O fată de 15 ani din județul Argeș a fost găsită moartă într-o pădure. Minora plecase duminică de acasă. În ultimele ore, ea a fost căutată de mai multe echipaje de poliție, pompieri și jandarmi.
Minora din sudul țării a fost dată dispărută duminică seara, din localitatea Lunca Corbului. Ore întregi, au căutat-o prin zonă polițiști, pompieri, jandarmi, dar și voluntari. Polițiștii au adus chiar și câine de urmă.
Cele mai negre temeri ale familiei s-au adeverit. Luni, 5 februarie, fata a fost găsită spânzurată într-o pădure. ”Din păcate, în această dimineață, fata a fost găsită decedată, într-o zonă împădurită”, transmite IPJ Argeș.
Momentan nu se cunoaște motivul pentru care tânăra a decis să recurgă la gestul extrem. Vorbim o elevă normală. În ultimul timp, familia nu observase ceva diferit sau îngrijorător în comportamentul ei.
În urma acestei tragedii, polițiștii au deschis un dosar penal și vor încerca să meargă pe fir, să afle cum s-a ajuns la moartea fetei. Anchetatorii vor să îi verifice discuțiile din ultimele zile, să discute cu apropiații, dar și cu reprezentanții școlii.
”Nu există suspiciuni, la acest moment, însă, pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză va fi întocmit un dosar penal conform art. 192 din Codul Penal”, a transmis IPJ Argeș.
Mai multe tinere au fost date dispărute de la domiciliu în acest debut de an. Cel mai recent caz vine din vestul țării. Marți, 30 ianuarie, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au demarat verificări în vederea depistării unei minore, de 11 ani, dispărută din Timișoara.
În dimineața zilei de 30 ianuarie, în jurul orei 08:50, Răducanu Denisa-Briana ar fi plecat în timpul pauzei, din curtea unității de învățământ de pe strada Vulturilor, din Timișoara, iar până în prezent nu a mai revenit.
Minora face parte din Centrul de primire în regim de urgență de pe strada C. Damșescu din Timișoara. ”Semnalmente: înălțime 1.50 m, 50 kg., păr șaten, ochi căprui. Îmbrăcăminte: geacă de culoare vișiniu, pantaloni gri și adidași albi cu albastru.
Oricine poate oferi detalii cu privire la persoana dispărută este rugat sa apeleze Serviciul de Urgenţă 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie”, anunță IPJ, conform Observator Timiș.