Rapid a câștigat derby-ul cu Dinamo, scor 2-1, în etapa cu numărul 23 din SuperLiga. Deși prestația de pe Arena Națională a lăsat de dorit, giuleștenii au câștigat toate cele 3 puncte după golul marcat de Borisav Burmaz. Nicolae Cristescu a fost prezent la derby și s-a restras ulterior pe Giulești pentru a celebra victoria alături de suporteri.
Nicolae Cristescu, fostul patron al Rapidului, a fost ferm convins că Rapid va câștiga derby-ul cu Dinamo. Venit în locul lui George Copos la Rapid, Nicolae Cristescu a rămas impresionat de galeria „alb-vișiniilor” care a făcut spectacol pe Giulești în timpul derby-ului de pe Arena Națională cu Dinamo.
„A fost un meci cu maximă intensitate. Eram 100% convins că o să câștigăm. A fost un meci de luptă și important este că am luat cele 3 puncte. Am fost pe stadion, dar am venit acum în Giulești pentru că știam că sunt copiii noștri aici.
E o galerie unică, uitați-vă ce poate să facă. Rapid este unic. Vreau să-i mulțumesc domnului Șucu pentru ceea ce a făcut pentru Rapid. A investit extrem de mult și sunt convins că are așteptări mari.
Sper să iasă bine. Vin meciuri foarte grele. O să se vadă altfel echipa pentru că sunt câțiva jucători care trebuie să simtă echipa”, a declarat Nicolae Cristescu.
Galeria Rapidului a boicotat derby-ul cu Dinamo de pe Arena Națională, deoarece „câinii” le-au pus la dispoziție oaspeților doar 2.800 de bilete la inelul 3. Astfel, Liviu Ungurean, zis Bocciu, șeful galeriei Rapidului, a declarat la FANATIK SUPERLIGA că va urmări derby-ul cu Dinamo de pe stadionul Giulești.
„Nu înțeleg gestul celor de la Dinamo care până la urmă aveau de câștigat. Puteau să le ofere 5.000 de bilete și încasau niște bani. Chiar nu le înțeleg răutatea, dușmănia, invidia.
Avem cea mai frumoasă galerie din țară, cu un conducător de excepție și un organizator de excepție cum este Liviu Ungurean. Sunt extrem de optimist. Chiar avem șanse la campionat și nu exagerez sau glumesc.
A fost o victorie așteptată. Eram 100% convins că o să câștigăm, dar nu atât de greu. Dinamo a jucat neașteptat de bine. A fost ceva unic în fotbalul românesc.
Băieții au simțit că sunt sprijiniți de aici. Urmează să vină și ei. A fost ceva ieșit din comun. Este lecție de învățat pentru celelalte de galerii”, au fost cuvintele lui Nicolae Cristescu.