Fotbal intern

FCSB pierde primul amical de la reluarea fotbalului: 0-2 cu FC Voluntari! DSP-ul, vizită-surpriză la baza din Berceni

03.06.2020 | 14:21
FCSB pierde primul amical de la reluarea fotbalului 02 cu FC Voluntari DSPul vizitasurpriza la baza din Berceni
ADVERTISEMENT

FCSB și FC Voluntari au disputat primul amical de la reluarea fotbalului în România, iar ilfovenii s-au impus cu 2-0, prin golurile lui  Marko Simonovski și Mihai Căpățînă.

FCSB a pierdut meciul amical cu FC Voluntari

FCSB a pierdut meciul amical cu FC Voluntari, 0-2, iar trupa lui Bogdan Vintilă suferă prima înfrângere de la reluarea fotbalului în România, care a fost „paralizat” din cauza pandemiei de coronavirus.

ADVERTISEMENT

Inițial, meciul trebuia să aibă două reprize de 60 de minute, însă la pauză s-a decis ca a doua parte să dureze 45 de minute. Partida a fost arbitrată de Alexandru Tudor, pe postul de „central”, în timp ce Mihai Pintilii a fost „tușier”.

La meci au fost prezenţi şi… inspectorii de la Direcţia de Sănătate Publică. Aceştia au apărut la baza din Berceni, pentru a se asigura că totul decurge în conformitate cu regulile în vigoare. Nu a fost singura partidă la care a venit DSP-ul, Academica şi Gaz Metan au beneficiat de acelaşi tratament din partea responsabililor cu sănătatea.

ADVERTISEMENT

FCSB, antrenată de Bogdan Vintilă, a început în 4-3-3: Vlad – Popescu, Planic, Nedelcu, Panțâru – Oaidă, Filip, Olaru – Man, Tănase, Coman.
FC Voluntari, cu Mihai Teja pe bancă, a adoptat un 4-4-2: Râmniceanu – Struna, Achim, Armaș, Kokici – Sanoh, Gorobsov, Borțoneanu, I. Gheorghe – Tudorie, Morar.

Singurul care a oferit declaraţii presei prezente a fost Mihai Teja, antrenorul ilfovenilor. „A fost cel mai complex antrenament, am jucat cu o echipă care se bate la titlu, cu multă calitate. Nu scorul a fost important, ci ritmul de joc și să reglăm anumite lucruri. I-am văzut și pe cei de la DSP aici, își fac datoria. Am stat la o distanță de un metru și jumătate între noi aici. E greu, că acum nu mai e fotbal. E greu să respecți aceste lucruri. E foarte greu să te antrenezi în 4 inși și să joci fotbal. Dar sănătatea noastră e pe primul loc, apoi urmează fotbalul. Îmi pare rău pentru public, pentru suporteri, pentru televiziuni, că nu veți vedea un fotbal extraordinar“, a declarat Teja televiziunilor prezente.

ADVERTISEMENT

Gigi Becali vrea spectatori pe stadioane

Gigi Becali, finanțatorul FCSB-ului, cere spectatori pe stadioane la reluarea campionatului și nu înțelege de ce la fotbal suporterii nu au acces, în timp ce la concerte le este permisă intrarea.

„Pe data de 15 vor fi alte relaxări şi vor fi spectatori. Părerea mea e că va fi 10 la sută din capacitate. Adică 5.000 – 10.000 de spectatori pe Arena Naţională ar trebui să lase.

ADVERTISEMENT

Încet-încet oamenii îşi vor da seama. Pe un stadion de 50 de mii nu am voie să las 5.000? Să fie un echilibru în toate. Adică la spectacol laşi 500, dar pe stadion nu poţi?”, a spus Gigi Becali.

Gigi Becali, patronului FCSB-ului, a solicitat LPF-ului desfășurarea meciurilor cu spectatori în tribune, motivând dorința sa: „Dacă în Polonia sunt 1.000 de spectatori, la noi ar trebui 10% din capacitate. S-ar mai amortiza din pierderi, normal”.

„De unde pot să cheltuiesc? Trebuie să scot şi eu bani din ceva. Măcar chiria, nu? E in aer liber, n-ai nevoie de măşti, ei trebuie să respecte distanţarea socială”, a spus Gigi Becali.

FCSB va relua meciurile din Liga 1 cu derby-ul împotriva campioanei CFR Cluj, care poate fi decisiv pentru stabilirea campioanei României.

ADVERTISEMENT
Tags: