News

Europarlamentar nemulțumit de acordul liderilor UE: ”Am venit cu traista goală. România nu a existat”

21.07.2020 | 12:47
Europarlamentar nemultumit de acordul liderilor UE Am venit cu traista goala Romania nu a existat
ADVERTISEMENT

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu, fost ministru al Afacerilor Europene, a afirmat că rezultatul negocierilor de la Bruxelles privind Fondul UE de relansare economică și bugetul multianual dezavantajează România, întrucând o mare parte dintre cele 80 de miliarde de euro primite de țara noastră reprezintă împrumuturi.

Într-o postare pe Facebook, Victor Negrescu constată că acordul la care a ajuns Consiliul European prevede mai puțini bani  acordați sub formă de granturi și mai  mulți ca împrumuturi decât în forma adoptată anterior de către Parlamentul European.

ADVERTISEMENT

Astfel, România va primi mai puțini bani decât era prevăzut inițial pentru dezvoltare rurală, cercetare, sănătate și digitalizare.

Liderii UE au dat României mai multe împrumuturi și mai puțin granturi

Practic, România nu a existat în aceste negocieri, nu a avut o agendă clară și a obținut mai puțin decât formulele matematice sau cât ne trebuia dacă ne uităm la necesitățile reale ale țării noastre, decalajele de dezvoltare și impactul crizei COVID-19”, a scris Victor Negrescu.

ADVERTISEMENT

El a făcut un inventar al obiectivelor neîndeplinite de către România în negocierile cu partenerii europeni: minim 50 de miliarde granturi în viitorul buget european (fără planul de relansare); din cele 33 de miliarde din planul de relansare, minim 25 de miliarde în granturi în planul de relansare; alocarea sumelor prin raportare la noul val al epidemiei din România; mai puține condiționalități pentru a folosi banii mai ușor și în zonele de interes.

Lista lui Negrescu nu se oprește aici fiind trecute la capitolul neîndeplinirilor ”un buget european consistent pentru sănătate care să ajute România; un buget mai mare pentru dezvoltarea rurală dat fiind faptul că a fost un program de succes în România iar necesarul este încă foarte mare; fără resurse proprii care să coste prea mult România.

ADVERTISEMENT

Fostul ministru îi reproșează președintelui faptul că nu a inclus în echipa de negociere experți din Reprezentanța Permanentă a României la UE sau cei pregătiți pentru președinția Consiliului UE.

Sunt trist pentru România și dezamăgit că în ciuda apelurilor mele publice pentru un efort național, pur și simplu, s-a preferat adoptarea unei poziționări politice greșite (…) Am plecat cu traista plină de promisiuni și am venit cu ea goală. România nu a existat. Rarele apariții ale reprezentantului României au fost alături de premierul controversat și contestat al Bulgariei, Boiko Borisov. Imaginile spun multe privind influența României sub conducerea dreptei care tot se lăuda în ultimii ani cu prieteniile sale în Europa. De fapt, aceste prietenii nu există”, susține europarlamentarul PSD.

ADVERTISEMENT

Pentru comparație, Victor Negrescu invocă succesele pe care le-ar fi înregistrat alte state din UE în negocierile din ultimele zile: Olanda, Austria, Suedia și Danemarca au obținut scăderea granturilor; unele țări au obinut alocări preferențiale din fondurile de coeziune, iar altele reduceri la contribuția pentru bugetul european; Spania și Italia au obținut o punctare mai mare a criteriului  medical în alocarea banilor; Ungaria a negociat un mecanism mai dificil de implementat pentru condiționarea fondurilor de respectarea statului de drept ș.a.

ADVERTISEMENT