News

Fenomen bizar pe litoralul românesc. Ce au adus curenții la mal: ”Nu a mai avut loc de cel puțin 10 ani”

09.07.2020 | 08:54
Fenomen bizar pe litoralul romanesc Ce au adus curentii la mal Nu a mai avut loc de cel putin 10 ani
ADVERTISEMENT

Un fenomen bizar, dar cât se poate de natural, a avut loc zilele trecute pe litoralul românesc. O plajă întreaga din stațiunea Mamaia a fost acoperită în doar câteva minute de alge făcând impracticabil intratul în apa Mării Negre pentru turiștii care se aflau în stațiune.

Valul uriaș de alge a apărut pe plajă în doar câteva ore din cauza faptului că direcția vântului s-a schimbat. Specialiștii în domeniu transmit că invazia algelor de pe litoral atinge pe alocuri chiar și jumătate de metru, îndepărtarea acestora fiind o muncă istovitoare.

ADVERTISEMENT

În plus, specialiștii de la Apele Române Dobrogea transmit că acest fenomen bizar nu a mai avut loc pe teritoriul țării noastre de aproximativ 10 ani, acesta putându-se repeta și în anii următori dacă nu se caută o soluție viabilă în acest sens.

Val uriaș de alge pe o plajă din stațiunea Mamaia

„E clar, nici natura nu ține deloc cu noi (nu că ar avea de ce): dacă de dimineață malul litoralului în dreptul stațiunii Mamaia era curat aproape în totalitate, în doar câteva ore, schimbându-se direcția vântului, linia țărmului este efectiv înecată în alge aduse de curenți.

ADVERTISEMENT

Și imaginați-vă că adâncimea acestui strat este de până la jumătate de metru. Oamenii care au îmbătrânit muncind la Apele Române îmi spun că un astfel de fenomen nu a mai avut loc de cel puțin 10 ani…”, a scris directorul Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea, Bogdan Bola, pe pagina sa de Facebook.

Specialistul în domeniu a mai transmis că din păcate, curățarea plajei din stațiunea Mamaia va dura ceva vreme pentru că nu există echipaje speciale sau ambarcațiuni pentru astfel de situații. De asemenea, numărul mic de oameni care lucrează pe plajă este un alt factor care îngreunează munca.

ADVERTISEMENT

Bogdan Bola a ținut să sublinieze faptul că în perioada următoare va face un plan de bătaie pentru a remedia situațiile de acest gen și pe viitor. Așadar, acesta ia în calcul achiziționarea de utilaje care să îndepărteze valul de alge de pe plajele românești.

Nai-post ni Bogdan Bola noong Miyerkules, Hulyo 8, 2020

„Oricum ar fi, am discutat cu directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Constanța și vom avea în această seară toate echipele #ABADL prezente pe plajă pentru a limita cât mai mult efectele acestui val de alge pe litoral.

ADVERTISEMENT

Însă, numărul mic de oameni care lucrează efectiv pe plajă, numărul insuficient de utilaje pe care le avem în acest moment, cât și lipsa unor mașini/ambarcațiuni specifice unei astfel de sarcini va îngreuna cu mult munca acestor oameni minunați.

Dacă nu vom remedia urgent aceste aspecte, care din păcate durează de ani de zile, aceste probleme se vor repeta la nesfârșit. 

Să mai punem oamenii să muncească la furcă în mileniul III, fără să ne preocupăm să aibe utilajele corespunzătoare, mi se pare o barbarie din partea noastră, ca și conducere #ABADL.

În cel mult o săptămână vom face un plan de bătaie și vom cere utilajele cate ne lipsesc pe litoral de ani de zile…”, a mai scris Bogdan Bola în mediul online.

ADVERTISEMENT