News

“Maradona a murit. S-a dus la Dumnezeu să-i dea mâna înapoi!” Editorial Fanatik

25.11.2020 | 19:29
Maradona a murit Sa dus la Dumnezeu sai dea mana inapoi Editorial Fanatik
ADVERTISEMENT

Știrea brută sună exact cum o redau colegii de la FANATIK: Diego Maradona a murit! Cel mai mare fotbalist din toate timpurile a făcut stop cardiorespirator!”

Am crezut, inițial, că e o glumă macabră. Nu e nicio poantă, este, însă, un neadevăr. Maradona este un sigiliu al zilei de ieri și de mâine. Nu poate dispărea, când are el chef sau când are moartea, chef. Poate infinitul este o proprietate divizibilă, poate că „La Mano de Dios”, care a sfărâmat Anglia la „Mundialul” mexican a făcut multe nefăcute, dar Zeul nu piere niciodată.

ADVERTISEMENT

Maradona fusese operat la cap, pentru că avea… cap, un cap împins de suflet și de nebunie, Maradona a plecat într-un tango etern, lăsând în jur, ca de obicei, o uluială magică. Ambulanța sufletului meu este în fața țărânei din care a crescut muntele. Maradona, așa cum l-au privit unii sau alții, rămâne o Biserică. „Mâna lui Dumnezeu”. Și Mâna lui Dumnezeu nu face stop pe piept.

Regretatul Ioan Chirilă a susținut mereu că „Il Grande Diego” este cel mai mare jucător al lumii, din toate timpurile. Deasupra lui Pele. Noi știm că, după ce România a remizat cu Argentina, la „Italia Novanta”, Maradona i-a oferit lui Hagi, drept cadou, tricoul său. Apoi, după ce am eliminat Argentina, la Mondialul american, același Diego, care fusese suspendat pentru dopaj, le-a spus ziariștilor:„ Ce căutați la mine? Duceți-vă la Hagi! El este cel mai bun fotbalist din lume!”. Nu era, deloc, o ironie. Acesta este Diego, cel mereu cu mâinile împreunate. Un nebun frumos, irascibil și credul în steaua sa.

ADVERTISEMENT

Mă droghez cu Diego, prin tinerescul său lăuntric! Voi, nu?

Zilele astea, când aud cuvântul „moarte”, îmi pierd gustul și mirosul. Dar la Napoli sau pe „Azteca” mexican, iarba e vie și poartă numele Tatălui. Acolo și-a făcut „Il Dio” Biserica lui, de care imberbii au râs. L-au zeflemit și pentru că, atunci când era antrenor, purta câte un ceas pe fiecare mână. Cu unul măsura timpul său și cu celălalt, pe cel al muritorilor.

Maradona este un fenomen social. Argentina, o țară săracă, a sfidat criza economică și politică, grație lui. Napoli, un oraș cutremurat de violență, s-a trandafirit în raze bleu datorită lui. Diego a plantat pe nori, pe iarbă, surâsuri și grimase care au uimit planeta. Singurii care nu l-au priceput au fost englezii, niște amatori în materie de gust, scorțoși și farisei ai dreptății, care nu știu nici azi că mișcarea brațului este același lucru cu mișcarea stelelor.

ADVERTISEMENT

Știți, Maradona n-a trăit într-o țară. Și-a croit o lume. O lume a contradicțiilor, dar, în același timp a empatiei. A frecvenței față de starea de geniu. Da, s-a drogat. Da, a tras cu pușca după ziariști. Mă întreb de ce n-o face și azi, pentru că unii dintre noi merităm… Dar el rămâne blânda veselie a poveștii tinereții noastre veșnice, prin tinerescul său veșnic.

Da, eu mă „droghez” cu Diego, prin tinerescul său lăuntric! Voi, nu?

… Ca ploaia, pe un deșert de piramide

Faptul că i-a rămas, până la final… Fidel lui Castro, faptul că l-a primit pe Emir Kusturica acasă, unde au lucrat împreună un film istoric, „amănuntul” că a donat o mulțime de bani sărmanilor, fără a face tapaj pe seama asta, parcă nici acestea nu mai sunt chestiuni comentabile. Acest om a avut și are o stea în piept și mai ales un nestemat faraon, numit și „creier”.

ADVERTISEMENT

Proștii l-au caricaturizat. Dulăii l-au hăituit. Dumnezeu l-a iubit.

Diego Armando Maradona, fără tine tangoul s-a topit pe pași uscați, ca ploaia pe un deșert fără piramide. Dar harul tău nu face stop în piepturile noastre…

Iar acum, la 60 ani, Diego Maradona s-a dus la Dumnezeu. S-a dus să-i dea mâna înapoi.

Diego, iartă-ne. Te-am iubit prea puţin faţă de cât ne-ai făcut tu să iubim fotbalul!

ADVERTISEMENT