Dimineața unei zile oarecare de 16 august. După o noapte de muncă asiduă, un grup de 8-9 băieți se urcă înapoi la volan și poarta metalică a unui stadion se închide greoi după ei. Vanul în care se află își croiește apoi drum prin traficul abia trezit la viață din București.
Rezultatul trebuia să iasă perfect. În acea dimineață răcoroasă de august, când răsăritul se juca săltăreț cu întunericul încă prezent, cei 8-9 așezaseră la locul ei ultima piesă dintr-un puzzle. „Dacă am greșit undeva!?”, întreabă, ușor nervos, cineva, spărgând liniștea apăsătoare. „Neah. Va ieși bine, stai liniștit”, i s-a răspuns, însă stresul rămâne plutind în aer.
Pe umerii lor apăsa povara unui plan aproape megalomanic. O idee nebunească, pusă apoi în practică la detaliu, “cu pistolul la tâmplă” în fiecare secundă. Săptămâni de muncă istovitoare. Muncă asiduă de persuasiune a unor oameni, români și străini, sute de telefoane, întâlniri de taină, deghizări, comenzi de materiale, teste prin care fuseserău nevoiți să treacă, închirieri de tiruri și autocare, toate parte din efortul acela nebunesc de convingere a unor persoane cu funcții că ceea ce văd e veritabil, toate acestea se reduceau la o singură noapte, aceasta, tocmai încheiată, în care până și cea mai mică greșeală ar fi anulat totul în secunde.
„Ar fi fost super să fi reușit să obținem mai mult timp. Măcar 3 în plus și tot era bine”, zice unul dintre băieți, trăgând dintr-o țigară. „Nu! Acesta este „dealul!”. Cinci secunde după începerea meciului. Nici o sutime în plus. UP. Fluier. 1. 2. 3. 4. 5. Apoi down.
În van se face liniște. Toți priveau pe geamuri zâmbind, derulând fiecare în minte același film. „Va ieși, e obligatoriu să iasă!”. Semaforul se face verde și coloana de mașini se pune leneș în mișcare. Au urmat alte ore la fel de chinuitoare, poate chiar mai rău, ore întregi de așteptare, în care neprevăzutul putea pune planul pe butuci. Odată cu ultima pieză așezată în puzzle, posibilitatea de intervenție către un deznodământ fericit devenise nulă. Calul troian alb-roșu putea fi scos din cetate în orice clipă.
Însă ziua a trecut. Ora 9:45, seara. Sute de mii de oameni se uitau acum la televizor.
„Arena Națională” e plină ochi. Jucătorii intră pe teren și se intonează imnul Ligii Campionilor. Acesta este momentul de grație. În stație se aude anunțul. Mii de suporteri steliști urmează îndemnul și îmbracă fără să crâcnească ce găsiseră pe scaune. Mesajul afișat trebuia să aniverseze 30 de ani de la momentul Sevilla 86.
Secunda 1: Se formează ceva. Secunda 2: „Da! Da! DAAA!”. Începe să se vadă. Cei 8-9 băieți respiră. Literele se citesc cu claritate. Secunda 3: Toate cuvintele sunt acum formate. În asistență se aude un murmur. Pe cel mai mare stadion al țării, la un meci al rivalei, inclusiv cu UEFA privind, comentatorii TV citesc cu voce tare: „DOAR DINAMO BUCUREȘTI”
Uluială la microfon, pe stadion și în fața televizoarelor. Dinamo era marea rivală în mințile și în sufletele tuturor celor prezenți. În lojă încep să tremure picioare.
Secunda 4: Telefoanele încep să zbârnâie. „Ce dracu se întâmplă!?”. Multe figuri palide, golite de viață albastru-roșie.
Secunda 5: „Jos vestele toată lumea!”, se aude la stație. Aceasta era înțelegerea. Cadrul se schimbă inclusiv în regia de transmisie.
Totul ieșise perfect. Suporterii dinamoviști din PCH tocmai reușiseră cea mai mare farsă din istoria peluzelor și a fotbalului.
Rețelele sociale sunt inundate de fotografii. The Guardian, O Globo, CNN, Eurosport, BBC, Marca, toată presa “grea” preia nebunia câinilor și o răspândește la scară planetară.
Astăzi, 16 august 2023, se împlinesc 7 ani.
Voi generații ce veniți din urmă, să știți că istoria e scrisă de ei. Pe „câinii” din teren îi găsiți în analele clubului, în coregrafii, pe Google, pe Wikipedia, pe unii încă îi mai vedeți la televizor.
Ceilalți, din peluză, care ani de zile au dat tonul pe stadioanele din România, au încărunțit odată cu idolii tuturor. Astăzi sunt „old school”.
Pe ultrași nu îi veți zări nicăieri, fețele celor 10-15, maximum, care au știut, nu le veți vedea, niciodată, la televizor sau în ziare, însă în lumea peluzelor ei egalează geniul legendelor din teren.
Cu „nebunia” lor se vor lăuda generații alb-roșii.