Fiul apără Ucraina. Tatăl, decorat de Rusia pentru teroarea din Donbas. Povestea sfâșietoare a unei familii rupte de război

În ultimii opt ani, războiul Moscovei contra Kievului a separat multe familii, și mulți ucraineni au pierdut legătura cu rudele lor din Rusia sau cu cei care au rămas în teritoriile separatiste din Donbas.

Fiul apără Ucraina. Tatăl, decorat de Rusia

Cum să trăiești după ce o persoană iubită nu numai că sprijină inamicul, ci și alege să lupte împotriva propriului stat? E întrebarea care-l bântuie pe unul dintre militarii ucraineni, Evgheni Mironov, un tânăr din regiunea Dnipropetrovsk, care la vârsta de 18 ani a ales să apere Ucraina de ocupanții ruși. El spune că acum are o nouă familie – frații de arme care au sărit în apărarea Ucrainei, și nu rudele care susțin acțiunile ocupanților ruși.

Evgheni Mironov are indicativul elocvent „Fiu”, în timp ce tatăl său, luptătorul Alexander Ziubanov, cu indicativul „Zubr”, a ales partea inamicului. Când Evgheni a ales să-și apere țara de „pacea rusească”, tatăl său l-a amenințat. Iar în teritoriile separatiste din Donbas s-a ocupat de amenajarea de „tribunale”, alături de teroriștii lui Girkin.

Într-un videoclip postat pe Tiktok, Evgheni a publicat imagini cu el apărând Ucraina și cu tatăl său, decorat cu medalia Sf. Gheorghe, pentru lupta sub steagul Rusiei, potrivit Ukrainskaia Pravda.

Digi24.ro

Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o sumă mare în cont și i-au furat 140.000 €

Conflictele cu tatăl său au început în timpul Revoluției demnității – Euromaidan

„Mama și tatăl meu au divorțat în 2009, dacă nu mă înșel. 2009-2010. Locuim separat, dar am vorbit cu tatăl meu până în 2014. Când a început Revoluția Demnității, am fost pe Maidan în Dnipro – au fost și ciocniri cu poliția și cu forțele pro-ruse. Chiar și atunci am avut certuri”, spune Evgheni. El povestește că tatăl său și-a adunat lucrurile și a plecat la Sloviansk, pentru a se înrola în forțele proruse. Iar bunicii lui au plecat, la scurt timp, în Rusia, de unde nu s-au mai întors în Ucraina.

„Când au început ciocnirile din Donbas, m-am alăturat forțelor de autoapărare din Pavlograd. Alături de batalionul lui Kulcițki am construit puncte de control și am ajutat cum am putut. Apoi am intrat în „Pravii Sektor” (Mișcarea de Eliberare Națională Sector Dreapta, care a reunit inițial mai multe organizații radicale, naționaliste și de extrema dreaptă)”.

Iar în vară am început să strâng actele necesare pentru a mă înrola în batalionul Dnipro 1, primul batalion de voluntari al Ministerului Afacerilor Interne. „Am avut nevoie de mult timp pentru a strânge hârtiile, pentru că aveam doar 18 ani. N-a fost ușor să mă înscriu în acest batalion – tânăr, toată lumea arăta așa… Nu a fost ușor să intri în război la vârsta de 18 ani”, mai relatează Evgheni.

„Tatăl meu a fost pro-rus toată viața”

De origine din Rostov pe Don, Alexander Ziubanov s-a mutat împreună cu părinții săi în orașul Pavlograd, când avea vârsta de 18-19 ani. Acolo a cunoscut-o pe mama lui Evgheni și s-au căsătorit. A lucrat în „miliția” ucraineană, dar a fost rănit în timpul serviciului și s-a pensionat. „A fost pro-rus toată viața. De ce s-a dus să lupte pentru ocupanți? Pentru că era Rusia. Nu am altă explicație. Toată viața și-a dorit să fie cu Rusia. Așa i s-a întâmplat”, povestește băiatul.

Digisport.ro

A renunțat la sportul profesionist și a devenit ”cea mai frumoasă actriță de la Hollywood”

„În 2014, am ajutat Batalionul de Voluntari „Pravii Sektor”. Am scos oameni din Lișiciansk, am luat parte la acțiuni umanitare. De la sfârșitul anului 2014 până în 2016 am servit în batalionul de voluntari „Dnipro-1”. Nu am intrat în război împotriva tatălui meu, m-am dus să apăr integritatea teritorială a Ucrainei”, mai spune Evgheni.

„Era nevoie să apărăm țara. Nu m-am gândit atunci: tatăl meu nu este tată. Nici măcar nu a fost o decizie dificilă. Avem propria noastră națiune, integritate teritorială, granițe care trebuie protejate”, mai povestește tânărul militar.

Războiul a lărgit rana din familie

„Când am intrat în batalion, ne-am dus în satul Piski. Tatăl meu știa unde sunt. A fost o problemă cu comunicațiile în Piski, așa că nu am putut vorbi cu mama pentru câteva zile. Și în acesl moment tata a sunat-o, spunându-i că „Am cucerit deja Piski, ți-am ucis fiul”. Și a amenințat-o”, mai spune Evgheni Mironov.

El povestește că astfel de dezinformări au mai circulat pe seama sa. Au fost oameni care au răspândit zvonuri că ar fi fost spânzurat de cei din „Pravii Sektor” și că mama sa lucrează pentru acest batalion, recrutând oameni. Iar tatăl lui a spus de mai multe ori că a fost ucis și chiar, de bucurie că un inamic a fost doborât, chiar dacă era propriul fiu, „au petrecut nouă zile – tata cu rudele lui care au plecat în Rusia”.

Evident, știa că nu murise. „Când era vreo sărbătoare, se îmbăta și mă suna: „Ce sunteți voi acolo, trupe străine? Omorâți populația, spânzurați copii de ziduri și garduri”. I-am spus atunci: „Dacă vrei să vorbești cu mine, sună-mă ca un tată, nu ca…” Nici nu știu cum să-i spun unei astfel de persoane. Înainte de acest război a fost tată, cum trebuie să fie un tată. Dar toată viața mea bunica (maternă – n.red.) m-a crescut cu dragoste pentru Ucraina, în timp ce părinții lui nu au fost de acord cu asta”, mai spune tânărul soldat.

Tatăl, zbirul pro-rus din Donbas

În 2014, tatăl său a luat parte activ la luptele din Donbas și a fost rănit. După aceea, a devenit șef de departament în armata separatistă din Donețk. „Se spune că ar fi fost locotenent colonel”, explică Evgheni.

„În 2020, când au fost publicate documente despre luptele din Sloviansk, s-a aflat că au fost nouă oameni care au ucis ucraineni, iar el era unul dintre aceștia. Avea indicativul „Zubr”. A fost acolo ca anchetator. Adică, dacă o persoană era arestată, el era unul dintre cei care-l condamnau la moarte”, mai povestește băiatul.

„După aceea, aproximativ o săptămână mai târziu, inima i s-a oprit. Nu știu dacă a fost ucis. Dar nu s-a plâns niciodată de probleme cu inima. Bănuiesc că nu a murit natural”, spune Evgheni Mironov, care adaugă: „când tatăl meu a murit, am vorbit cu mama lui. Au fost și rămân pro-ruși. Că aici suntem cu toții fasciști, ucidem copii. Părerea lor nu s-a schimbat deloc”.

Ruptura cu bunicii paterni

El povestește că, după începutul invaziei pe scară largă al Rusie în Ucraina, familia tatălui său nu și-a schimbat atitudinea față de Rusia și nici nu l-au contactat în niciun fel. „Nu am de gând să conving pe nimeni. Nici ei nu m-au căutat. Cum nu le păsa de mine înainte, nu le pasă nici acum”, mai spune militarul ucrainean, adăugând că bunicii paterni l-au chemat o dată, când tatăl său era încă în viață, să vine la ei vacanță, dar dar de atunci n-au mai dat niciun semn.

Iar după moartea tatălui său în regiunea separatistă Donețk, a apărut un videoclip în care tatăl său vorbea despre el. Momentan nu este disponibil pentru vizionare pentru că toate canalele pro-ruse au fost interzise. „​​Slavă Domnului! A fost un interviu de arhivă cu el, unde vorbea despre mine, ca să spun așa, într-o lumină nu prea bună. A spus că sunt fascist pentru că eram în „Pravii Sektor” . Da, am fost. Acest lucru nu este rău”, spune Evgheni.

„Nu este o poveste doar despre mine. Multe familii s-au separat din cauza agresiunii ruse. De exemplu, tatăl este pentru Ucraina și mama nu. Sau invers. Pe atunci, mulți copii au rămas fără familie, fără părinți care au decis să se alăture ocupantului. Același lucru este valabil și în Crimeea”, mai spune soldatul ucrainean.

„Oamenii au luptat pentru ruși ca să câștige bani”

„În 2014, mi se pare, oamenii s-au dus să lupte pentru DNR (autoproclamata Republică Populară Donețk) ca să câștige bani. Asta ne-a curățat un pic străzile de colaboraționiști ca tatăl meu. Cei ce locuiau în Donbas au fost mult mai influențați de Rusia decât cei de aici, din Ucraina Centrală sau din Dnipro. Unii oameni doreau să locuiască în Rusia sau să obțină pașaport rusesc. Nu cred că avem nevoie de acești oameni. După invazie, cei mai mulți ucraineni vor înțelege cine este Rusia”, adaugă Evgheni Mironov.

„Îndurăm acest război de mult timp. De câte ori în acest secol Rusia a vrut să ne distrugă ca națiune… Dar nu vor reuși niciodată. Au venit aici, au început atacurile, și apoi au început să moară. Și vor continua să moară”, se arată încrezător soldatul.

El spune că, după ce a terminat serviciul militar, a demisionat și s-a mutat în regiunea Liov, în orașul Drohobici. Acolo a lucrat ca macaragiu la un centru logistic. Acum se află în regiunea Kiev, din 24 februarie. A fost printre cei care au recucerit Bucea.

„Am fost pe autostrada Jitomir, am participat la eliberarea autostrăzii Jitomir. Era satul Lisne, în spatele căruia se afla al doilea batalion de tancuri sau regiment al Federației Ruse – aici a fost împușcat un bărbat care a coborât din mașină și a ridicat mâinile. Din această poziție, ocupanții au bombardat Șpitki și alte sate din apropiere. I-am văzut pe ruși conducând pe autostrada Jitomir în fiecare dimineață – au fost loviți de mai multe ori. (…) Au fost mai multe confruntări când au încercat să părăsească Dmitrivka. Am eliberat satele din acea zonă. Au ieșit, iar noi am intrat”, povestește Evgheni.

Avertisment pentru colaboraționiști: „Dacă vin aici, vor muri!”

Întrebat ce ar vrea să le spună oamenilor care luptă pentru ocupanții ruși, soldatul e categoric: „Dacă vin aici, vor muri. Nimic mai mult de spus. Pentru ce luptă? Pentru un stat fictiv pe teritoriul altui stat? Nu este ceva pentru care să mori. Și dacă vor să meargă la „armata DPR”, atunci aceasta este decizia lor. Ultima decizie pe care o vor lua în viața lor”.

„Faptul că rușii înrolați cu forța de armata lor arată că le este frică că vom învinge. Ei încorporează profesori, copii de 18 ani. Îmi amintesc că aveam 18 ani. Atunci nu aveam armă. Ei își aruncă lucrurile aici – sunt neantrenați, dezbrăcați, desculți… Ne-am dus la locul lor în care au fost încartiruiți. Au luat toată votca de la benzinării – tot ce se poate bea. Doar apa a rămas.

După ce au făcut la Bucea, la Gostomel, la Irpin, „naziștii” sunt ei, nu noi. Și părinții lor, întreg statul lor nu vor înțelege niciodată asta, pentru că nu au văzut ce s-a întâmplat. Nu au văzut copiii morți, bătrânii și toată oroarea care a fost aici. Oamenii noștri se întorc acasă și nu a mai rămas nimic în locul în care au locuit, unde și-au crescut copiii. E foarte bine dacă oamenii pleacă. Și cei care au rămas aici, nu știu cum vor trăi”, a mai povestit Evgheni Mironov.

Întrebat dacă s-ar împăca cu tatăl său, tânărul răspunde: „Probabil că nu aș vrea să vorbesc cu el. Având în vedere agresivitatea pe care o simt față de ei… Văd totul din 2014, 2015, când am fost la Lisiciansk. Când am văzut morții și cum bombardau ocupanții casele, la 18 ani, am fost surprins. Acum există și mai multă agresivitate. (…) Nicio femeie sau copil nu îi va ierta pentru pierderea soților sau a taților lor în acest război”.