News

Florin Cîțu asigură că facturile românilor de la gaze și curent vor fi compensate. Care este perioada vizată

Premierul a explicat că facturile românilor de la gaze și curent vor fi compensate.
23.09.2021 | 15:30
Florin Citu asigura ca facturile romanilor de la gaze si curent vor fi compensate Care este perioada vizata
ADVERTISEMENT

Florin Cîțu spune că facturile de la energie și gaze vor fi compensate „fără urmă de îndoială” pentru consumatorii români. De asemenea, acesta a precizat și o dată de la care va începe aplicarea acestei măsuri.

Facturile românilor de la gaze și curent vor fi compensate, dă asigurări prim-ministrul

Așadar, premierul României a informat că măsura compensării facturilor la gaze și la electricitate vizează perioada 1 noiembrie – 31 martie 2021.

ADVERTISEMENT

Totodată, Florin Cîțu a spus că este analizată în aceste momente și posibilitatea ca prețul de la gaze să fie plafonat.

„Compensarea facturilor la energie şi gaz se va face, nu e nicio urmă de îndoială aici, iar măsură va viza perioada 1 noiembrie – 31 martie. Încă analizăm posibilitatea de a plafona preţul la gaze”, a informat premierul Florin Cîţu pe Facebook.

ADVERTISEMENT

Despre același subiect a mai vorbit premierul țării și în cadrul unei dezbateri online de pe acest subiect, denumită “Plafonare versus compensare” și organizată de DC News.

Compensarea facturilor, „o situație excepțională” în Europa

În același timp, Florin Cîțu a transmis că situația din țara noastră este una „excepțională” pe tot continentul european, făcând referire la compensarea facturilor.

ADVERTISEMENT

Premierul a dat asigurări românilor că statul nu îi va lăsa „de izbeliște” în această iarnă și că există soluții pentru ca toți consumatorii, fie ei casnici sau non-casnici, să fie ajutați cu plata facturilor.

El a precizat că măsura compensării facturilor nu îi poate lăsa pe dinafară pe consumatorii non-casnici, pentru că dacă ar fi așa, am asistat la „efecte perverse”, făcând referire la creșterea prețurilor și a inflației.

ADVERTISEMENT

“E o situaţie excepţională în toată Europa, dar vreau să se asigure că nu vor fi lăsaţi de izbelişte în această iarnă, că avem aceste soluţii pentru ei şi aici vorbesc, repet, de consumatorul casnic şi non-casnic.

Să fie clar, pentru că dacă nu ne gândim la consumatorul non-casnic putem să avem efecte perverse sau distorsionări la care nu te aştepţi”, a explicat Cîţu, la dezbaterea online precizată deja anterior.

Florin Cîțu a explicat și că bugetul de stat poate să suporte compensărilor oferite pentru plata facturilor, deoarece efortul va fi întins pe doi ani, pe cel în curs, dar și pentru 2022.

ADVERTISEMENT