În anii ’70-’80, când voiai să spui despre un fotbalist că este elegant, forțai nota și ziceai că este elegant ca Beckenbauer. Marii fotbaliști care îmi plăceau mie (argentinieni, brazilieni) erau strălucitori două-trei minute pe meci și nici nu trebuia mai mult. Cruyff și Beckenbauer erau eleganți 90 de minute.
La 45 de ani, Beckenbauer era campion mondial atât ca jucător, cât și ca antrenor. S-a retras de pe teren la 37 de ani, dar nu mai era același de la 32, când a plecat de la Bayern și nu a mai fost convocat la echipa națională.
Ultimii cinci ani i-a jucat ca Ilie Năstase după finala de la Wimbledon, dar poziția din teren l-a împiedicat pe Beckenbauer să fie efervescent ca Ilie la fileu. Pele a dispărut și el din echipa națională la 30 de ani. Cruyff tot la 30.
32, 33 de ani, maximum 35 era vârsta până la care un sportiv putea fi sus de tot. Dino Zoff e o excepție, dar era și portar. Azi te uiți la Messi, Ronaldo și Ibrahimovic, la Federer, Nadal și Djokovic.
Dacă ești rău te gândești la evoluția medicinei sportive. Dacă ești deștept te gândești la mulți bani. Înaintea Campionatului Mondial din Mexic 1970, Pele era dublu campion mondial și semnase cu Puma pentru 100.000 de dolari.
Suma a tăiat respirația Planetei la un an de la aselenizare. Înaintea fiecărui meci din Mexic, televiziunile filmau insistent ghetele lui Pele. În 1972, Ilie Năstase și Beckenbauer au semnat cu Adidas.
Dar puțină lume știe că Ilie Năstase era foarte bucuros, la începutul carierei sale internaționale, când bătrânul Henri Lacoste i-a dat rachete și tricouri Lacoste și l-a invitat să stea, când venea în Franța, în apartamentul său de la Paris.
Beckenbauer și Pele au ajuns și la Cosmos New York. Și toată lumea vorbea, normal, despre banii pe care i-au luat cei doi. Probabil foarte mulți. Cât ia Messi la Miami într-o zi în care n-are meci sau chiar e în vacanță.