Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Exclusiv. Surpriză uriașă! Gigi Becali sparge banca pentru transferul ideal la FCSB, dacă ia titlul. Cine „orchestrează” negocierile. Video

Gigi Becali și-a fixat principala țintă de transfer dacă FCSB ia titlul! Patronul roș-albaștrilor vrea să spargă banca pentru Louis Munteanu, împrumutat de Fiorentina la Farul.
05.05.2023 | 13:53
Exclusiv Surpriza uriasa Gigi Becali sparge banca pentru transferul ideal la FCSB daca ia titlul Cine orchestreaza negocierile Video
Exclusiv. Surpriză uriașă! Gigi Becali sparge banca pentru transferul ideal la FCSB, dacă ia titlul. Cine orchestrează negocierile. FOTO: Fanatik
ADVERTISEMENT

Gigi Becali se pregătește să dea bomba pe piața transferurilor. În cea mai recentă ediție de FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI, jurnalistul Cristi Coste a dezvăluit că patronul îl vrea la FCSB pe Louis Munteanu. Totul dacă roș-albaștrii iau titlul!

Louis Munteanu, dorit cu ardoare de Gigi Becali la FCSB! „E ținta lui”

Louis Munteanu (20 de ani) mai are contract cu Farul până la finalul acestui sezon, atunci când îi expiră împrumutul de la Fiorentina. Deși Hagi vrea să îl păstreze pe atacant, pe fir a intrat și Gigi Becali care vrea să îl „fure” de sub nasul nașului. În prezent, siteul de specialitate transfermarkt.com îl evaluează pe Munteanu la 600 de mii de euro.

ADVERTISEMENT

Atacantul „marinarilor” s-a transferat la gruparea viola în septembrie 2020, atunci când italienii au plătit 1,7 milioane de euro pentru a îl cumpăra de la gruparea patronată și antrenată de Gică Hagi.

„Spunea și Hagi acum vreo două săptămâni că ar vrea să prelungească, el fiind împrumutat de la Fiorentina până în vară, dar informațiile noastre la FANATIK spun altceva. Louis Munteanu este principala țintă a FCSB-ului, a lui Gigi Becali, dacă FCSB va lua campionatul.

ADVERTISEMENT

Va încerca să negocieze cu Fiorentina, bineînțeles prin intermediul lui Giovani Becali, care are intrări, mai ales pe piața italiană. Nu e ieftin, pentru că Fiorentina a dat aproximativ 2 milioane de euro pe el. Dar e ținta lui Gigi Becali și aceasta e varianta pe care cei de la FCSB o văd marea lovitură, dacă iau campionatul”, a dezvăluit jurnalistul Cristi Coste, în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI.

Louis Munteanu este unul dintre cei mai buni fotbaliști ai Farului în acest sezon. Atacantul în vârstă de 20 de ani are cinci goluri și șase assisturi în cele 24 de meciuri jucate pentru gruparea de la malul Mării Negre.

ADVERTISEMENT

VEZI VIDEO MAI JOS

Posibilul transfer al lui Louis Munteanu la FCSB, analizat la Fanatik SuperLiga: „Nu dai 2 milioane de euro?”

Specialiștii FANATIK SUPERLIGA au comentat informația bombă dezvăluită de jurnalistul Cristi Coste. „E un fotbalist foarte bun”, a fost părerea lui Dănuț Lupu, în timp ce Robert Niță a afirmat „Dai 1,7 milioane de euro pe Miculescu și nu dai 2 milioane pe Munteanu?”.

„Au început să tatoneze. Informațiile sunt sigure. Se va discuta prin Giovani. Șanse mai mici să se facă. Principala condiție e să ia campionatul. 2 milioane ar fi suma. Dar, cum a spus și Robert Niță, dacă ai dat 1,7 milioane pe Miculescu, n-ai cum să nu dai 2 milioane pe Louis Munteanu, care, probabil, va fi și la echipa națională”, a concluzionat Cristi Coste.

ADVERTISEMENT

FANATIK SUPERLIGA este live de la 10:30 în fiecare zi de luni până vineri, și poate fi urmărită pe site-ul FANATIK, dar și pe canalul de YouTube FANATIK, de la pagina de Facebook FANATIK la contul FANATIK de pe Tik-Tok. Și nu uitați pagina de Facebook Horia Ivanovici Oficial!

ADVERTISEMENT