Fotbal intern

Fanii Craiovei pregătesc o nouă „Olteniadă” la finala Cupei României. Ce s-a întâmplat în 2018. Video

11.05.2021 | 17:41
Fanii Craiovei pregatesc o noua Olteniada la finala Cupei Romaniei Ce sa intamplat in 2018 Video
Fanii Craiovei pregătesc o nouă „Olteniadă” la finala Cupei României. Ce s-a întâmplat în 2018. sursă foto: ucv1948.ro
ADVERTISEMENT

Fanii Universității Craiova vor să dovedească încă o dată de ce sunt în stare și pregătesc o nouă invazie, la fel ca în 2018. Astfel, o nouă „Olteniadă” este preconizată să se întâmple pe 22 mai, la Ploiești. Pentru o mobilizare cât mai mare, suporterii din Peluza Nord au emis un comunicat. 

Microbiștii din România sunt aproape de finalul așteptării. Fanii se pot reîntoarce pe stadioane, iar primul eveniment de acest fel ar putea fi finala Cupei României, iar capacitatea maximă ocupată să fie de 50 la sută, adică 7.500 de spectatori pe stadionul „Ilie Oană”.

ADVERTISEMENT

Zilele acestea au loc întâlnirile retur din semifinalele Cupei. Astfel, Dinamo are de răsturnat avantajul minim obținut de Astra, în timp ce Universitatea Craiova este deja cu un picior în ultimul act, reușind să câștige în prima manșă divizionara secundă Viitorul Pandurii Târgu Jiu, scor 3-0.

Suporterii Universității Craiova vor să invadeze Ploieștiul la Finala Cupei României. „Olteniada” pentru a opta Cupă a României

În așteptarea unui anunț oficial cu privire la toate condițiile care vor fi la finala Cupei României, fanii olteni nu mai au răbdare. Echipa favorită este aproape calificată, iar ultrașii din Peluza Nord pregătesc o invazie a Ploieștiului. După un an și două luni de la ultima apariție pe stadioane, suporterii Științei vor să facă spectacol la finala Cupei și au emis un comunicat în care își anunță intențiile.

ADVERTISEMENT

„Inevitabilul se produce și suporterii o să poată iarăși să-și dovedească iubirea față de echipă pe stadioane. E momentul că noi, cel mai numeros și inimos public din țară să demonstrăm încă o dată cine este Știința – cine suntem noi și de ce nu există termen de comparație între olteni și „restul lumii”.

E timpul să pregătim o nouă Olteniadă și să câștigăm împreună a 8-a Cupă! În acest sens începem de astăzi o serie de postări informative zilnice despre finala Cupei României 2021. Timpul este scurt așa că avem nevoie să urmăriți atenți pagina și informațiile care apar în general pentru o organizare cât mai usoară.

ADVERTISEMENT

Ce știm deja:

– Finala are loc sâmbătă, 22 mai, la Ploiești, pe stadionul Ilie Oană;
– Stadionul o să fie deschis în proporție de 50%, deci o să avem doar în jur de 3000 de bilete;
– Accesul este permis doar celor complet vaccinați, celor care au trecut prin boală în ultimele 90 de zile, celor care s-au testat negativ (PCR maxim 72 de ore înainte, posibil și test rapid cu maxim 24 de ore înainte). Cel mai probabil, cele de mai sus o să trebuiască dovedite atât la cumpărarea biletului cât și la accesul pe stadion,” stă scris în comunicatul emis de Peluza Nord Craiova.

Fanii Craiovei pregătesc o nouă „Olteniadă” la finala Cupei României. Ce s-a întâmplat în 2018. Video
Peluza Nord Craiova pregătește o nouă Olteniadă

Peste 20.000 de olteni au luat cu asalt Bucureștiul la finala Cupei României din 2018

În 2018, la 18 ani de la ultima apariție a Craiovei într-un meci cu un trofeu pe masă, Universitatea a jucat pe „Arena Națională” împotriva lui Hermannstadt, pe atunci o divizionară secundă, în finala Cupei României. Scorul a fost 2-0 în favoarea Științei, însă spectacolul a fost mai mult pe străzile din București și în tribune.

ADVERTISEMENT

Zeci de mii de olteni au venit în Capitală pentru a fi părtași la un moment istoric, primul trofeu după 25 de ani de așteptare. Invazia s-a petrecut atât cu trenul, cât și cu mașinile persoanele, iar București s-a colorat în alb și albastru. Memorabile sunt imaginile cu coloana de fani ai Științei care se îndrepta către stadion.

Operațiunea „Olteniada” a fost pur si simplu un spectacol pus în scenă de olteni. În tribunele „Arenei Naționale” a fost afișată o coregrafie impresionantă cu un mesaj cât se poate de clar: „După zeci de ani de la ultima încoronare, Știința te vrem din nou triumfătoare.”

Show a fost și a doua zi. În dimineața de după meci, peste 10.000 de oameni i-au așteptat pe „juveți” în Piața „Mihai Viteazul” și au cântat alături de ei.

  • 7 Cupe ale României are Universitatea Craiova în palmares
  • 15.000 de locuri este capacitatea arenei „Ilie Oană” din Ploiești

  • (P) Cota BETANO pentru Viitorul Tg. Jiu – Universitatea Craiova : 1,82 este cota pentru „sub 2,5 goluri”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT