Un câine nu doar că și-a demonstrat loialitatea față de stăpânul său, dar a reușit să emoționeze o lume întreagă. Acesta a decis să își conducă stăpânul pe ultimul drum, iar toți cei care au văzut imaginile au rămas de-a dreptul șocați.
Bessie este un câine din rasa Golden Retriever. Este bine cunoscut că o astfel de rasă este una extrem de loială stăpânului. Iar asta s-a putut vedea și în imaginile făcute publice pe internet. Stăpâna lui Bessie a încetat din viață, astfel că aceasta a condus-o pe ultimul drum, extrem de tristă.
Întâmplarea a avut loc în Irlanda. Conform imaginilor surprinse, patrupedul a mers în urma sicriului în care se afla stăpâna sa. Astfel, pentru nici măcar un moment, Bessie nu s-a dezlipit de convoi și a mers până la cimitirul Killashee din County Longford.
Toți cei care au participat la înmormântare au rămas surprinși de gestul pe care un câine a putut să îl facă pentru stăpânul său. Trebuie menționat faptul că stăpâna lui Bessie, Margo Magan, avea 94 de ani. Femeia s-a stins din viață la Spitalul Regional Midlands din Mullingar.
Chiar și așa, patrupedul se pare că nu a uitat-o deloc și mai mult de atât, îi va duce lipsa. Imaginile emoționante cu Bessie, de la înmormântare, au fost făcute publice pe internet chiar de către fiul femeii, pe platforma Twitter. Acestea au devenit virale în scurt timp.
Evident, acestea au adunat un val de reacții din partea internauților. Nu puțini sunt cei care au fost impresionați de un astfel de gest, din partea unui câine. De asemenea, unii le-au transmis condoleanțe membrilor familiei.
De cealaltă parte, au fost și persoane care confirmă faptul că Bessie a vrut să fie alături de stăpâna ei până în ultimul moment. Iar aceasta nu este doar un semne de loialitate, ci și de iubire necondiționată, au mai punctat alții, adăugând că imaginile sunt incredibile.
”RIP. Îmi pare rău. Condoleanțe familiei voastre și câinelui ei fidel care este în spatele ei”, „O imagini incredibilă, puternică și emoționantă. Sincere condoleanțe pentru pierderea voastră. Să se odihnească în pace”, „Este atât de emoționant și de trist. Fotografia este uimitoare”, „ Ce imagine fantastică. Câinele ei a fost cu ea până la capăt”, sunt doar o parte dintre comentariile primite.
Trebuie menționat că nu doar animalele sunt atașate de oameni, ci și invers. Cel mai bun exemplu este cazul unui bărbat, care a murit pentru a nu-și abandona patrupedul. Decizia lui i-a afectat viața, însă omul se pare că nu a regretat niciodată alegerea făcută.