News

Florin Iordache, votat de Parlament la şefia Consiliului Legislativ. Update

20.10.2020 | 18:24
Florin Iordache votat de Parlament la sefia Consiliului Legislativ Update
ADVERTISEMENT

Schimbări importante de linii la PSD. Florin Iordache, un ”actor” important al partidului în era Dragnea, nu mai prinde loc eligibil pentru alegerile parlamentare din decembrie.

Pentru fostul ministru, viitorul politic nu se anunță însă cenușiu, întrucât, acesta va ocupa o funcție cheie din Parlament.

ADVERTISEMENT

UPDATE: Camera Deputaţilor şi Senatul au votat în plenul reunit ca Florin Iordache să fie preşedinte al Consiliului Legislativ.

Au fost 185 de voturi „pentru” şi 42 de voturi „împotrivă” la Florin Iordache. Ionuţ Duli Mazâlu, propus de USR a avut două voturi „pentru” şi 226 de voturi contra, iar Augustin Zegrean, propus de PNL a avut 41 de voturi „pentru” şi 187 de voturi „contra”.

ADVERTISEMENT

Dan Barna, liderul USR, susţine că mutarea lui Florin Iordache în funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ este o sfidare.

”Domnul Iordache a fost vârful de lance al regimului Dragnea în lupta pentru distrugerea justiţiei independente”, iar acum ”a fost răsplătit cu un post pe viaţă în fruntea unei instituţii a statului român”, susţine Dan Barna.

ADVERTISEMENT

Florin Iordache, aproape de a fi numit într-o funcție cheie din Parlament

Deputatul Florin Iordache este aproape de o lovitură importantă pe final de mandat parlamentar. Acesta urmează să candideze pentru o funcție cheie din Legislativ.

Unul dintre cei mai contestați miniștri din cabinetul Sorin Grindeanu, semnatar al OUG 13 pe Justiție, Florin Iordache, va fi votat marți de Parlament în funcția de președinte al Consiliului Legislativ, anunță sursa citată.

ADVERTISEMENT

Viitorul post al lui Iordache este unul ”pe viață”. Dragoş Iliescu, fostul conducător al instituţiei, în vârstă de 77 de ani, s-a aflat în conducerea Consiliului Legislativ un sfert de secol. Mai întâi, în 1995, Dragoş Iliescu a fost numit de Parlament şeful unei secţii a Consiliului. Opt ani mai târziu, în 2003, a devenit preşedintele instituţiei. A plecat în vara lui 2020.

Augustin Zegrean, fost președinte CCR, contracandidatul lui Iordache

Fostul președinte al Curții Constituționale Augustin Zegrean, va fi principalul rival al lui Iordache pentru postul de la Parlament. Judecătorul și-a depus marți candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Legislativ (CL), au declarat surse parlamentare pentru cei de la G4Media.ro.

Termenul de depunere a candidaturilor a expirrat la ora 12:00, iar la ora 16:00 este convocar plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului pentru votarea președintelui CL.

Care este rolul Consiliului Legislativ

Consiliul Legislativ şi-a început activitatea la 1 aprilie 1996, ca organ consultativ de specialitate al Parlamentului, înfiinţat în temeiul art. 79 al Constituţiei din 1991 şi având ca principale atribuţii avizarea proiectelor de acte normative şi ţinerea evidenţei oficiale a legislaţiei României.

Celelalte atribuţii ale Consiliului Legislativ sunt prevăzute în Legea nr. 73/1993 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ.

Consiliul Legislativ avizează toate proiectele de lege depuse în Parlament înainte să intre în dezbaterea celor două Camere. Şefii Consiliului Legislativ sunt numiţi prin votul senatorilor şi deputaţilor, dar legea nu prevede o limită de mandat şi nici o procedură prin care să poată fi revocaţi.

ADVERTISEMENT