News

Exclusiv. Ce mai face Mihaela Tatu, retrasă de ani buni din televiziune: „În perioada asta trebuia să fiu în India”. Vedeta, separată de fiica ei de Paște

13.04.2020 | 14:47
Exclusiv Ce mai face Mihaela Tatu retrasa de ani buni din televiziune In perioada asta trebuia sa fiu in India Vedeta separata de fiica ei de Paste
Cum arată acum Mihaela Tatu. Fosta prezentatoarea de la Acasă TV e la fel de frumoasă ca-n tinerețe. Sursa foto: Instagram
ADVERTISEMENT

Mihaela Tatu s-a retras de ani buni din televiziune și, așa cum știe toată lumea, fosta prezentatoare a emisiunii „De 3 ori femeie” de la Acasă TV trăiește la Oradea, acolo unde a luat viața de la zero.

Mihaela Tatu și fiica ei vor petrece Paștele separat: Ea la Oradea, Ioana în Berlin

Omul de radio, care între timp a devenit trainer acreditat în arta discursului, ne-a povestit cum arată o zi din viața ei și cum privește situația în care ne aflăm din cauza virusului care a pus stăpânire pe toată planeta.

ADVERTISEMENT

Prezentatoarea de televiziune duce o viață liniștită la Oradea, departe de forfota și de panica de care mulți ne lovim zi de zi. Îndrăgita vedetă ne-a povestit ce planuri avea de Paște și a mărturisit că niciunul dintre ele nu se mai concretizează din cauza restricțiilor impuse de autorități, dar nu este un capăt de lume.

Pe 7 aprilie, Mihaela a împlinit 57 de ani, iar ziua de naștere trebuia să o petreacă în India, urmând ca de Paște să fie în Bucovina. Nu a mai fost să fie, însă prezentatoarea privește cu încredere și realism perioada în care ne aflăm cu toții.

ADVERTISEMENT

„Între 7 si 17 aprilie îmi doream să fiu în india… Dar lucrurile s-au schimbat. De Paște îmi doream să fiu în Bucovina la una dintre finele mele. Evident că o să stau acasă. Poate că unul dintre vecini îmi va aduce lumina de Înviere. Planuri? Nu am. O să mă rog și o să aprind o lumânare, o să stau pe Skype cu fiica mea, Ioana, ea este în Berlin”, ne-a mărturisit în exclusivitate Mihaela Tatu.

Cu ce își ocupă prezentatoarea timpul în carantină

Am dorit să aflăm cu ce își ocupă zilele trainerul Mihaela Tatu, iar exemple despre ce putem face în izolare ne-a dat suficiente. În tot acest timp, prezentatoarea a realizat că lucrul pe care îl putem învăța cu toții este că avem, în sfârșit, „posibilitatea să trăim în viețile noastre”.

ADVERTISEMENT

„Dacă acum stai agățat de televizor, vei rămâne într-o energie joasă… Da, trecem prin niște schimbări mari. Pământul se odihnește un pic… Eu, de exemplu, zilnic îmi schimb rochia ca și cum aș ieși afară din casă.

Fac lucruri pentru mine, dar, cum să spun, nu le fac cu egoism. Uite, de pildă citesc mult, meditez… Am și pictat. Am gătit. Seara, îmi aprind o lumânărică și stau la masă ca și cum aș fi la restaurant”, ne-a povestit vedeta.

ADVERTISEMENT

O carte recomandată de profesoara Tatu

Profesoara Mihaela Tatu are și o explicație pentru care mulți se plâng că sunt nevoiți să stea în case, nemaisuportând izolarea: „E inerția, e încăpățânarea că zice cineva să stăm în casă. Problema la noi este că nu avem, așa, pe cineva ca model. E important să-ți pui semne de întrebare în perioada asta, să te bucuri că poți să stai și să faci ce vrei la tine acasă”.

Printre lecturile pe care trainerul le recomandă în perioada asta în care avem timp să citim se numără „Un an în Provence”, scrisă de Peter Mayle: „E o carte ce poate fi parcursă ușor, e o cărticică de călătorie. De multe ori nu mă interesează acțiunea ci cuvântul, cum e scrisă cartea. Stau și mă topesc într-o frază din aia, în descrieri”.

Am întrebat-o de unde atâta pozitivitate când toată lumea e panicată, iar Mihaela ne-a spus că nu e vorba neapărat de asta, ci despe realism: „Uite, nu sunt pozitivă, ci doar realistă. De pildă, mi-am dat seama de ceva, poate părea un lucru mărunt. În perioada asta am realizat că nu mai am sentimentul de vinovăție că mă trezesc mai târziu. Înainte eram foarte disciplinată, mă trezeam la ora cutare și făceam asta, asta și asta. Acum, nu și este grozav”.

În tot acest timp, Mihaela Tatu se ocupă și de cursurile online, dorind să fie aproape de elevii ei. Trainerul poate fi găsit pentru consiliere pe pagina mihaelatatu.com.

ADVERTISEMENT