Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Exclusiv. Adrian Mititelu anunță plecări de la Craiova înainte de meciul cu Rapid. „Sunt discuții” Ei sunt cei doi titulari pe scara avionului! Video

Adrian Mititelu a vorbit la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI despre ofertele pe care le are din străinătate pentru doi titulari.
10.02.2023 | 13:21
Exclusiv Adrian Mititelu anunta plecari de la Craiova inainte de meciul cu Rapid Sunt discutii Ei sunt cei doi titulari pe scara avionului Video
Samuel Asamoah și Sekou Sidibe sunt aproape să plece de la FCU Craiova 1948. Sursă foto: Sportpictures.eu / Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Adrian Mititelu a anunțat la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICIFCU Craiova 1948 este aproape să se despartă de doi jucători în următoarele zile. Sunt oferte pentru Sekou Sidibe și Samuel Asamoah, iar negocierile sunt foarte avansate. Cei doi ar putea merge în campionate din est, unde perioada de transferuri rămâne deschisă.

Adrian Mititelu anunță plecări de la Craiova înainte de meciul cu Rapid. Oferte pentru doi jucători importanți de la FCU

De asemenea, Adrian Mititelu a anunțat că FCU Craiova 1948 va încerca să mai mute și la capitolul achiziții, în cazul în care se va despărți de cei doi. În caz contrar, nu vor mai fi modificări în lot și asta din cauza faptului că lista pentru SuperLiga este deja completă. Un fundaș central ar fi principala țintă a oltenilor pentru un transfer.

ADVERTISEMENT

VEZI VIDEO AICI

“Mai așteptăm un fundaș central, dar mai durează. Avem o problemă, nu mai avem locuri pe listă. Dacă mai pleacă cineva, putem. Dacă nu, nu ne permite lista. Doi jucători sunt discuții să plece în campionate care nu închid săptămâna asta perioada de transferuri. Să îi transferăm.

Este un jucător care a fost foarte mult timp în primul 11. S-ar putea la Sidibe să ne înțelegem cu un club. Din est. Există o propunere, noi am făcut o contrapropunere și așteptăm un răspuns. Verbal s-a spus că ne înțelegem Mai există interes și pentru Asamoah, dar momentan nu am ajuns la un consens”, a declarat Adrian Mititelu la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI.

ADVERTISEMENT

Samuel Asamoah, integralist în 13 partide din SuperLiga în acest sezon pentru FCU Craiova 1948. Are în total 46 de meciuri jucate pentru echipa lui Mititelu

Samuel Asamoah a ajuns la FCU Craiova 1948 în vara lui 2021, din postura de jucător liber de contract. Joacă pe postul de mijlocaș central și are un excelent aport defensiv. Este evaluat la 850.000 de euro, conform Transfermarkt.de. Este produs al Aspire Academy, în Qatar, și a jucat în Belgia pentru Eupen, Leuven și Sint Truidense.

Samuel Asamoah, 28 de ani, este născut în Ghana, la Accra, dar este internațional togolez. Are și cetățenie belgiană. A jucat 18 partide pentru FCU Craiova 1948 în acest sezon, integralist în 13 dintre ele. Are și o pasă decisivă, în victoria împotriva celor de la Sepsi, scor 1-0, la sfârșitul lunii august. Are în total 46 de meciuri pentru FCU Craiova.

ADVERTISEMENT

Sekou Sidibe, 21 de ani, a ajuns la Universitatea Craiova în vara anului 2021, din postura de jucător liber de contract. Este internațional la reprezentativele de tineret ale Belgiei și este cotat de Transfermarkt.de la 600.000 de euro. Evoluează ca mijlocaș ofensiv și poate fi folosit în ambele benzi. Produs al belgienilor de la Beerschot, a fost transferat ulterior la juniorii lui PSV. A mai evoluat în Olanda și la Emmen.

Sekou Sidibe este internațional la reprezentativele de tineret ale Belgiei. A marcat trei goluri pentru FCU Craiova 1948 în acest sezon de SuperLiga

Născut în Coasta de Fildeș, la Abobo, Sidibe are și cetățenie belgiană. A fost unul dintre cei mai apreciați tineri jucători ai celor de la FCU Craiova 1948 în acest sezon de SuperLiga. A jucat în 13 partide de campionat și a marcat trei goluri, cu Farul, Sepsi și Rapid. Ultimele două dintre ele au adus și victorii la limită, scor 1-0.

ADVERTISEMENT

Emisiunea Fanatik SuperLiga poate fi urmărită online în fiecare luni, marți și vineri, începând de la ora 10:30, pe diferite rețele de socializare, de la site-ul FANATIK.RO la canalul de YouTube FANATIK, de la pagina de facebook Horia Ivanovici Oficial la contul FANATIK de pe Tik-Tok.

ADVERTISEMENT