News

Focar de coronavirus la un spital privat din Constanța. Zece persoane au fost infectate

11.08.2020 | 10:38
Focar de coronavirus la un  spital privat din Constanta  Zece persoane au fost infectate
Spitalul Medstar din Constanța/ Foto: Facebook - Medstar General Hospital
ADVERTISEMENT

Nouă angajați ai clinicii Medstar din Constanța au fost depistați cu coronavirus. Același diagnostic a fost pus și pentru unul dintre pacienții clinicii, scrie replicaonline.ro.

Angajații infectați sunt atât personal medical, cât și personal TESA. Direcția de Sănătate Publică Constanța a dispus închiderea clinicii timp de o săptămână.

ADVERTISEMENT

Totodată, a fost declanșată ancheta epidemiologică pentru a stabili modul în care virusul s-a  răspândit în spital.

Este vorba de un focar cu zece persoane, nouă angajați ai clinicii și un pacient, confirmați cu virusul SARS-CoV-2. Angajații sunt cadre medicale și personal TESA, o parte sunt internați și în spital, restul sunt în izolare acasă. În prezent este efectuată ancheta epidemiologică și clinica este închisă”, a declarat Cristina Schipor, directorul DSP Constanța.

ADVERTISEMENT

Spitalul a fost închis  pentru o săptămână

Medstar General Hospital a confirmat, printr-un comunicat de presă, apariția focarului de coronavirus.

Primii angajați depistați pozitiv la virusul SARS-COV2 în urma testării RT-PCR, săptămâna trecută, au fost asistenți medicali și infirmiere din Secția chirurgie și Bloc operator. Imediat după aflarea primelor rezultate, conducerea spitalului a decis închiderea respectivelor sectoare de activitate și aplicarea tuturor măsurilor de dezinfecție și asepsie recomandate, prin intermediul protocoalelor, de către Direcția de Sănătate Publică”, se arată în comunicat.

ADVERTISEMENT

În plus, a fost dispusă măsura testării RT-PCR a celorlalți angajați care, în urma anchetei epidemiologice interne, s-au încadrat în definiția de “contact direct” sau “contact apropiat” față de cazurile confirmate.

Doar cele două sectoare ale spitalului sunt afectate. Ambulatoriul de specialitate și Laboratorul de analize sunt, în continuare, funcționale, cu aplicarea tuturor măsurilor de protecție care se impun. Personalul acestor două structuri nu a intrat în contact direct cu angajații spitalului, așa cum prevăd și normele interne, nefiind înregistrat niciun caz suspect sau confirmat în Ambulatoriu sau laborator. În momentul de față, toate consultațiile și investigațiile se desfășoară conform planificărilor existente”, mai precizează sursa citată.

ADVERTISEMENT

De la începutul epidemiei până acum, în județul Constanța au fost confirmate 81 de cazuri de infectare în rândul cadrelor medicale: 32 de medici, 35 de asistenți medicali și 14 angajați personal auxiliar.

ADVERTISEMENT