Sport

Scene ireale la Everton – Newcastle. Un fan și-a legat gâtul cu un cablu, de stâlpul porții gazdelor. Mesajul asociației care apără mediul. Video

Momente halucinante s-au petrecut pe Goodison Park, în timpul meciului Everton - Newcastle 1-0. Un fan al ”caramelelor” și-a înfășurat un cablu în jurul gâtului și s-a legat de poartă.  
18.03.2022 | 09:32
Scene ireale la Everton  Newcastle Un fan sia legat gatul cu un cablu de stalpul portii gazdelor Mesajul asociatiei care apara mediul Video
ADVERTISEMENT
18-03-2022
07:32

Activiștii de mediu au revendicat incidentul de pe Goodison Park

La scurt timp după incidentul șocant petrecut la meciul Everton – Newcastle, asociația non-guvernamentală ”Just Stop Oil” a revendicat protestul de pe Goodison Park și a dat publicității un comunicat pe rețelele de socializare.

”Este 2022 și este timpul să privim în sus, este timpul să facem un pas înainte și să nu stăm pe loc. Este timpul să acționăm ca și cum ar fi o urgență. Raport după raport arată că viitorul va fi îngrozitor, iar guvernul ne spune să nu ne facem griji.

Dar avem de ales. Putem alege să evidențiem faptul că climatul nostru se dărâmă, putem alege să ne împotrivim acestui guvern care ne trădează, putem alege să facem un pas înainte și să nu stăm degeaba.

Guvernul nostru ne trădează prin finanțarea de noi câmpuri petroliere în Marea Nordului. Petrol nou înseamnă distrugerea viitorului copiilor noștri. Înseamnă război împotriva statelor insulare mici. Și înseamnă suferință acum pentru cei mai săraci și cei mai marginalizați din toate regiunile. Trebuie să spunem cu toții ‘Just Stop Oil’. Este o idee simplă”, este mesajul organizației.

Un incident asemănător, cu același mesaj, a avut loc miercuri, 16 martie, la meciul restant dintre Arsenal și Liverpool.

Scene de coșmar pe arena celor de la Everton în duelul cu Newcastle, restanță din etapa a 20-a din Premier League. În debutul reprizei a doua un fan al gazdelor a pătruns pe teren și s-a legat de poartă.

Și-a legat gâtul cu un cablu de stâlpul porții

Everton și Newcastle s-au întâlnit pe Goodison Park într-o restanță din cadrul etapei cu numărul 20 din Premier League. Jucătorii celor două echipe nu au reușit să iasă în evidență în primele 45 de minute.

ADVERTISEMENT

A făcut-o un fan al lui Everton care a pătruns pe teren, în minutul 49, și și-a legat gâtul de stâlpul porții adverse, cu un cablu autoblocant.

Oamenii de ordine au intervenit prompt și meciul a fost întrerupt pentru aproximativ 10 minute, timp în care stewarzii au încercat să taie cablul din jurul gâtului tânărului.

ADVERTISEMENT

Conform The Guardian, fanul lui Everton face parte dintr-o asociație a activiștilor de mediu și a încercat astfel să protesteze împotriva stațiilor de petrol din Regatul Unit al Marii Britanii, care folosesc combustibil fosil.

În cele din urmă fanul a fost eliberat din strânsoare și a fost scos de pe stadion. Evacuarea, însă, nu a fost deloc ușoară pentru forțele de securitate.

ADVERTISEMENT

Un alt suporter al gazdelor a pătruns la rândul lui pe teren pentru a sări în ajutorul amicului său, care încerca să scape din brațele stewarzilor.

În cele din urmă tinerii au fost dovediți, și predați echipelor medicale care i-au acordat primul ajutor tânărului ce a încercat să se stranguleze.

ADVERTISEMENT

În ultima perioadă activiștii de mediu din Anglia au organizat mai multe acțiuni de protest în marile orașe, în fața benzinăriilor și a rafinăriilor, încercând să atragă atenția asupra efectelor devastatoare pe care le are asupra climei exploatarea combustibililor fosili.

Meciul a continuat cu 14 minute de prelungiri acordate de centralul partidei, iar Everton s-a impus in extremis pe final cu 1-0, golul fiind marcat de Iwobi în minutul 90+9, după ce ”caramelele” rămăseseră în inferioritate numerică în minutul 84, după eliminarea lui Allan.

ADVERTISEMENT