Fostul căpitan al ”roș-albaștrilor” evoluează din această vară la formația Al Akhdoud, nou promovată în prima ligă din Arabia Saudită, acolo unde este coechipier cu fostul fundaș de la CFR Cluj, Andrei Burcă.
Mijlocașul Florin Tănase s-a întors în România pentru a sărbători trecerea în noul an, iar pe aeroport a avut un mesaj foarte clar pentru Florinel Coman, căruia i-a transmis că a venit vremea să plece de la FCSB.
”Sper ca și Florinel să facă pasul la o echipă din străinătate. Merită. Să plece cu primul tren! Că nu știi când mai vine. Asta l-aș sfătui”, a declarat Tănase, pe Aeroportul Internațional Henri Coandă.
Internaționalul român își dorește să fie sănătos pentru a putea lupta să prindă lotul de Euro 2024 și consideră că naționala României poate face o figură frumoasă la turneul final din Germania.
”Orice jucător vrea să facă parte din lotul pentru Euro 2024. Sper să fiu sănătos, să am evoluții bune și să fiu convocat. Din ianuarie, gândul e spre Euro. Să te pregătești cât mai bine și să ai evoluții bune. Noi suntem încrezători în forța grupului. Și cred că România poate fi o surpriză plăcută la acest Euro”, a spus el.
Florin Tănase, care va avea vacanță până la mijlocul lunii februarie când se va relua campionatul din Arabia Saudită, s-a arătat surprins de parcursul neașteptat de bun al echipei sale Al Akhdoud, care după 19 etape este pe locul 12.
”Am avut sâmbătă ultimul meci, am făcut egal cu o echipă bună (n.r. – Al Fateh). Terminăm bine anul. Nu mă așteptam să avem atâtea puncte. Am crescut de la meci la meci și au venit rezultatele.
E un campionat cu mulți jucători buni. A fost un an bun, chiar dacă am avut o accidentare gravă. Mă bucur că am trecut peste. Sunt bucuros că ne-am calificat la Euro, că la club suntem bine și că sunt sănătos”, a afirmat Tănase.
Florin Tănase a împlinit 29 de ani pe 30 decembrie, ziua în care a fost integralist în remiza pe care Al Akhdoud a obținut-o pe terenul lui Al Fateh, scor 0-0. Internaționalul român a fost aproape să-și facă un cadou frumos, dar șutul său a lovit bara.