Life

Eurovision 2021, prima semifinală. România este reprezentată de Roxen

18.05.2021 | 13:25
Eurovision 2021 prima semifinala Romania este reprezentata de Roxen
ADVERTISEMENT

Eurovision 2021 intră în linie dreaptă cu prima semifinală, iar show-ul poate fi urmărit live pe Youtube și pe TVR 1 începând cu ora 22. România e reprezentată anul ăsta de Roxen.

Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii competiției muzicale care anul ăsta adună pe scena de la Rotterdam 39 de țări. Țara noastră va fi reprezentată de Roxana Larisa Giurgiu din Cluj, o talentată tânără care va interpreta melodia „Amnesia”.

ADVERTISEMENT

România intră pe poziția a 13-a în competiție, un loc considerat avantajos dacă e să ne luăm după calificările din fiecare an. Țările care cântă în a doua parte a show-ului au avut întotdeauna șanse mai mari de calificare.

Eurovision 2021, prima semifinală: live video pe Youtube. TVR transmite gala de la ora 22

Eurovision a revenit după o absență cauzată de pandemia de coronavirus, show-ul de anul trecut fiind anulat. Prima semifinală se va desfășura astăzi, de la ora 22, iar cea de-a doua semifinală va avea loc joi, 20 mai, atunci când vor cânta vecinii noștri de peste Prut.

ADVERTISEMENT

Marea finală a spectacolului va avea loc sâmbătă, 22 mai 2021. România se luptă alături de 15 țări pentru unul din cele zece locuri pentru marea finală a concursului muzical.

Din fiecare semifinală se califică 10 țări. Există și state calificate automat, cele care sunt cele mai mari cotizatoare ale acestui concurs: Italia, Franța, Germania, Marea Britanie și Spania. Pe lângă acestea cinci, nici Olanda nu trebuie să treacă prin semifinală, căci și-a asigurat prezența în show-ul cel mare ca țară gazdă, aceasta fiind câștigătoarea din anul 2019 de la Tel Aviv.

ADVERTISEMENT

Mecanismul votării

Întrebarea cea mai des pusă legată de felul în care Roxen poate fi susținută este: cum votăm? Ei bine, mecanismul show-ului este unul destul de complex.

Românii nu pot vota pentru Roxen din țară, însă cei aflați în Diaspora pot face acest lucru. Vorbim despre voturile românilor din țările prezente în semifinala în care cântă reprezentanta noastră.

ADVERTISEMENT
eurovision 2021 prima semifinală
Eurovision 2021, prima semifinală: numerele de telefon la care Roxen poate fi votată de românii din Diaspora

 

Așadar, pot vota românii aflați în Australia, Belgia, Croația, Irlanda, Cipru, Rusia, Lituania, Azerbaidjan, Malta, Macedonia de Nord, Norvegia, Suedia, Ucraina, Slovenia plus Germania, Italia și Olanda (acestea trei din urmă fiind prezentate în prima semifinală, fără a fi nevoie de o calificare, după cum spuneam mai sus).

Roxen poate fi votată numai după terminarea celor 16 momente artistice pe scenă, în momentul în care prezentatorii concursului spun „Start vot!”.

Cântăreața are indicativul 13 (numărul alocat României, al poziției de intrare pe scenă) și poate fi votată prin telefon, SMS sau prin aplicația site-ului oficial al concursului.

E important de precizat că voturile publicului reprezintă 50% din rezultatul final al fiecărei țări, celelalte 50% reprezentând notele acordate de juriile de specialitate din fiecare stat participant.

 

 

ADVERTISEMENT