Life

Exclusiv. Răzvan Botezatu își caută iubit român: „Să aibă bani mulți și zile puține”

22.10.2020 | 17:01
Exclusiv Razvan Botezatu isi cauta iubit roman Sa aiba bani multi si zile putine
Răzvan Botezatu, fost prezentator la Antena Stars. Foto: Instagram
ADVERTISEMENT

Răzvan Botezatu s-a săturat de Germania, iar de la o vreme este în România, unde se simte cel mai bine. Fostul prezentator de la Antena Stars vrea să se așeze la casa lui și, mai în glumă, mai în serios, face casting pentru inima lui. De data asta vrea un partener român!

Realizatorul TV își dă cu reveneala în România, după experiența trăită în Germania, unde acum câteva luni s-a panicat foarte tare din cauza noului coronavirus, după ce fostul său iubit a fost depistat pozitiv.

ADVERTISEMENT

Simpaticul prezentator a declarat pentru FANATIK că nu are de gând să mai plece din București, momentan, unde lucrurile îi merg foarte bine: „Sunt în București și îmi e bine aici. Îmi merge foarte bine profesional, iar momentan nu am de ce să mă plâng”.

Răzvan Botezatu, liber ca pasărea cerului: „Vreau să mă căsătoresc”

Cât despre revenirea în televiziune, realizatorul spune nu, deocamdată: „Nu am gânduri încă, dar pot confirma că am primit oferte. Oferte au tot fost și mai sunt. Îmi merge foarte bine în online, deci am foarte multe lucruri de făcut”.

ADVERTISEMENT

Cu toate acestea, nu ar spune nu prezenței într-un reality-show, poate chiar o ediție Burlacul în varianta gay: „Dacă face cineva vreun reality-show, primul show gay, sunt în fruntea listei”.

Dacă lucrurile îi merg extraordinar din punct de vedere profesional, la capitolul amoros există loc de mai bine, mai ales că Răzvan este decis să se așeze la casa lui, căci, spune el, a cam trecut vremea copilăriei.

ADVERTISEMENT

„Vreau să mă căsătoresc în viitorul apropiat și să îmi întemeiez o familie. Am copilărit destul. Acum îmi caut jumătatea perfectă. Am deja 30 de ani”, a mai spus Botezatu pentru FANATIK.

„Bărbații români sunt calzi și romantici”

Întrebat cum ar trebui să fie acest bărbat ideal, Răzvan a mărturisit amuzat: „Să aibă bani mulți și zile puține”.

ADVERTISEMENT

„Oricum, bărbații români sunt calzi și romantici. De străini m-am lămurit”, a adăugat prezentatorul.

Răzvan Botezatu a ieșit public din dulap anul trecut și este printre puținele vedete masculine de la noi care a avut curajul să își recunoască orientarea sexuală. A fost mai multă vreme prezentatorul matinalului de la Antena Stars, de unde a plecat din anul 2017.

 

 

 

ADVERTISEMENT