian Cristea a rememorat întâmplarea din cantonamentul lui Dinamo, echipă pentru care a evoluat în perioada 2005-2011 și pentru care a bifat 197 de apariții.

”După meci am mai rămas la un pahar de vin. Când ne uităm, eram toată echipa, lipseau doar N’Doye, Djakaridja Kone și Zie Diabate. Ne-am dus în cameră, nu am găsit pe nimeni.

ADVERTISEMENT

Am mers apoi la recepție și am întrebat dacă au văzut trei fotbaliști. Ne-au răspuns că a venit o mașină și i-a luat. Eram acolo toți. Ne-am dat seama că au plecat din cantonament.

Atunci a venit Prunea. Era președinte, director sportiv, ceva. A coborât în recepție, iar Bratu, care e mai înțepat, i-a spus ‘Florine, vezi că ăștia trei au plecat din cantonament’. Aici cred că a fost momentul cheie al acestei situații.

ADVERTISEMENT

Dacă domnul Prunea era mai inspirat, având în vedere că era director sportiv, putea avea alt răspuns. Răspunsul lui a fost ‘nu aveți voi treabă, duceți-vă la voi în cameră’. Atunci a pornit scandalul. A sărit Bratu la el și l-a mai înjurat. Nu mi se pare normal să ai un asemenea răspuns.

Putea spune: ‘Da, am luat la cunoștință. Voi face referat, trimit conducerii și se vor lua măsurile conform regulamentului de ordine interioară’. Atunci ce mai puteai să îi spui omului? Bratu s-a dus spre el doar, nu s-a bătut nimeni”, a declarat Adrian Cristea, la podcastul ”Eu sunt Anamaria Prodan”.

ADVERTISEMENT

Adrian Cristea: ”Zicu l-a sunat pe Giovanni Becali”

”Ne-am dus într-o cameră toată echipa și ne-am întrebat ce să facem. Am vorbit să plecăm toți la București. Noi eram mai fraieri? Atunci l-a sunat Zicu pe Giovanni Becali, era impresariat de el. ‘Nea Giovanni, ăștia au plecat și noi fraierii stăm în cantonament’.

El ne-a întrebat ce vrem să facem. Noi am zis că vrem să plecăm, eram siguri. Giovanni ne-a spus: ‘Eu vă mai întrebat o dată, să nu fiți azi lei și mâine mielușei. Sigur vreți să plecați toți?’.

Noi am răspuns că da, a doua zi plecăm.Ne-a promis că a doua zi dimineața avem autocar să plecăm la București. A doua zi dimineață, când am coborât, mai eram doar câțiva. Eram eu, Mărgăritescu, Zicu, Alexe și Boștină. Am întrebat, ‘băi ce faceți?’. Niculescu a zis că nu poate, că a vorbit cu nașu (n.r. Cristi Borcea). 

A trimis Giovanni microbuz și am venit la București. Am fost amendați. Autocarul l-a trimis Giovanni, dar nu a zis să plecăm. A doua zi, am ieșit la masă. Eram noi cei care fugiserăm, cu Cristi Borcea, Giovanni Becali, Victor și a venit și nea Gigi Becali.

Am stat la masă și ne-au dat o amendă, nici nu știu dacă ne-au luat banii, și am revenit la echipă”, a mai declart Adrian Cristea.

ADVERTISEMENT