Elisabeta, o tânără de 29 de ani, a murit brusc în timp ce se afla în vacanță în Grecia alături de iubit. Medicii au descoperit ulterior că victima suferea de o boală de care nu avea cunoștință.
Pentru italianca Elisabetta Caon, 29 de ani, din Resana (provincia Treviso), vacanța de vară din acest an trebuia să fie una de vis. Tânăra tocmai își luase doctoratul la Universitatea din Londra și urma să se relaxeze pe tărâm elen.
Se afla în Grecia alături de iubitul ei, Yiannis, un grec pe care l-a cunoscut în timpul studiilor la Londra. Cei doi își petreceau concediul în zona Peloponez și nimic nu anunța tragedia care avea să-i lovească.
Luni, chiar când se afla pe plajă, Elisabeta a acuzat brusc dureri severe în piept. A ajuns la camera de urgență din zonă și de aici medicii au decis să fie transferată de urgență cu ambulanța la spitalul din Sparta.
Din păcate, în ciuda eforturilor medicilor de pe ambulanță, nu s-a mai putut face nimic pentru italiancă. Deși a ajuns la spital în timp relativ scurt, pentru tânără era prea târziu.
Moartea Elisabetei, la doar 29 de ani, i-a șocat pe toți apropiații. Asta pentru că tânăra nu era recunoscută cu boli de inimă. Rapoartele legiștilor au arătat că ea a murit din cauza unei boli cardiace ischemice.
Apropiații Elisabetei au numai cuvinte apreciative despre aceasta. ”Elisabeta a fost o persoană de o delicatețe și o eleganță unice. Dintre toate verișoarele din familie, a fost cea mai tandră și poate cea mai timidă, o persoană strălucitoare și afectuoasă”, spune verișoara ei Ilaria Porcellato, citată de Tribuna Treviso.
Potrivit presei din Italia, Elisabetta Caon a fost o cercetătoare de nivel înalt. Ea avea deja mai multe publicații științifice. După ce a urmat liceul științific Giorgione cu rezultate excelente, a hotărât să se înscrie la Biotehnologie la Universitatea din Padova. Aici a obținut mai întâi diploma de trei ani și apoi diploma de master.
În 2018 a ajuns în Marea Britanie, pentru un doctorat la University College London. Și-a încheiat studiile anul acesta, pe o specializare dedicată cercetării bolilor hepatice. Pe Elisabeta o aștepta un loc de muncă la un laborator al unui spital din Londra.