Sport

FCSB, gazdă pentru 185 de elevi din Pitești în cadrul programului „Școala Altfel”. Video

FCSB a fost gazda elevilor de la o școală din Pitești în cadrul programului „Școala Altfel”. Vizita s-a terminat cu o sesiune de autografe și fotografii.
07.03.2023 | 17:13
FCSB gazda pentru 185 de elevi din Pitesti in cadrul programului Scoala Altfel Video
FCSB a fost gazda elevilor de la o școală gimnazială din Pitești. Sursă foto: captură Youtube -@ FCSBTV.
ADVERTISEMENT

Baza sportivă a celor de la FCSB a fost gazda a 185 de elevi ai Școlii Gimnaziale ”Nicolae Bălcescu” din Pitești în cadrul programului „Școala Altfel”. Rând pe rând, tinerii au putut lua parte la experiențe de neuitat alături de jucătorii vicecampioanei.

FCSB a fost gazdă pentru elevi din Pitești în cadrul programului „Școala Altfel”

Vizită inedită la baza de antrenament a celor de la FCSB. Nu mai puțin de 185 de elevi ai unei școli din Pitești au făcut o vizită echipei lui Gigi Becali cu ocazia programului „Școala Altfel”. Pe lângă faptul că au reușit să vadă pe viu cum arată pregătirea roș-albaștrilor, tinerii au avut ocazia să simuleze o conferință de presă.

ADVERTISEMENT

Mai mult decât atât, jucătorii pregătiți de Mihai Pintilii au efectuat ședința de pregătire chiar sub ochii copiilor entuziasmați aflați la marginea terenului. Bineînțeles, vizita elevilor s-a încheiat cu sesiuni de autografe și fotografii alături de jucătorii preferați.

„Clubul nostru le mulțumește celor 185 de copii și profesorilor acestora pentru vizită și îi așteaptă și în viitor la antrenamente!”, este anunțul celor de la FCSB. Billel Omrani, Andrea Compagno, Risto Radunovic sau Joyskim Dawa au fost asaltați de copii.

ADVERTISEMENT

FCSB o înfruntă pe Sepsi pentru un loc pe podium înainte de starul play-off-ului

FCSB a pierdut în ultimul deci disputat pe stadionul Francisc Neuman din Arad împotriva UTA-ei. Astfel, echipa antrenată de Mihai Pintilii a ratat șansa de a se apropia de Farul, care a pierdut cu ”U” Cluj și de CFR Cluj, aflată pe locul secund, care a remizat cu Sepsi.

Vicecampioana României ocupă locul 3 înaintea ultimei etape a sezonului regulat, cu 54 de puncte în 29 de partide. Cu o victorie în partida cu Sepsi programată duminică, 12 martie, de la ora 21:00, echipa pregătită de Mihai Pintilii va fi sigură de locul trei înaintea startului play-off-ului, deoarece se va distanța la cinci puncte de Rapid, care o înfruntă pe Farul.

ADVERTISEMENT

În continuare, Farul se află pe primul loc cu 61 de puncte, cu unul mai mult față de CFR Cluj. Echipa antrenată de Dan Petrescu a ratat șansa de a reveni pe primul loc în urma remizei din deplasare, scor 2-2 cu Sepsi Sf. Gheorghe.

Billel Omrani va rata primele meciuri din play-off ale FCSB-ului

Billel Omrani nu a fost în lotul celor de la FCSB pentru meciul cu UTA Arad. Mihai Stoica, managerul general al roș-albaștrilor, a precizat că atacantul francez a suferit o accidentare în meciul cu Petrolul, scor 4-1 în etapa 28 din SuperLiga și va sta pe bară 3-4 săptămâni.

ADVERTISEMENT

Astfel, fotbalistul în vârstă de 29 de ani va rata finalul sezonului regulat, cât și primele partide din play-off ale FCSB-ului. „Nouă nu ne-a ieșit jocul cu UTA pentru că ne-au lipsit Compagno și Omrani. Omrani are o întindere pe care a suferit-o în meciul cu Petrolul.

A vrut să arate în 20 de minute cât alții în 90 și s-a accidentat. S-a schimbat în bine, e foarte serios. S-a accidentat și stă cam 3-4 săptămâni”, a declarat Mihai Stoica, potrivit orangesport.ro.


  • Cota BETANO pentru FCSB: 1,32 este cota pentru „12” la meciul FCSB – Sepsi

ADVERTISEMENT