Life

Fiul lui Emi Pian, într-o stare deplorabilă după ce tatăl lui a fost omorât chiar în fața lui. Ce i s-a întâmplat

23.08.2020 | 17:05
Fiul lui Emi Pian intro stare deplorabila dupa ce tatal lui a fost omorat chiar in fata lui Ce i sa intamplat
ADVERTISEMENT

Moartea lui Emi Pian, liderul clanului Duduienilor, a lăsat multă durere în urmă, fiul interlopului fiind devastat, refuză să doarmă şi să mânânce, ajungând chiar să și leşine de câteva ori.

Aly a luat parte, alături de tatăl său, la răfuiala dintre clanurile rivale, care s-a sfârşit cu moartea celui mai temut interlop din Bucureşti, acesta fiind înjunghiat de mai multe ori.

ADVERTISEMENT

Drama prin care trece tânărul de 21 de ani este făcută publică şi pe site-urile de socializare, acesta scrie în fiecare zi mesaje pentru tatăl său, acum trecut în nefiinţă.

Aly Duduianu, martor la moartea tatălui său, Emi Pian

Aly, cum îi spun apropiaţii, a fost împreună cu tatăl său în noaptea în care cele două clanuri din Capitală s-au luat la bătaie. În acest conflict mai multe persoane au fost rănite, printre care şi liderul clanului Duduienilor. Acesta a fost înjunghiat cu o sabie în zona gâtului, lovitură care i-a fost fatală.

ADVERTISEMENT

Obişnuit să ducă o viaţă de lux, fiul cel mare a lui Emi Pian a rămas profund marcat după ce şi-a văzut tatăl murind, nu îşi poate reveni din şoc, retrăind clipele din acea noapte.

Chemat la audieri ca martor în cazul morţii tatălui său, tânărul a leşinat şi a fost nevoie să i se acorde primul ajutor. „ A căzut pur şi simplu. A fost dat cu apă pe faţă şi şi-a revenit. A spus  că nu a dormit deloc de când a murit tatăl său şi că nu a  mâncat nimic în ultimele zile. Este un copil care şi-a văzut tatăl măcelărit sub proprii ochii, fără să poată face nimic.”, scrie cancan.ro.

ADVERTISEMENT

Emi Pian, liderul celui mai temut clan din Capitală

Florin Mototolea, pe numele său din buletin, era considerat cel mai influent interlop din România. Gruparea pe care o conducea este bine cunoscută în Bucureşti  pentru activitatea lor infracţională bazată pe cămătărie, şantaj, proxenetism şi trafic de droguri.

În 2007, mai mulţi membri ai clanului Duduianu au fost arestaţi, doar pentru câteva luni, printre ei se afla şi Emi Pian. Acesta a mai fost și în 2019 după gratii pentru aceeași infracțiune. Porivit documentelor din dosarul de condamnare, acesta era acuzat de cămătărie, dădea bani cu împrumut și cerea dobânzi între 10% şi 35% pe zi.

ADVERTISEMENT

Clanul a revenit în atenţia publică în iulie 2020, arunci când Poliţia a făcut mai multe percheziţii la locuinţele lor într-un dosar de șantaj. În același dosar apar numele mai multor manelişti, care ar fi fost şantajaţi de membrii grupării şi obligaţi să cânte gratis la petreceri.

Interlopul a dat o petrecere de zile mari pentru fiul său înainte să moară

Cu puţin timp înainte să moară, Emi Pian a dat o petrecere de zile mari în cinstea fiului său mai mare. Petrecerea surpriză a avut loc la un hotel de la malul mării, iar invitat special a fost manelistul Florin Salam care a întreţinut atmosfera întreaga noapte. La miezul nopţii, liderul clanului Duduienilor i-a înmânat fiului său cheile unui bolid de lux, acesta fiind cadoul din partea lui şi a ţinut un discurs memorabil în cinstea lui Aly. Aceasta a fost ultima apariţie publică la un eveniment a lui Emi Pian.

Cu regele meu taicutu meu ❤️❤️❤️

Posted by Gabriel Cristian Duduianu on Wednesday, June 17, 2020

Tânărul postează zilnic, pe site-urile de socializare mesaje pentru tatăl său. „ Nu am cuvinte, te voi iubi cât voi trăi, tăticuţul meu.”, „Unde eşti regele meu?” , „Dumnezeule, cum poţi să-mi faci aşa ceva?”, „Viaţa mea, şeful meu, nu mai pot de dorul tău, unde eşti tăicuţul meu?… Of, cât de mult pot să te iubesc, acum simt cu adevărat.”, a postat Aly Duduianu pe Facebook.

ADVERTISEMENT
Tags: