News

Educația fizică ar putea deveni probă la Evaluarea Națională alături de Română și Matematică

Educația fizică ar putea ajunge să fie probă la Evaluarea Națională, dar și la Evaluările de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a, potrivit unui proiect legislativ depus la Senat.
19.02.2022 | 20:50
Educatia fizica ar putea deveni proba la Evaluarea Nationala alaturi de Romana si Matematica
Orele de educație fizică ar putea deveni probă la Evaluarea Naținală. Sursa foto: Inquam/Octav Ganea.
ADVERTISEMENT

Educația fizică ar putea deveni probă obligatorie în cadrul examenului Evaluare Naţională potrivit unui proiect legislativ inițiat de 31 de senatori PSD și de fostul ministru liberal al Educației, Monica Anisie.

Probă obligatorie alături de Română și Matematică

Educația fizică ar putea ajunge să fie probă la Evaluarea Națională, dar și la Evaluările de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a.

ADVERTISEMENT

Astfel, potrivit proiectului legislativ de modificare a Legii educației naționale nr.1/2011 la Evaluarea Națională de la sfârșitul casei a VIII-a se va introduce „o probă practică a deprinderilor motrice dintr-o disciplină sportivă la alegere prevăzută de programa școlară, susținută în timpul anului școlar”.

Evaluarea este obligatorie pentru toți absolvenții clasei a VIII-a, iar evaluarea se realizează printr-un punctaj similar testelor internaționale.

ADVERTISEMENT

De asemenea, proiectul prevede că „la finalul clasei a II-a, fiecare şcoală, în baza unei metodologii elaborate de Ministerul Educaţiei Naționale, organizează şi realizează evaluarea competențelor fundamentale: scris-citit şi matematică, competențe privind stilul de viață activ.

Rezultatele evaluărilor sunt folosite pentru elaborarea planurilor individualizate de învăţare ale elevilor. Rezultatele evaluării şi planurile individualizate se comunică părinţilor elevilor şi constituie documente din portofoliul educaţional al elevului”.

ADVERTISEMENT

La Evaluarea Națională de la clasa a VI-a se introduc două probe de evaluare a competențelor privind stilul de viață activ.

Potrivit documentului citat, acestea sunt: „o probă practică pentru evaluarea deprinderilor motrice dintr-o disciplină sportivă la alegere, prevăzută de programa școlară” și „o probă teoretică pentru evaluarea cunoștințelor de igienă personală, nutriție, fair-play”.

ADVERTISEMENT

La evaluările naționale de la clasele a II-a și a IV-a se introduce de asemenea o evaluare la nivel național a competențelor privind stilul de viață activ.

Care au fost argumentele inițiatorilor

Inițiatorii acestei modificări legislative susțin că prin introducerea sportului ca materie de probă la finalul clasei a VIII-a stilul de viață activ să devină mult mai prezent în rândul elevilor.

„Ne propunem trei obiective majore: conștientizarea importanței mișcării, alimentația sănătoasă, igienă!”, a anunţat senatorul PSD Bogdan-Constantin Matei, unul dintre iniţiatorii proiectului depus la Senat, pe pagina sa de Facebook.

În nota de fundamentare a proiectului legislativ este citat un studiu Eurobarometru care susține că două treimi dintre români nu practică niciun fel de activitate sportivă.

„Mai mult de 63 la sută dintre români nu practică niciodată niciun tip de activitate sportivă și doar 5 din 100 de persoane merg la o sală de sport, potrivit unui studiu al Parlamentului European.

În România, doar 35 la sută dintre cei care practică o forma de exerciții fizice o fac în mod conștient pentru sănătate”, se arată în nota de fundamentare a proiectului legislativ ce a fost înaintat la Senat.

„Privind la nivel de țară, respondenții care au mai multe șanse să stea așezați timp de 2 ore și jumătate pe zi sau mai puțin sunt in Romania (31%), urmați de cei din Portugalia (23%), Cipru și Polonia (ambele cu 22%)”, mai arată studiul citat.

Inițiatorii sunt de părere că orele de sport de la școală contribuie nu numai la buna condiție fizică și sănătatea elevilor, dar, de asemenea, ajută tinerii să facă și să înțeleagă mai bine activitatea fizică, cu repercusiuni pozitive pentru întreaga lor viață.

„Cu atât mai mult, educația fizică din școală determină transferul unor cunoștiințe și deprinderi ca spiritul de echipă, fair-play-ul, cultivă respectul, conștientizarea socială și asupra propriului corp, oferă o înțelegere generală a regulilor jocului, noțiuni pe care elevii le pot folosi ulterior mai prompt la alte discipline școlare sau în situații de viață”.

ADVERTISEMENT