Cel mai bun marcator străin din istoria campionatului României cu 66 de goluri, Eric a trecut prin clipe grele în urmă cu un an și jumătate când a dezvăluit pentru FANATIK că are nevoie de operație pentru a putea merge din nou.
Retras din fotbal din cauza multiplelor probleme medicale, Eric de Oliveira se întoarce în fotbalul din SuperLiga și va avea o nouă colaborare cu Gică Hagi, urmând să facă parte din staff-ul tehnic al acestuia la Farul Constanța.
”Începând de astăzi, cel mai bun marcator străin din istoria campionatului nostru se alătură echipei Farul Constanța! Ajuns la 37 de ani, Eric a acceptat o nouă provocare în carieră și a decis să facă parte din staff-ul tehnic al echipei noastre”, se arată pe site-ul oficial al grupării constănțene.
Fostul fotbalist brazilian cu cetățenie român s-a arătat încântat de noua experiență pe care o va avea la Farul Constanța și speră să poată ajuta întregul proiect de la malul Mării Negre.
”Este o experiență nouă, dar alături de oameni care au făcut mereu performanță. Mi-am dorit mult să simt din nou aceeași emoție ca atunci când eram jucător și sunt convins că am făcut cea mai bună alegere”, a declarat Eric de Oliveira.
Noul colaborator al lui Gică Hagi consideră că nu are nevoie de timp prea mult pentru a se acomoda cu noua funcție și este de părere că Farul este o pretendentă clară la titlul de campioană în SuperLiga.
”Este o plăcere și o onoare să fiu încă o dată aici unde m-am simțit și mă simt acasă mereu. Perioada în care am jucat aici am dat tot ce am avut mai bun în mine și mi-am lăsat ușile deschise când am plecat, iar telefonul primit este recunoașterea pentru tot ce am făcut. Eu am mai vorbit cu Mister, am mai venit la Constanța în vară, dar nu m-am așteptat la acest telefon.
Mă bucur foarte mult. Mister mi-a spus pe scurt ce vrea, iar eu nici nu am stat pe gânduri, am acceptat. Eu tot timpul m-am adaptat repede la situațiile noi, așa că nici acum nu cred că voi avea nevoie de prea mult timp. Nu mă surprinde parcursul Farului din acest sezon, pentru că de la început am spus că această echipă este una dintre favoritele la titlu”, a spus Eric.
Problemele medicale ale lui Eric de Oliveira s-au agravat în vara anului trecut, atunci când a fost transportat de urgență la Târgu Mureș cu elicopterul din cauza unui infarct renal. Fostul fotbalist a fost operat pentru a i se sparge un cheag care bloca o arteră ce ducea la rinichi.