Sport

Emil Săndoi, avertisment pentru Universitatea Craiova înainte de derby: „FCSB poate să învingă orice echipă din campionat”

Emil Săndoi, selecționerul naționalei U21, îi monitorizează atent pe olteni în partidele din campionat. Acesta a vorbit și despre derby-ul FCSB - Universitatea Craiova.
18.02.2023 | 17:53
Emil Sandoi avertisment pentru Universitatea Craiova inainte de derby FCSB poate sa invinga orice echipa din campionat
Emil Săndoi, cu ochii pe olteni înaintea derby-ului FCSB - Universitatea Craiova: „La ultima partidă au început meciul cu patru jucători sub 21 de ani”. sursă foto: Sport Pictures
ADVERTISEMENT

Emil Săndoi se pregătește pentru Campionatul European U21, iar selecționerul reprezentativei României a declarat că sunt mulți jucători de la formația din Bănie, care intră în vederile sale. În etapa cu numărul 26 de SuperLiga, Universitatea Craiova se va confrunta cu FCSB pe Arena Națională, duminică, de la ora 20:00.

Emil Săndoi, atent la jucătorii Universității înaintea derby-ului cu FCSB: „Avem mulți la Craiova”

În ultima etapă din SuperLigă, Eugen Neagoe a folosit patru jucători eligibili regulii U21: Alexandru Ișfan, Jovan Markovic, Alex Cîmpanu și Vladimir Screciu. Emil Săndoi a remarcat acest detaliu și îi monitorizează atent pe internaționalii de tineret ai oltenilor.

ADVERTISEMENT

„Trebuie să monitorizăm jucătorii pe care îi avem în campionat și la Craiova avem mulți jucători. Chiar m-am uitat că la ultima partidă au început meciul cu patru jucători sub 21 de ani, așa cum a subliniat și Eugen Neagoe. Din acest punct de vedere, Craiova folosește jucători care se încadrează în această regulă, la fel ca Farul și alte echipe”, a declarat Emil Săndoi.

Selecționerul reprezentativei U21 a României este de părere că Universitatea Craiova și FCSB au încins lupta la titlul de campioană, iar campionatul a devenit mai interesant. Emil Săndoi este de părere că va fi un meci echilibrat, deoarece ambele echipe traversează o formă bună în campionat.

ADVERTISEMENT

„Un campionat interesant, pe care Craiova după victoria cu CFR și FCSB l-au făcut mai atractiv, cu un interes mai mare. Echipele s-au îmbuibat la o diferență mică de puncte și se joacă până la final. Eu zic că sunt două echipe într-o formă bună, FCSB a demonstrat în ultima perioadă că poate să câștige cu orice echipă din campionat, o calitate bună.

Este un joc deschis oricărui rezultat, se poate orice. Avem jucători interesanți, se apropie și perioada de întrerupere și prima reprezentativă va avea cele două jocuri oficiale, iar noi două partide amicale. Jucăm cu două echipe foarte puternice, sunt atenți să facem o selecție cât se poate de bună, fără vreo greșeală”, a declarat Emil Săndoi.

ADVERTISEMENT

Ce probleme întâmpină Emil Săndoi înaintea Campionatului European U21: „Este un post care îmi dă ceva bătăi de cap”

Emil Săndoi și-a făcut planurile pentru următoarele partide amicale ale selecționatei conduse de el. Acesta a declarat că vrea să folosească două formații diferite în jocurile de verificare cu Germania și Portugalia, reprezentative care au fotbaliști din campionate importante ale Europei.

„Înaintea turneului final este ultima acțiune, dar înaintea turneului final vom avea două săptămâni la dispoziție în care ne vom pregăti împreună și vom face ultimele retușuri. Mi-aș dori pentru aceste două partide, dacă se poate să folosim două echipe diferite în cele două meciuri pe care le avem.

ADVERTISEMENT

Nu trebuie să uităm că întâlnim două reprezentative de o valoare incredibilă, Portugalia și Germania au mulți jucători tineri, care joacă la un nivel foarte, foarte ridicat și joacă, nu stau pe bancă! Sunt mulți jucători de la Craiova, în ultima etapa a folosit patru jucători sub 21 de ani”, a spus Emil Săndoi.

Selecționerul naționalei U21 a României a mărturisit că un post îi dă bătăi de cap din momentul în care a preluat reprezentativa de tineret. Emil Săndoi a declarat că fundașii dreapta pe care îi are la dispoziție sunt mult mai tineri, față de restul jucătorilor de pe această poziție.

„Este un post care îmi dă ceva bătăi de cap de când m-am dus la echipa de tineret, pentru că pe postul de fundaș dreapta avem jucători tineri de mare perspectivă. Îl avem pe Pantea, Sîrbu și ei sunt născuți în 2003, dar în general la turneele finale aproape toate echipele au folosit jucători născuți în 2000,2001, cu câteva excepții”, a încheiat Emil Săndoi.


  • Cota BETANO pentru FCSB: 1,42 este cota pentru „total goluri: peste 1,5” la meciul FCSB – Universitatea Craiova

ADVERTISEMENT