O româncă a impresionat SUA, dar și Olanda, după ce a făcut mai multe atacuri cibernetice aici și s-a îmbogățit din asta. Tânăra a oferit detalii despre cum reușea să intre în posesia calculatoarelor oamenilor.
Eveline Cismaru este numele româncei, iar faptele le-a săvârșit în perioada 2014, 2016. Chiar dacă a strâns o avere din ele, nu a scăpat de problemele cu oamenii legii.
Eveline a povestit pentru un post olandez, RTL Nieuws, că a stat un an și jumătate după gratii, iar acum își regretă ilegalitățile. Mii de calculatoare a virusat, printre care și cele care erau conectate la camerele de supraveghere ale Departamentului Poliției Metropolitane din Washington, înainte ca Donald Trump să ajungă președinte, la Casa Albă.
Eveline a relatat pentru sursa menționată că iubitul ei a învățat-o cum să intre în lumea hackerilor, acesta fiind deja infiltrat de mai mult timp. Astfel, românca a fost singura femeie din domeniu atunci, iar bărbații cu care colabora o ajutau cu drag.
”Datorită lui știam multe despre criminalitatea informatică pentru că el era de ceva vreme în lumea asta. Ransomware-ul devenea foarte popular atunci.
Eram singura femeie din această lume și toți bărbații se arătau foarte fericiți să mă ajute. Am fost de acord cu asta”, a povestit Eveline pentru RTL Nieuws.
Românca a povestit și cum virusa calcultoarele. Trimitea e-mail-uri la mai multe persoane, prin care le spunea că au facturi neplătite sau să acceseze anumite link-uri, dar oamenii cădeau în capcană de a accesa un ramsomware CTB Locker și așa li se bloca baza de date.
Din banii câștigați prin fraudă, Eveline își cumpăra lucruri scumpe, printre care haine și mașini.
”Cumpăram mașini și haine și mergeam des în vacanță”, a mai detaliat Eveline Cismaru.
De asemenea, tânăra a mai precizat că acum trăiește în Londra, unde se ocupă de propria afacere cu marketing și social media. Spre finalul interviului, ea a prezentat scuze pentru atacurile cibernetice.
”Îmi pare rău, oameni buni. Pentru data viitoare: folosiți parole mai puternice, nu vă împărtășiți datele private și nu dați click pe link!”, a mai precizat românca.