Sport

FRF a făcut un pas înapoi în cazul Radu Drăgușin: convocarea a fost revocată

Naționala U21 a României s-a reunit la Mogoșoaia, pentru amicalele cu Suedia U20 și Mexic U21, care vor avea loc pe 7 și 9 octombrie, în cantonamentul de la Marbella, dar situația lui Radu Drăgușin continuă să stârnească reacții.
04.10.2021 | 17:14
FRF a facut un pas inapoi in cazul Radu Dragusin convocarea a fost revocata
ADVERTISEMENT

Selecționerul Florin Bratu a anunțat pe 30 septembrie, la prânz, lotul de 25 de jucători pentru acțiunea naționalei de tineret din Spania, unde tricolorii vor disputa două partide amicale. După șapte ore, FRF anunța că unul dintre jucători nu se va prezenta la reunirea de la Centrul Național de Fotbal de la Buftea.

Radu Drăgușin a refuzat convocarea la echipa națională Under 21. Astfel, jucătorul de 19 ani nu se va prezenta la acțiunea din luna octombrie, când România U21 are programat un stagiu de pregătire în Spania, unde va întâlni Suedia U20 și Mexico U21.

ADVERTISEMENT

Internaționalul român și-a motivat gestul prin dorința de a rămâne la echipa de club pentru a se acomoda, având în vedere că în urmă cu trei săptămâni a fost împrumutat de Sampdoria de la Juventus Torino”, anunța FRF pe site-ul oficial.

Mihai Stoichiță speră ca Drăgușin să se trezească la fotbal

Au urmat reacții din partea unor oameni din fotbalul românesc, unii fiind de partea jucătorului, iar alții au considerat că fundașul Sampdoriei ar fi trebuit să se prezinte la lot.

ADVERTISEMENT

Evident, a existat și un punct de vedere al lui Bratu, iar Mihai Stoichiță, directorul tehnic al forului român, a precizat care este următorul pas pe care l-a făcut instituția.

Nu știu dacă plecarea la Sampdoria este cel mai bun lucru pentru el. Am avut o corespondență cu cei de la Sampdoria, am fost informați că ei sunt foarte surprinși că nu se prezintă la echipa națională.

ADVERTISEMENT

Până la urmă, am trimis un email prin care am revocat convocarea, ca să poată să joace probabil la Sampdoria Primavera.  Dacă rămânea convocarea, ei nu îl foloseau. Sper să se trezească la fotbal.

Indulgența asta a avut loc la momentul actual din partea președintelui FRF și a mea. Îl cunosc de foarte multă vreme pe Drăgușin, îi cunosc foarte bine părinții. El nu joacă de foarte mult timp, l-ar ajuta să fie vizibil la nivel de națională U21”, a spus Stoichiță la emisiunea „Liga DigiSport”.

ADVERTISEMENT

Va rămâne foarte mult în urmă faţă de ceilalţi colegi de generaţie

Îmi pare rău de această reacţie. Cred că orice jucător îşi doreşte să evolueze pentru echipa sa naţională. Cred că Radu Drăguşin e un jucător inteligent care va înţelege care este rolul echipei naţionale în ceea ce priveşte parcursul său spre înalta performanţă.

Totodată, dacă a rămas la echipa de club, îmi doresc să aibă posibilitatea de a juca cât mai multe meciuri în Serie A. Altfel, Dărgușin va rămâne foarte mult în urmă faţă de ceilalţi colegi de generaţie. Cred că Florin Bratu a discutat deja cu el.

Este un subiect care se va discuta în prima şedinţă de comisie tehnică. Dacă e nevoie de implicarea mea, o fac cu cea mai mare plăcere”, declarase Răzvan Burleanu, președintele FRF, după şedinţa Comitetului Executiv al FRF care a avut loc vineri.

Împrumutat în vară de Sampdoria de la Juventus Torino, Radu nu a jucat niciun minut la noua lui echipă, fiind rezervă la toate cele cinci partide ale Doriei. Pentru a umble golul lăsat de Drăgușin, Bratu l-a convocat pe Marian Șerban, mijlocaș la Chindia Târgoviște.

Zece absenți motivați la naționala U21 pentru stagiul de pregătire de la Marbella

De precizat că tricolorii U21 s-au reunit ieri la Centrul Național de Fotbal de la Buftea, iar la prima ședință de pregătire, programată aseară, au fost prezenți 15 jucători. După o serie de exerciții de încălzire, Dican, Țicu, Corbu, Farcaș și Ispas au făcut un antrenament de refacere alături de kinetoterapeutul Andrei Bogățan.

Ceilalți zece, Târnovanu, Ducan, Sefer, D. Toma, M. Șerban, Miculescu, I. Stoica, Isac, Ișfan și Al. Georgescu s-au pregătit la intensitate normală, sub supravegherea selecționerului Florin Bratu.

Întreaga ședință de pregătire a durat aproximativ 90 de minute și s-a încheia cu o miuță pe teren redus. La antrenament a asistat și Marius Niculae, cel care ocupă funcția de manager sportiv al loturilor de tineret și juniori și care va însoți echipa națională U21 în Spania.

ADVERTISEMENT