Este vorba despre suma de 50.000 de euro, iar Gică Hagi și Gică Popescu au purtat o discuție cu Ozgur Kivanç Altan, ambasadorul Turciei în România, prin care asigură tot sprijinul victimelor dezastrului natural, care s-a soldat cu peste 35.000 de morți.
Gică Popescu a fost alături de Gică Hagi la Ambasada Turciei în România pentru a face o donație de 50.000 de euro pentru victimele cutremurelor: „Așa cum turcii nu îi uită pe Hagi și Popescu, nici noi nu avem cum să uităm Turcia.
Astăzi, împreună cu Gică Hagi, am fost în vizită la Excelența Sa Ozgur Kivanç Altan, Ambasadorul Turciei în România.
Clubul Farul Constanța a asigurat Ambasadei Turciei tot sprijinul în această perioadă extrem de dificilă și a venit în ajutorul victimelor cu o donație de 50.000 de euro”.
„Îi mulțumim Excelenței Sale pentru primirea făcută și ne dorim din suflet ca veștile rele ce vin dinspre Turcia să se încheie, iar poporul turc să rămână puternic”, a mai scris Gică Popescu pe contul său de Facebook.
Și Gică Hagi a avut un mesaj pentru turci imediat după tragedie, transmițându-le acestora că este alături de ei și că toate gândurile lui sunt alături de țara în care a scris istorie pentru Galatasaray atât pe plan intern, cât și pe plan european, reușind să câștige Cupa UEFA.
„Toate gândurile mele merg către poporul turc, greu încercat în aceste momente. Rămâneți puternici! Sunt alături de voi!”, a fost mesajul postat de Gică Hagi prin intermediul rețelelor de socializare. Și Galatasaray Istanbul a demarat o campanie de ajutorare a persoanelor afectate de aceste cutremure.
Mai mult decât atât, Galatasaray a decis să își schimbe temporar culorile clubului în alb și negru, semn de solidaritate cu victimele cutremrelor din Turcia și Siria, iar campionatul intern a fost oprit momentan. Echipele din regiunile Kahramanmaraş, Gaziantep, Malatya, Diyarbakır, Kilis, Şanlıurfa, Adıyaman, Hatay, Osmaniye şi Adana se vor retrage din campionat, urmând să primească suma aferentă meciurilor jucate până la finalul sezonlui, chiar dacă nu o vor face, conform deciziei Federației de Fotbal din Turcia.