Editorial triumfal după victoria cu Macedonia: Semn de Buna Vestire: Trei, Doamne, și toți trei: Tănase, Mihăilă, Hagi. „Porta România”!

Într-o zi de sărbătoare creștină, românii au înviat într-un basm, care începuse cu o șaradă. Dacă, inițial, plecaserăm timorați din pricina „accidentării” cu COVID-19 a selecționerului Mirel Rădoi, Greuceanul de pe banca „tricolorilor” și-a reluat locul acolo… unde îi e locul. Mai mult, parcă aflat sub inflența unui „vaccin” divin, a aruncat în iarbă trei viitori marcatori, fiecare la prima reușită sub Tricolorul „Mare”: Tănase, Mihăilă și Hagi. Așteptăm Germania și nu e o glumă…

După 23 de ani de absență de la Campionatul Mondial, România a început o nouă campanie de calificare pentru turneul final care va avea loc, anul viitor, în Qatar. Pentru că am ratat ultimele cinci ediții ale Cupei Mondiale, acest nou „debut” a avut o importanță aparte, cel puțin din punctul de vedere al moralului. „Porta România” este Arcul de Triumf invizibil dar pipăibil cu mâna și cu aritmetica în materie de calcule pentru calificare. Acest 3-2 cu ex-iugoslavii (ce-i enervează să le spui astfel!!!) indică nu doar o stare de fapt, ci una de fapte.

Există momente în care ne dorim să fim guvernați exclusiv de lipsa memoriei și să ne gândim, cu gândurile noaste contemporane, nu cu acelea ale trecutului, la „peisajul” prezentului. Acum, victoria era obligatorie și, până la urmă ea s-a conturat, precum un Semn, o revanșă față de noi înșine, o mână care mai spală ce e de spălat în lumea noastră pătată cu ratări. Am fost martorii unui 3-2 mai clar decât pare, dar birocrația războiului e dură și are multe căi. De multe ori am câștigat, dar n-am știut să ne gestionăm victoriile. De multe ori am condus și ne-am lăsat egalați, ba mai mult, cu o satisfacție morbidă, ne-a plăcut să fim bătuți. Acum, pare-se, ne-am schimbat. Glumind, poate că vrem să le facem în ciudă inșilor care au desenat îngrozitoarele echipamente pe care le poartă „tricolorii”, nu de alta, dar vorba românului, nu tricoul te face fotbalist, ci invers…

Andrei Dicu scrie de Buna Vestire despre Arcul de Triumf de pe „Arena Națională”: Porta România, un reflex istoric!

„Porta Macedonia” este numele Arcului de Triumf situat în Piața Pella din Skopje, inaugurat în anul 2012. Monumentul include statuia lui Alexandru cel Mare și este dedicat aniversării celor 20 de ani de la Declarația de Independență a țării. Potcoavele din nevricoșenia noastră, adică a unei echipe avide de victorie și mai ales de liniștea produsă de un eventual succes, repurtat înaintea meciului cu Germania, ne-a făcut să ne depășim condiția de strigoi fosforescenți și am uitat de Alexandru cel Mare și de potcoavele sale istorice. Am jucat fotbal, am atacat, am greșit, am învins și ne-am construit propriul nostru Arc Triumfal. Nu pentru că i-am bătut pe macedoneni, ci pentru că ne-am învins propriile traume…

Digi24.ro

Ministrul Muncii a anunțat datele exacte la care vor fi virate pensiile pe luna mai

Poate că lui Niță i-au fugit fulgii inspirației, când ne-a trimis la flaconul doldora de calmante – placebo, în momentul în care a provocat acea lovitură liberă cu iz de execuție frustă. Nouă nu ne trebuiau tranchilizante, ci încă un gol cu miros de izbăvire, după ce inamicul prins între linii se trezise la viață și ne egalase, vai de viețile noastre. La propriu și la figurat, buna vestire ce răzbate din această echipă ține exclusiv de coloana sa vertebrală. Este, poate, un reflex istoric, pentru că, de fiecare dată când această nație a alunecat în colaps, s-a chemat pe sine însăși să se scoată din păcat.

Rădoi ne-a turnat în cupe, primăvara!

Dincolo de victorie, important este că selecționerul Mirel Rădoi și-a revenit mai ceva ca Prâslea cel Voinic, a stat pe banca tehnică și a mărșăluit împreună cu ceilalți, prin glodul unui război câștigat mai greu decât era necesar.

E drept, am jucat în fața unei echipe care, spre deosebire de noi, va evolua la Euro. Ironia sorții, macedonenii vor juca chiar pe Național Arena, semn că iarba din care fotbalul scoate bulgări de frustrare pentru a-și iscăli cu ei sufletul are un soi de înțelepciune revanșardă, aparte. De Buna Vestire, jucătorii lui Mirel Rădoi și-au făcut dreptate. Chiar dacă selecționerul n-a vrut să „închidă” meciul la scorul de 2-0 (să fi văzut ce l-am fi criticat dacă ar fi procedat astfel, pentru că pe pajiștea noastră mulți cornuți se arată!!!), Rădoi ne-a turnat în cupe, primăvara.

Să-i introduci într-un final zburdalnic pe Bicfalvi, pe Maxim și pe Hagi, iar ei să-ți „scaneze” visul în realitate, înseamnă că ori ești nebun, ori ești genial, ori ai noroc, ori… toate la un loc. Nu știu de ce, dar parcă aș vrea să primesc și eu tratamentul care i-a fost „injectat” selecționerului…

Digisport.ro

A doua cea mai bogată soție de fotbalist nu s-a ferit să spună lucrurilor pe nume despre viața privată: ”Acesta e prețul”

Accidentarea lui Coman, magia de povestit nepoților

Când am aflat că, printre titulari, se va regăsi Coman și nu Mihăilă, le-am scris prietenilor. Eram plin de revoltă. Cineva, de undeva de deasupra nocturnei noastre zilnice, a făcut dreptate. O repunere în drepturi, cinică. Florinel s-a accidentat, inexplicabil, în minutul 10 și a fost înlocuit de dictatorul de drept al postului respectiv. Iar Mihăilă și-a semnat evadarea în istorie. N-am nimic cu Florinel, e un băiat de zahăr, dar, ca și zahărul se topește repede, mai ales în amar.

Chiar și Buna Vestire are spiritul său ofensiv. Spiritual și practic, vorbind… Mihăilă a intrat pe teren dintr-o magie și s-a transformat într-o magie.

Un context cumplit, un Mirel Rădoi contemporan cu îndrăzneala

Inițial, situația de la Echipa Națională a fost una delicată. E greu să joci un meci cu o asemenea miză, în condițiile în care antrenorul tău urma să lipsească de pe bancă, ba, mai mult, era infectat cu maladia secolului. Dincolo de orice „șut și gol”, în asemenea situații, gândurile se răvășesc între ele. Chiar și filosoful Nea Puiu remarcase momentul greu în care România urma, teoretic, să abordeze acest joc: „Sigur că nu poți antrena de pe laptop, dar sunt convins că Rădoi poate să urmărească antrenamentele, să dea staff-ului tehnic indicațiile care se cuvin și să corecteze greșelile în cel mai scurt timp”.

Însă, revenirea lui Rădoi între „tricolori” l-a transformat pe Mirel într-unul dintre cei mai îndrăzneți contemporani ai noștri. L-a transformat și pe Mihăilă în contemporanul de peste timp al lui Bodola și Dobay, dintr-un reflex din subconștient care ne dictează felul și culoarea visurilor… Asta nu se numește nici „tupeu”, nici „risc”, ci asumarea îndrăznelii și îndrăzneala asumării. Aceste atribute le sunt prietene doar celor unși de vița nobilă, nu aventurierilor.

Pandev, milogul din „Filantropica” și absenții lui Angelovski

S-a bătut moneda pe faptul că oaspeții nu au avut întregul efectiv valid. Fundașul central Darko Velkovski, de la Rijeka, s-a accidentat și a acuzat dureri musculare la coapsă, astfel că selecționerul Igor Angelovski a decis să-l lase înafara lotului. Însă, a te bucura de răul altuia, mai ales în sport, presupune a recurge la sentimente infantile, ca la un clinchet de cristal întrerupt de trăsnete.

Mai gravă este povestea lui Goran Pandev, definită prin replica din filmul „Filantropica”, „mâna întinsă care nu spune o poveste nu primește de pomană”. Și el a fost la fel de absent, ca și Velkovski, dar din alt punct de vedere.

Goran Pandev, pe care colegii de la FANATIK îl comparau cu Matusalem, a jucat în 2004, împotriva României. Pandev este un amfitrion dintr-o specie pe cale de dispariție, egal cu cei din jurul său și totuși dând de fiecare dată tonul discuției, un (fost) spirit rafinat care ba te cocoșează prin amploarea aurei sale, ba te ridică dintre limitele tale, ba se coboară sub limita sa.

De data asta, Zeul s-a transformat într-un personaj din filmul lui Nae Caranfil, „Filantropica”. A vrut și el un penalty, evident, pe daiboji. Păi, ce să ceară, parcat fiind la iarbă verde, când natura-l cere în concediu definitiv?

Milog, simulant, un elefant decăzut într-un spirit de furnică, Pandev a primit doar un fluier din partea greierașului de arbitru, care l-a „onorat” și cu un cartonaș galben. Halal bătrânețe postumă, maestre! E greu să vezi cum se prăbușesc statuile, de la statul pe jos. Vorba aceea, „mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primește de pomană”…

Am amintit de Goran Pandev, doar pentru a-l servi drept exemplu-desert unor jucători români, pe care-i cam curtează ifosele și melancoliile și care se vor la Națională. Restul e înțelegere.

În loc de final: După atâtea retrageri, cineva trebuia să „sune” și un atac!

Am văzut un joc care a deschis campania pentru Mondial, precum un arc peste timpul pierdut de la ultima calificare. Nici nu mai număr anii trecuți de atunci. Acum ne aflăm într-un an „recrut”. Poate că suntem prea entuziaști, dar după atâtea retrageri, trebuia să „sune” cineva și un atac. Unul solid, nu pus la cale de selecționeri auto-declarați „ofensivi”, care jucau cu cinci, chiar șase fundași… Mă fascinează, însă, un selecționer, fost fundaș de meserie, care atacă, de parcă s-ar fi născut pilot german, pe un Messerschmitt.

Am început acest articol vorbindu-vă despre „Trei Doamne, și toți trei”. La originea sa, legenda este tristă. Se spune că pe vremea lui Ștefan cel Mare, o femeie și-a dăruit toți cei trei copii Oștii Domnești. La sfârșitul luptei cu turcii, voievodul a întrebat-o câți fii are și câți au fost tăiați de osmanlâi. Răspunsul a fost: „Trei, Doamne, și toți trei…” De data asta, am trăit diferența dintre un hohot isteric și un hohot istoric.

După atâtea morți, era momentul să Înviem, măcar un pic, în seara Bunei Vestiri. Întrebarea este dacă, dincolo de emoția momentului, putem să ținem „Nemția”, în… profan, adică sub control. Nu de alta, dar tot amintisem de „Messerschmitt”. Poate că acești trei inși învinețiți de minune, Tănase, Mihăilă și Hagi, știu răspunsul. Vom afla.

• (P) Cotă EXCLUSIVĂ Fortuna: 9.50 este cota pentru „1 solist” la meciul România-Germania. Vezi aici toate cotele!