Sport

FCSB – Nordsjaelland 0-0! Fără şut pe poartă cu om în plus, dar cu speranţe în Danemarca

FCSB şi Nordsjaelland au remizat alb pe Ghencea. Roş-albaştrii nu au profitat de avantajul numeric din repriza secundă, iar schimbările neinspirate au gripat ofensiva lui Charalambous.
10.08.2023 | 23:40
FCSB  Nordsjaelland 00 Fara sut pe poarta cu om in plus dar cu sperante in Danemarca
Secvenţă din meciul dintre FCSB şi Nordsjaelland. Sursa: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Confruntarea dintre FCSB şi Nordsjaelland s-a încheiat la egalitate, scor 0-0. Elevii lui Charalambous au jucat din minutul 60 în superioritate numerică, dar nu au avut niciun şut pe spaţiul porţii adverse.

FCSB – Nordsjaelland, primul meci european după 11 ani

Stadionul Ghencea a găzduit primul meci european după 11 ani, 27.135 de fani fiind prezenţi pe stadion la confruntarea dintre FCSB şi Nordsjaelland. Pentru a doua oară în cinci zile, FCSB reuşeşte să aducă în tribune peste 25.000 de spectatori.

ADVERTISEMENT

Confruntarea se anunţa una dificilă, în care danezii porneau, pe hârtie, cu prima şansă, având jucătorii mai bine cotaţi. De cealaltă parte, FCSB era outsider, deşi avea un început perfect de sezon, cu şase victorii din şase, în toate competiţiile.

Ocazii doar în primele 10 minute! Compagno şi Frese au irosit şansele celor două echipe

Elias Charalambous a fost forţat să facă prima înlocuire încă de la încălzire. Adrian Şut s-a accidentat şi a fost schimbat de Ovidiu Popescu. Roş-albaştrii au început tare meciul şi în minutul 2, Andrea Compagno a ratat prima şansă mare. Servit excelent de Coman, italianul trimite peste poartă din colţul careului de şase metri.

ADVERTISEMENT

Oaspeţii au fost şi ei apropae să marcheze după o fază fixă. În minutul 5, Frese s-a înălţat şi a trimis puternic cu capul după un corner, dar Târnovanu a salvat FCSB-ul. Compagno a mai avut o şansă patru minute mai târziu, dar italianul a trimis peste poartă din poziţie excelentă. Ulterior s-a ridicat fanionul de la margine pentru offside.

Danezii au avut posesia, dar FCSB s-a apărat bine

Confruntarea s-a liniştit după primele 10 minute turbulente. FCSB s-a apărat exact şi chiar dacă danezii au avut mai mult posesia în prima parte, peste 60%, au pus în puţine momente în pericol poarta lui Târnovanu.

ADVERTISEMENT

În minutul 27, Nordsjaelland a ratat o şansă importantă. Găsit excelent în poziţie centrală, la 20 de metri de poartă, Nuamah a tras pe lângă poarta lui Târnovanu. Avea să fie ultima ocazie a primei părţi, una aflată sub semnul echilibrului.

La pauză, în tabăra FCSB-ului a fost făcută o înlocuire. Octavian Popescu a intrat pe teren în locul lui Andrei Cordea, cel care s-a văzut destul de puţin în prima parte.

ADVERTISEMENT

Tavi Popescu a provocat o eliminare! Intrare rudimentară a fundaşului cotat la 5 milioane de euro

Startul părţii secunde a fost foarte fragmentat. S-au jucat doar două minute din primele nouă, mai mulţi jucători adverşi acuzând accidentări. Până în minutul 55, antrenorul danezilor a făcut trei înlocuiri: Au ieşit Dorgeles, Ingvartsen şi Osman, iar în locul lor au intrat Svensson, Nygren şi Antman.

În minutul 59, Tavi Popescu s-a debarasat de Nagalo, singurul jucător care fusese avertizat cu “galben”, iar fundaşul advers a avut o intervenţie rudimentară la “decarul” FCSB-ului. Arbitrul bosniac i-a arătat imediat al doilea cartonaş galben şi Nagalo a fost eliminat. Un avantaj mare pentru roş-albaştrii, care aveau o jumătate de oră de superioritate numerică.

Compagno, înlocuit de Vali Gheorghe, mutarea care a anihilat avantajul numeric

Imediat, FCSB a mutat. În mod surprinzător, Andrea Compagno i-a lăsat locul lui Vali Gheorghe, cel care a mai evoluat doar 20 de minute în acest sezon, cu FC U Craiova. După eliminare, meciul s-a aprins pentru câteva minute, dar fără ocazii mari.

În schimb, tensiunea a atins cote înalte între jucătorii celor două echipe şi arbitrul Milos Boskovic a scăpat meciul din mână, iritându-i pe jucătorii lui Charalambous. Florinel Coman a văzut cartonaş galben pentru proteste. FCSB a cerut şi un penalty la un presupus fault asupra lui Djokovic, dar arbitrul lăsat jocul liber.

FCSB a presat în finalul meciului, dar lipsa unui vârf veritabil s-a văzut în atac. Vali Gheorghe nu a intrat bine în meci, având o viteză în minus faţă de colegii săi, chiar dacă a fost mai prospăt. Iar lipsa jocurilor s-a resimţit din plin.

Danezii, la un pas să dea lovitura în prelungiri! Târnovanu, salvat de bară

Nordsjaelland a fost aproape să dea lovitura în prelungirile meciului. Nygren a executat în bară o lovitură liberă de la 20 de metri la care Târnovanu a fost bătut.

FCSB s-a dus în atac, dar nu a reuşit să pună în pericol poarta lui Hansen, care nu a avut niciun şut de apărat tot meciul. S-a încheiat 0-0, iar la fel ca în multe alte partide din acest debut de sezon, schimbările neinspirate de la FCSB au avut impact negativ în joc.

Calificarea se decide în Danemarca, joia viitoare, de la ora 19:30. Dar acolo se va juca din nou 11 la 11, pe teren sintetic. O misiune mult mai grea pentru Coman şi compania, dar care au arătat în multe momente că pot elimina mult lăudata echipă daneză.

ADVERTISEMENT
Apare o nouă etichetă pe produsele din România: DOR. Semnificaţia noului logo
Apare o nouă etichetă pe produsele din România: DOR. Semnificaţia noului logo
Un nou scandal tip
Un nou scandal tip "sextape" în fotbal: interzis la echipa națională, după ce și-ar fi filmat prietena pe ascuns
Simona Halep ar fi părăsit România definitiv. Unde ar fi hotărât să se...
Simona Halep ar fi părăsit România definitiv. Unde ar fi hotărât să se stabilească sportiva din Constanța
Celebrul milionar român care apare în dosarul Caranilor s-a despărţit de iubită şi...
Celebrul milionar român care apare în dosarul Caranilor s-a despărţit de iubită şi s-a mutat din România! Detalii de ultimă oră
Elon Musk, redus la tăcere atunci când cineva a găsit o hibă în...
Elon Musk, redus la tăcere atunci când cineva a găsit o hibă în planul său de a coloniza planeta Marte. Despre ce este vorba
Despre Patriarhul Daniel putine s-au stiut in totii anii acestia. Se stie ca...
Despre Patriarhul Daniel putine s-au stiut in totii anii acestia. Se stie ca nu este casatorit, dar in 2013, din senin o tanara spunea ca ii este fiica si ca vrea sa faca test de paternitate. Ce s-a aflat acum despre ea
A MURIT VIOREL Stegaru?! Şoc cu fostul soţ al Vulpiței: Să-i fie țărâna...
A MURIT VIOREL Stegaru?! Şoc cu fostul soţ al Vulpiței: Să-i fie țărâna ușoară
Viața lui Dorian Popa s-a întors pe dos. A ajuns să se blesteme
Viața lui Dorian Popa s-a întors pe dos. A ajuns să se blesteme
Gogoașă din ”Trăsniții NATO” tot mai aproape de sfârșit! Actorul se luptă cu...
Gogoașă din ”Trăsniții NATO” tot mai aproape de sfârșit! Actorul se luptă cu aceeași boală care a răpus-o pe Rona Hartner! ”Să mai prind măcar 5 ani”
IMAGINI RARE cu fiul cel mare al Nicoletei Luciu. Detaliul care a atras...
IMAGINI RARE cu fiul cel mare al Nicoletei Luciu. Detaliul care a atras atenția tuturor celor care au văzut pozele
INVESTIGAȚIE. Cum a cumpărat familia Negoiță, parcelă cu parcelă, 12 hectare lângă Hala...
INVESTIGAȚIE. Cum a cumpărat familia Negoiță, parcelă cu parcelă, 12 hectare lângă Hala Laminor. Se fac blocuri lângă mallul de 133 de milioane de euro al lui Robert Negoiță
Cele 2 zodii care au noroc în toate în luna ianuarie. Se lipesc...
Cele 2 zodii care au noroc în toate în luna ianuarie. Se lipesc banii de ele și se schimbă totul la locul de muncă
Care e pluralul substantivelor 'macrou' și 'sânge'? Cele mai ciudate forme de plural...
Care e pluralul substantivelor 'macrou' și 'sânge'? Cele mai ciudate forme de plural din limba română