Life

Focar de COVID-19 în familia lui Aurel Pădureanu și a Corneliei Catanga. Dezvăluiri exclusive după moartea cântăreței

26.03.2021 | 09:30
Focar de COVID19 in familia lui Aurel Padureanu si a Corneliei Catanga Dezvaluiri exclusive dupa moartea cantaretei
Cornelia Catanga a murit de Covid-19, infecție în care nu a crezut. Sursă foto: anamariavasile.com
ADVERTISEMENT

Cântăreața Cornelia Catanga a fost răpusă, la 63 ani, de infecția în care nu a crezut: COVID-19. FANATIK.TO a aflat detalii șocante despre modul în care s-a infectat cântăreața de muzică de lăutărească.

Conform surselor noastre, toată familia Corneliei Catanga și a lui Aurel Pădureanu are Covid-19 și, dacă unii dintre membri au fost testați și au ajuns la spital, alții au preferat să țină ascunse simptomele și să se trateze acasă, dezvoltându-se astfel un întreg focar.

ADVERTISEMENT

Ginerele Corneliei Catanga și al lui Aurel Pădureanu a fost primul care a ajuns pe mâna medicilor, internat cu COVID-19, și pus rapid sub tratament. Din fericire, a avut o formă ușoară și nu au apărut complicații.

Diagnosticul pozitiv primit de ginerele lor nu i-a speriat pe artiștii de muzică lăutărească și, deși au avut simptome specifice SAR-COV-2, au refuzat să meargă la medic. Ba chiar s-au tratat acasă, fiind siguri că este vorba de o răceală. Și asta nu e tot! Au intrat în contact și cu alte persoane, convinși de faptul că nu există virusul ucigaș care a dat planeta peste cap. Conform surselor noastre și fiul lui Aurel Pădureanu și al Corneliei Catanga are COVID-19. Tânărul și iubita lui locuiesc în aceeași casă închiriată din care ar urma să fie evacuați, dacă nu achită chiria.

ADVERTISEMENT

Focar de COVID-19 în familia lui Aurel Pădureanu și a Corneliei Catanga

În doar câteva zile, însă, după ce ginerele Corneliei Catanga a ajuns la spital, starea de sănătatea a cântăreței a început să se deterioreze. A refuzat să sune la 112, până în momentul în care efectiv nu mai putea să respire.

“A fost dusă în stare critică la spital și confirmată pozitiv. Nu putea să respire și a făcut rapid primul stop cardio-respirator. Nu a suportat intubarea, din păcate, și, ulterior, a făcut al doilea stop cardip-respirator care i-a fost fatal. La ei în familie toți au Covid. Este focar, dar nu au crezut în această boală. Și acum refuză să accepte”, au declarat surse apropiate familiei, exclusiv, pentru FANATIK.

ADVERTISEMENT

Aurel Pădureanu și cei care au intrat în contact cu Cornelia Catanga, izolare 14 zile

Cornelia Catanga a fost confirmată pozitiv cu infecția COVID-19, oficial,  după ce a ajuns la Spitalul Universitar din Capitală, azi noapte. Atât ea, cât și Aurel Pădureanu aveau însă simptome specifice bolii de mai bine de o săptămână. Practic, conform legii, în aceste momente, Aurel Pădureanu și cei care au luat contact cu artista  nu au voie să părăsească locuința și ar trebui să stea izolați, în carantină, timp de 14 zile.

Primele declarații ale lui Aurel Pădureanu, după moartea Corneliei Catanga: “Ne-au nenorocit! Au băgat-o ăștia la Covid-19”

Și la câteva ore după ce medicii au constatat moartea Corneliei Catanga, soțul interpretei, Aurel Pădureanu, s-a declarat scandalizat de faptul că pe certificatul de deces este menționat COVID-19.

ADVERTISEMENT

„Azi noapte a ajuns la spital, a făcut stop cardio-respirator! Nu este Covid, au băgat-o ăștia la COVID, că așa vor ei! Vor ei… ne-au nenorocit!

Nu pot să dau mai multe detalii, că sunt în situația în care sunt. Vă rog să mă iertați!”, a declarat Aurel Pădureanu, în exclusivitate, pentru FANATIK, după moartea Corneliei Catanga.

ADVERTISEMENT