News

Experiment periculos al unor tineri din SUA! Organizează „petreceri COVID”, iar cine se infectează primul primește bani

02.07.2020 | 19:53
Experiment periculos al unor tineri din SUA Organizeaza petreceri COVID iar cine se infecteaza primul primeste bani
ADVERTISEMENT

Pandemia de coronavirus a declanșat un fenomen neobișnuit și extrem de periculos în rândul tinerilor din Alabama, Statele Unite ale Americii. Potrivit autorităților, aceștia, preponderent studenți, se adună în număr cât mai mare și organizează așa-numitele „petreceri COVID”.

Experimentul care specialiștilor le provoacă fiori reci pe șira spinării presupune ca printre invitați să se numere și persoane deja infectate cu boala care în doar câteva luni a cuprins întreaga lume. Asta pentru ca restul să poată paria pe cel care va fi primul testat pozitiv, iar miza este cât se poate de reală, având în vedere că „fericitul câștigător” primește o sumă importantă de bani.

ADVERTISEMENT

Dacă inițial au crezut că este vorba doar despre o glumă sinistră răspândită prin intermediul rețelelor de socializare, autoritățile au realizat în scurt timp că fenomenul există cu adevărat și capătă pe zi ce trece tot mai mulți adepți. De altfel, şeful departamentului de pompieri a explicat că astfel de petreceri se organizează deja de câteva săptămâni bune.

Studenții americani sfidează pandemia. Organizează „petreceri COVID” și îl plătesc regește pe cel care se infectează primul

Copii, elevi şi studenţi participă de bunăvoie, ştiind că la petreceri sunt şi oameni depistaţi pozitiv cu COVID-19. La început am crezut că sunt simple zvonuri, dar am făcut cercetări şi nu doar medicii, ci şi autorităţile locale au confirmat informaţiile”, a explicat Randy Smith în presa de peste ocean.

ADVERTISEMENT

Practic tinerii organizează aceste petreceri ignorând total orice regulă de distanţare sau protecţie şi aduc un bolnav, ca mai apoi fiecare să pună bani într-un vas. Aceștia vor fi oferiți celui care se infectează primul cu noul coronavirus.

Pun banii într-o oală, apoi aşteaptă să vadă cine ia COVID primul. Nu are sens. O fac intenţionat” a spus Sonya McKinstry, consilier al primăriei din Tuscaloosa, îngrijorată că la aceste chefuri pot fi atrași tineri care habar nu au ce se petrece acolo și riscă să se îmbolnăvească fără voia lor.

ADVERTISEMENT

Pentru moment, nu este cunoscut cu exactitate dacă cineva s-a infectat cu noul virus în urma petrecerilor puse la cale de tinerii inconștienți. Alabama, însă, trece prin momente dificile, întrucât au fost confirmate peste 38.000 de cazuri de cazuri de COVID-19, cu o explozie de 10.696 în ultimele 14 zile. De asemenea, în această regiune s-au înregistrat până acum peste 940 de decese.

Cehii au spus „adio” coronavirusului printr-o petrecere imensă. S-au relaxat prea redepe?

Deși specialiștii avertizează că pericolul nu a trecut și îndeamnă la respectarea măsurilor de distanțare fizică, în multe dintre colțurile lumii oamenii nu mai par dispuși să le dea ascultare. Cehii, de pildă, au sărbătorit ceea ce pentru ei reprezintă „finalul crizei coronavirus” printr-o petrecere de pomină organizată chiar în Praga.

ADVERTISEMENT

Mii de tineri au stat la o masă lungă de 500 de metri și au uitat complet de reguli. Ba chiar au încurajat apropierea, s-au îmbrățișat  și au împărțit mâncarea și băutura aduse de acasă. Organizatorul evenimentului susține că petrecerea a fost posibilă din cauza lipsei turiștilor în orașul care se numără de obicei printre destinațiile preferate.

În imaginile publicate pe rețelele de socializare se poate observa  cum oamenii stau foarte aproape la masă, beau bere și ascultă muzica unor trubaduri locali. „Vrem să sărbătorim finalul crizei coronavirus prin permiterea oamenilor să se întâlnească și să arate că nu le este frică să se întâlnească, că nu le este frică să ia un sendviș de la vecinul lor”, a declarat Ondrej Kobza, organizatorul evenimentului.

ADVERTISEMENT