Life

Câți bani a făcut Mihai Bendeac până la 38 de ani. Mărturia fabuloasă a actorului

16.02.2021 | 14:00
Cati bani a facut Mihai Bendeac pana la 38 de ani Marturia fabuloasa a actorului
Mihai Bendeac implineste 38 de ani. Sursa foto: Facebook
ADVERTISEMENT

Mihai Bendeac a știut din copilărie ce vrea și a luptat pentru visul său în fiecare clipă a existenței, după cum mărturisește. Nu i-a fost ușor, dar a ajuns unul dintre cei mai cunoscuți actori români, iar aparițiile tv i-au asigurat traiul la un nivel mai mult decât mulțumitor.

Actorul Mihai Bendeac împlinește, astăzi, 38 de ani, o vârstă până la care a trăit cât alții într-o viață. Recunoaște, însă, că este departe de cel mai mare vis al său – de a deveni cel mai mare actor pe care l-a avut România- , și mai are o problemă: nu a plătit niciodată o factură până la această vârstă. Nu, nu este o glumă! În cartea sa, “Jurnalul unui Burlac. Conversații cu mama”, Mihai Bendeac face mărturisiri fabuloase despre relația pe care o are cu banii.

ADVERTISEMENT

Mihai Bendeac: “În viața mea nu am plătit o factură”

“Eu am 37 de ani și în viața mea nu am plătit o factură, nu mi-am plătit personal întreținerea, nu știu cum și unde se plătește curentul electric. Asta deoarece sunt incapabil să fac aceste lucruri. Sunt, de departe, cea mai leneșă ființă pe care ți-o poți imagina. În afara profesiei mele! Când vine vorba despre profesia mea, sunt în stare să cad din picioare de oboseală sau de stres și asta chiar s-a întâmplat de foarte multe ori. Altminteri, nu m-a preocupat nimic, nu m-a interesat nimic, mi-am dorit întotdeauna, în mod excesiv chiar,  să nu fac nimic și să nu îmi ocup mintea cu altceva.

Câți bani câștigă Mihai Bendeac

În același timp, nici nu știu cu exactitate cât câștig, când, cum, unde se plătesc taxele. cum se rețin impozitele și toate celelalte lucruri atât de ‘pământene’. Tata s-a ocupat mereu de lucrurile acestea. Deși nu am fost programat să vin pe lume, iar tata era efectiv un copil când m-am născut, am simțit toată copilăria mea că sunt centrul universului lui (…)”, mărturisește Mihai Bendeac în vibranta biografie “Jurnalul unui Burlac. Conversații cu mama”, în paginile căreia recunoaște că a câștigat atât de mulți bani încât poate duce o viață liniștită, însă nu a știut niciodată ce sumă se află în conturile lui.

ADVERTISEMENT

Mihai Bendeac, despre actorie: “Este singurul lucru pe care aș fi putut să îl fac fără să mor”

Actorul Mihai Bendeac recunoaște că meseria pe care a ales-o este singura care l-a putut face să accepte existența sa ca individ.

“Mi-e clar că ceea ce fac acum este singurul lucru pe care aș fi putut să îl fac fără să mor. Nu este o exagerare. E ceva ce simt și, dincolo de asta, are și o explicație logică. Dacă făcând ceea ce iubesc am trăit întotdeauna cu o depresie majoră, îmi este destul de clar că această depresie, în cazul în care nu aș fi făcut ceea ce iubesc, m-ar fi fus către ștreang, săpun și scăunel”, scrie Mihai Bendeac în cartea sa.

ADVERTISEMENT

100.000 de euro donați din vânzarea cărții “Jurnalul unui Burlac. Conversații cu mama”

Încasările obținute în urma vânzării cărții “Jurnalul unui Burlac. Conversații cu mama” au fost donate pentru renovarea unui spital din București. Până la sfârșitul anului trecut, în urma vânzării cărții, s-au strâns 100.000 de euro care au fost donați.