Editorial Răzvan Ioan Boanchiș: Statuile lui Adrian Păunescu

Zilele trecute, FANATIK l-a evocat pe Adrian Păunescu. Bine a făcut! Mă alătur. Nu e primul noiembrie în care îmi e dor în scris de Adrian Păunescu. Multe idei pe care le voi dezvoltă le-am mai atins, sub alte forme și în alte contexte. Nu a fost de ajuns. Mai trebuie.

Editorial Răzvan Ioan Boanchiș, la 12 ani de la moartea marelui poet român Adrian Păunescu

Pentru a-și face loc între mlaștinile care-i uzurpaseră, după ’90, poziția literară, un munte că Adrian Păunescu vorbea tot timpul despre complementaritate. Spunea că în artă nu se lucrează cu „cine nu-i cu noi e împotriva noastră”, ci cu „și eu, și voi”.

Muntele era obligat să ceară îngăduință mlaștinii de urină care încerca să îi erodeze poalele. Păunescu era singur, avea destin, putea să convertească, la bursă talentului, gutuia amurgului pe laptele zorilor, astfel încât lumina să rămână pe hârtie.

Că să nu ne mai ascundem, cei care îl înjurau erau scriitoricii din Generația ’80, care s-au strecurat în literatură împingându-se unii pe alțîi. Vagoneților le lipsea locomotiva, așa că aveau nevoie măcar de o aerotermă ruginită, care să le sufle vânt în pânză rezistentă că foaia de țigară. Așa că și-au găsit mentorul în persoană unui stalinist bătrân, care a dat-o pe anticeaușism când erau ei studenți. Un intorcator de meserie, altfel foarte inteligent și cult. Nu am chef să-i dau numele.

Digi24.ro

„Măcelarul de eunuci”: Un bărbat care a făcut o afacere filmându-se în timp ce își mutila și castra victimele a fost închis pe viață

Pentru băiețîi aia, versul „Te salut, generație în blugi!” al lui Păunescu ar fi trebuit schimbat în „Te salut, generație în blugi jegoși!”. Azi, detractorii lui Păunescu au spre 70 de ani și aceiași blugi. Jegoși de atâta purtare, nu dintr-un capriciu al modei.

Niște cetățeni branșați la noutățile culturale, dar restanțieri la vestimentație și produse cosmetice pentru că au făcut o literatură de atelier, iar tirajele, gloria și banii au fost pe măsură.

Petru Dumitriu a vizitat România, în 1996, și s-a întâlnit cu ei. După aia, marele prozator i-a spus academicianului Eugen Mihăescu (graficianul cu mii de desene publicate în The New York Times, coperte pentru săptămânalul Time și alte 70 de coperte pentru The New Yorker) „Doamne, e îngrozitor, mi s-a făcut rău când am văzut cum pot să arate scriitorii români!”.

Alți dușmani ai lui Păunescu au vrut să-i dărâme statuia din Parcul Grădina Icoanei și l-au făcut bolșevic pe un antisovietic violent și proamerican ostentativ – „Cenaclul Flacăra” a fost o formă valahă de flower power, după ce „poetul de inimă și de stadioane” (sintagma nu îmi aparține și regret) a avut o bursă de un an în SUA, la începutul anilor ’70.

Digisport.ro

"Coșmar! Nu putea fi mai rău pentru Simona Halep!" Presa din SUA, reacție tranșantă

Păunescu a dat pinteni naționalismului ceaușist, dar nu poți să-l acuzi de bolșevism pe fiul unui deținut politic din anii ’50. Era un poet de tunet și fior. Versuri mari, compromisuri mari. Azi, are peste 20 de statui în România și Basarabia. Păunescu mort e mai viu decât cei care îi murdăresc posteritatea.

• 5 noiembrie 2010 este data la care s-a stins din viață marele poet român Adrian Păunescu