Editorial dureros aniversar Cornel Dinu. M-am născut odată cu Dinamo. La mulți ani și-ți mulțumesc! La trecutu-ți mare… vreau și viitor!

Este provocant să scrii despre clubul Dinamo, o identitate sportivă de mișcare performantă în timpuri de pandemie-pandalie statică. Care a pus „STOP” la intrările în parcuri într-un fel unic în cei 72 de ani de existență a clubului, pentru sport și pentru public.

Editorial dureros aniversar Cornel Dinu. M-am născut odată cu Dinamo. La mulți ani și-ți mulțumesc! La trecutu-ți mare… vreau și viitor!

Nu vă îmbufnați și nu blamați, cei care nu puteți înțelege hohotele și crispările vremurilor! Și nici realitatea că am fost singurul sportiv al acestui club născut odată cu el (diferența de luni nu se pune la scara istoriei…). Și care am scris doar… câteva pagini de istorie ca fotbalist, dar și ca președinte al lui Dinamo… Unde m-am format și ca om și vreau să le mulțumesc modelelor de sportivi și conducători a căror ținută am încercat (și continuu!) să o urmez.

Cât despre palmares, cifrele sunt incontestabile pentru a așeza acest club sportiv în primele cinci ale Europei. Desigur alături de CCA/Steaua și cele două mari cluburi ruso-sovietice de sorginte tot militară, ȚSKA și tot Dinamo, ambele din Moscova.

Repet, ca să înțeleagă și răii, PFK Clubul Sportiv Central al Armatei Moscova, abreviat CSCA Moscova, cunoscut la noi mai mult după pronunția în rusă ȚSKA Moscova, a fost înființat în 1911 de ofițerii ultimului țar al Romanovilor, Nicolae al II-lea. Văr cu a noastră Mare Regină Maria. Până în 1917 am fost amici cu ei, îndeosebi sub Hohenzollerni. Și inamici după ce și-au așezat pe cap experiența „tovărășiei”.

Digi24.ro

O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un concurs de frumusețe și s-a calificat pentru Miss Argentina

Editorial dureros aniversar Cornel Dinu. Cu ce a umbrit trecutul însângerat al președintelui torționar Nicolae Mihuț singura medalie olimpică de aur câștigată de un pugilist român de-a lungul timpului?

În aceste zile de și mai mare neînțelegere a trecutului, când doar înșelătoriei firești în toate jocurile, i se „dă cale”, o precizare trebuie făcută de la început. Una este strategia sportivă, a practicanților, și altceva mișmașurile „tagmei jefuitorilor”.

Adică a unora dintre conducătorii de pretutindeni, nu vă complexați că sunt numai la noi, nu… cărora le place (până) la nebunie sportul. Dar, neavând chemare, îl mai și otrăvesc pentru a-și hrăni orgoliile neîmplinirii suferinde. Ce nu știrbesc cu mai nimic meritele incontestabile ale creatorilor de performanțe care sunt sportivii.

Și să înfruntăm istoria, ce o mistifică prea mulți acum, cu pilda începuturilor mele la Dinamo. Președinte era colonelul Nicolae Mihuț, torționar de înfricoșătoare amintire. Care vâna patrioți români prin munți, cu crime abominabile la activ. Care a înfiat-o pe marea actriță Mariana Mihuț.

A influențat, sau a umbrit măcar, cu ceva trecutul acestuia medalia olimpică de aur, în 1956, la Melbourne, a boxerului de legendă Nicolae Linca? Singura câștigată de un pugilist român de-a lungul timpului!

Digisport.ro

FOTO Cine este modelul care i-a ”furat” inima lui Jude Bellingham: este cu 5 ani mai mare decât starul de la Real Madrid

Sau marea echipă națională de polo, tot de atunci, în care cei mai valoroși sportivi erau de la Dinamo? În frunte cu antrenorul Freund, Zahan, Bădiță, Szabo, Sandu Popescu… Ascultam cu răsuflarea întretăiată semifinala cu Ungaria, la radioul lor, cu celebrul Gyorgy Szepesi la microfon…

Sau Mariana Mihuț și soțul ei, remarcabilul actor Victor Rebengiuc, care și-au manifestat convingeri politice de dreapta, trebuie ostracizați din vină părintească?

Editorial dureros aniversar Cornel Dinu. Secretul performanțelor deosebite de la Dinamo înainte de 1989 provenea din realitatea că lucrau în club cei mai  buni antrenori din țară

După Mihuț, în 1964, președinte a fost numit un fost strungar, I.G. Nae. Nu glumesc, așa se semna! Aducând, și clubul adunând cu el „în scaun”, performanțe. Și fotbalistice, de parcă ar fi fost… I.G. Farbenindustrie! L-am prins și eu…

Mai avea, uneori, accente de luptă de clasă. În deșert! Pentru că Dinamo, ca și Steaua, aduna cei mai buni sportivi din țară. Cum și de ce? Tare simplu. La Dinamo și Steaua li se ofereau atunci cele mai mari posibilități să se realizeze aducând performanțe. Și au adus!

Înjurați, progenituri ale dezbinării noastre seculare, căutători obsedați de nod în papură, dar judecați fără patima firii. Dacă aveți cu ce… Cui să explici că secretul performanțelor deosebite de la Dinamo în acei ani provenea din realitatea că lucrau în club cei mai  buni antrenori din țară?!

Traian Ionescu și Angelo Niculescu la fotbal, Titi Ionescu la rugby, Dan Niculescu (jucător încă de la înființarea secției la Dinamo, în 1949!) la baschet, Oprea Vlase la handbal, maestrul Constantin Nour și apoi Titi Niculescu la box, Mișu Flamaropol la hochei, Nicolae Navasart care a creat „flotila de aur” cu „amiralul” Ivan Patzaichin la canotaj, Gicu Constantinescu și Doina Ivănescu la volei feminin, Puiu Mihăilescu, care a adus CCE la București, la volei masculin… Odihnește-i, Doamne, pe acești uriași profesioniști ai sportului nu numai dinamovist, dar și românesc, și mondial!

Bine, la Dinamo, amintitul președinte I.G. Nae era și el prin biroul președintelui, dar clubul era condus de un oborean ca generalul Stelian Staicu și de generalul Alexandru Dănescu, ministru-adjunct la Interne până în 1983, implicat direct în club ca șef al „direcției spate”, cum se zicea. Trăiește și acum, un adevărat Senior, ține-l, Doamne, sănătos, are spre 93 de ani…

Doamne, câte ne-au trecut cu vederea șefii la toți sportivii, „răsfățații” din „Ștefan cel Mare”…  Secțiile erau conduse de colonei cu educație interbelică, oameni de suflet și militari cu onoare, veritabili profesioniști: Turtureanu la fotbal, Antoniade și profesorul Petroșanu (a ales Germania, am vorbit până mai acum șase ani, s-a dus…), Ghițescu… Era o bucurie să intri în birourile lor și, dialogând, să ieși mai bun…

Editorial dureros aniversar Cornel Dinu. Spiritul dinamoviștilor umplea cârciumile de pe „Ștefan cel Mare”, la o berică a frăției de cruce între două antrenamente

Ca și la CCA/Steaua, pe atunci… L-au avut și ei pe „Mihuț al lor”. Ceaușescu. Care a împușcat țărani nevinovați la colectivizare. Cu glonț a omorât, de glonț a murit… Dar și pe marele diplomat Corneliu Mănescu, pe Gică Popescu, pe „Sfinxul” Ion Alecsandrescu, pe Cornel Oțelea, pe Cristian Gațu…

Iar în eșalonul doi de comandă tehnică, valori ca la Dinamo, de la Ion Soter (atletism) la gentlemanii „Gioni” Kunst-Ghermănescu (handbal) sau frații Nedeff, Niculae (handbal) și Mihai (baschet).

Au vreo vină sportivii și antrenorii că la sfârșitul anilor ’50 Elena Ceaușescu se certa cu Marta Drăghici ca la ușa cortului în tribună, la fotbal?! Și Gheorghe Gheorghiu-Dej le-a interzis „distinselor” tovarășe să mai meargă la meciuri!

Cam la fel, dar cu mijloace perfecționate de incriminare penală într-o țară democrată, dispuneau Ilie Ceaușescu și Tudor Postelnicu, dar mai ales generalul Nuță cu Victoria lui… Să fim serioși, ar însemna să cercetăm profund, să judecăm obiectiv… ceea ce încă nu putem… Și nici nu cred că vom putea vreodată… Decât dacă ni se va impune! Cârcotașii, ce sunt pretutindeni, ar da din colț în colț, dar, neavând altă soluție, ar intra în rândurile coloanei. Și atunci nu i-ar fi rău nici civilizației universale.

Era un spirit al dinamoviștilor creat în club. Galerii micuțe, dar inimoase și decente. Pe la prânz, după antrenamentele de dimineață, se umpleau într-o frăție de peste cruce, la o berică, toate cârciumile de pe „Ștefan cel Mare”.

Și eram cu toții: Edi Derzei, Gelu Smerecinschi (coelg de cameră cu mine), Willi Schreiber, Cornel Oros, mari voleibaliști… baschetbaliștii Puiu Albu, Radu Diaconescu, Gică Novac… rugbyștii Nicu Baciu, Gică Dărăban, Mircea Paraschiv… poloiștii Tolea Grințescu, Fane Kroner, Adrian Nastasiu, Dinu Popescu, Lolo Zamfirescu, Dan Fischer… handbaliștii Cornel Penu (cel mai mare portar al lumii!), Ioan Mozer, frații Costache, pivotul Nicu Mureșan, Ghiță Licu…

Mai semnau condica prieteniei cicliștii Nicu Ciumeti, Gabriel Moiceanu, Constantin Dumitrescu… hocheiștii Eduard Pană, Iulică Florescu, Doru Tureanu, Gică Huțanu… Nu lipsea nici tenismanul Sever Dron și câți alții uitați la o primă strigare din memorie… Eram în tribune toți la mai toate meciurile clubului, indiferent de sport, ținându-ne pumnii unii altora să învingem.

Editorial dureros aniversar Cornel Dinu. Lacrimi chiar nesecate pentru teribilul general George Dănescu…

Marea mea satisfacție, cu adevărat, la Dinamo, este aceea că, preluând întregul club cu teribilul general George Dănescu (nicio rudenie cu amintitul general Alexandru Dănescu, doar coincidență de nume), din paragină, în ianuarie 1995, respectând ce am învățat de la înaintașii mei, după doi ani, doar cu câțiva profesioniști adevărați, oameni adevărați în primul rând, alături de mine, l-am adus din nou în fruntea cluburilor de la noi.

Nu pot să trec mai departe fără să povestesc o scenă cu generalui George Dănescu, care m-a marcat profund. Pe patul de final, după a doua operație încercată de profesorul Popa ca ultimă speranță, și-a iertat fratele, Mircea, inginer, cu câțiva ani mai mic, cu care se certase, sătul că îi tot reproșa că nu-l ajută să facă avere…

L-a sărutat pe frunte și i-a dat un plic spunându-i cu voce stinsă. „Uite, Mircea, mi-ai cerut tot timpul să te ajut să ai bani. Îți dau ultima soldă… unde plec, fără misiune, nu mai am nevoie de bani. E un fleac, nici pentru amantă nu-ți ajung, dar… dă-mi, totuși, restul! Un ban, că vine barcagiul și nu mă trece dincolo… ”.

Am fost cu nea Nicu Văcăroiu și cu Florin Georgescu, prietenii lui de spirit, la slujba de înmormântare de la catedrala din Ploiești. Plângea tot orașul. Nu puteam să-l conducem mai departe… Am plecat în lacrimi, ca și acum, când scriu. Cât vom mai fi și noi, cu voia Celui de Sus, e mereu în mintea și ochii noștri…

Îmi șterg lacrima de amintire dureroasă și revin la Dinamo, când eram președinte, spre finalul anilor ’90… După acea prioadă… judecați cu milă! Ignoranța și bezmeticul oportunism politic și-au pus pecetea și pe cluburile noastre fanion. La Steaua, după Cornel Oțelea, ți-e rușine să mai rostești numele celor care au condus clubul.

Ca și la Dinamo după Marcel Popescu, ziarist, nu „ziarici”! Intelectual cert, cu virtuți și păcate ca orice creștin, care, cel puțin, a scris de Dinamo… Că n-a mai avut rezultatele dinainte e și pentru că prea multă deschidere nu ajută. Te rătăcește curentul. Și n-a mai avut, cu mici excepții de unde să mai aleagă tehnicienii, antrenorii de altădată…

Păi cum să dați, de vreo 12 ani, voi, tagmă de numiți din ignoranța obiectivă de a alege a nepregătitului nostru neam pentru ce, iarăși, i s-a sortit, bijuterie de club pe mâna unora care abia pot să semneze doar ștate de luat?

Dacă te descurci cu încă doar câțiva în barcă, nu ca Pațaichin, singur contra tuturor, nu înseamnă că obraznic cerând din hămesire una dintre navele-amiral ale sportului românesc, pac-pac, bați din palmele obișnuite doar cu vâsle, și ți se dă. Bine, Ivan este un monument de bun-simț, sigur nu-i nici timpul lui…

Editorial dureros aniversar Cornel Dinu. LA MULȚI ANI, DINAMO! Îți mulțumesc pentru tot ce ai făcut pentru mine și pentru generații de sportivi-oameni, dar mai ales pentru ȚARĂ!

Dinamo a fost comandat dintotdeauna, când a avut rezultate, de puțini… dar buni! Bietul președinte Cosac a moștenit mașina de votanți cu 380 de angajați la club?! A calamității din apartamentul extins al distrugătorului de social-democrație Dragnea, cu studii înalte… de secretară de școală, Carmen Dan! A vrut și ea un plai, Ministerul de Interne, și i s-a dat!

În 2000, Dinamo avea 40 de funcționari, cu antrenori cu tot, și vreo 40 de sportivi angajați. Se zice că, firesc, noul Ministru de Interne a cerut o restructurare a organigramei clubului. Care s-a executat! Militari, ce dracu! Au fost puși pe liber îngrijitori, electricieni, mecanici, instalatori… Nu s-a ajuns la sculeri-matrițeri… Imaginație de încă amatori ai durerii. Și, tot se zice, într-un final, sugerându-se că s-a… greșit, s-a decis să… fie reangajați! Numai că i-ai de unde nu-s! Se angajaseră rapid pe penuria asta de meseriași…

Poetul opincii curate, George Coșbuc, spune în nemaicitita „Moartea lui Fulger”: „Nu cerceta aceste legi, că ești nebun de le-nțelegi!”. Îmi permit să-l parafrazez pentru cei care doar acuză și înjură ce a fost și în sport. Sugestie pașnică: „Necercetând acele legi, nu ești nebun că nu vrei să le-nțelegi!”…

LA MULȚI ANI, DINAMO! Îți mulțumesc pentru tot ce ai făcut pentru mine și pentru generații de sportivi-oameni, dar mai ales pentru ȚARĂ!