Fotbal international

Fabulos. Un gol în China face cît salariul anual al lui Enache la Steaua!

Super Liga din China începe să devină cel mai mare concurent pentru campionatele mari ale Europei, în privinţa sumelor de transfer şi a salariilor oferite. La ultimul capitol putem vorbi chiar...
30.12.2016 | 16:09
Fabulos Un gol in China face cit salariul anual al lui Enache la Steaua
ADVERTISEMENT

Super Liga din China începe să devină cel mai mare concurent pentru campionatele mari ale Europei, în privinţa sumelor de transfer şi a salariilor oferite. La ultimul capitol putem vorbi chiar de o trecere pe primul loc în ierarhia mondială a sportului rege, ţinînd cont că un Carlos Tevez va cîştiga la Shanghai, numai din salariul net, 40 de milioane de euro anual, mult peste vedetele din Europa, Cristiano Ronaldo, Lionel Messi, Neymar sau Zlatan Ibrahimovic.

761 de milioane de euro cheltuite în doi ani pentru transferuri

După calculele făcute de revista italiană Panorama, în ultimii doi ani chinezii au cheltuit 761 milioane de euro pentru aducerea unor jucători de top din Europa sau America de Sud, fiind depăşiţi din acest punct de vedere doar de către Premier League, care deţine, încă, primatul, dar foarte probabil că nu o va mai face pentru mult timp, ţinînd cont de ofensiva puternică a cluburilor din China pentru staruri, chiar şi pentru cele aflate la final de carieră.

ADVERTISEMENT

Federaţia vrea protecţie pentru autohtoni

Singurul obstacol în realizarea planurilor marilor cluburi din China vine tocmai din partea federaţiei locale, deranjată de acest import masiv de nume sonore, care riscă să prejudicieze serios dezvoltarea talentelor autohtone. Pînă acum era permis să se folosească patru străini din afara continentului plus unul asiatic, care să fie din altă ţară de pe acest continent, acum Federaţia va căuta să impună un nou sistem, cu regula 3 plus unul, care, evident, va dezavantaja planurile cluburilor cu mare potenţă financiară.

Kalinic şi Arda Turan au spus nu

Au existat şi vor mai exista inclusiv refuzuri din partea jucătorilor doriţi, cum este cazul croatului Kalinic de la Fiorentina sau al turcului Arda Turan de la Barcelona, care a spus nu unui salariu de 18 milioane euro net anual. Ân afara lui Tevez a fost convins brazilianul Oscar de la Chelsea, iar Galatei i s-au oferit 20 de milioane de euro pentru germanul Lucas Podolski, jucătorului un salariu de 9 milioane de euro.

ADVERTISEMENT

Fostul atacant al Romei, ivorianul Gervinho, explică de ce este aproape imposibil de refuzat o ofertă de El Dorado din China. “Eu am, în afara salariului de 10 milioane euro, stipulat în contract că primesc 150.000 de euro pentru fiecare gol pe care îl marchez şi cîte 60.000 de euro, totul net, pentru fiecare meci pe care îl joc. În Europa nici măcar Real Madrid nu poate oferi aşa ceva”.

GERVINHO s-a transferat de la AS Roma la Hebei China Fortune în iarna lui 2016, pentru 18 milioane euro.

ADVERTISEMENT

Salariul său este de 10 milioane euro net.

A jucat în 18 partide, deci a încasat 1.080.000 euro pentru prezenţe plus alte 450.000 de euro pentru trei goluri înscrise.

Doar  atît, deoarece în octombrie a suferit o ruptură de ligamente încrucişate şi va lipsi de pa gazon pînă în primăvară.

ADVERTISEMENT

150.000 de euro este salariul anual la Steaua al lui Gabriel Enache