Fotbal intern

FRF modifică calendarul Ligii 1 pentru Mutu și pentru Rădoi. Când se joacă meciurile

17.12.2020 | 22:03
FRF modifica calendarul Ligii 1 pentru Mutu si pentru Radoi Cand se joaca meciurile
ADVERTISEMENT

FRF modifică calendarul Ligii 1, cu ajutorul LPF, pentru a sprijini loturile naționale care se vor pregăti pentru Euro U21, respectiv debutul în preliminariile pentru Campionatul Mondial de Fotbal 2022.

Atât selecționata de tineret cât și cea de seniori vor juca primele meciuri în martie 2021, la doar o singură zi distanță, cu Țările de Jos și Macedonia de Nord.

ADVERTISEMENT

România întâlnește Germania, cu ambele selecționate, U21 în meci în grupa de Euro 2021, iar cea de seniori în cadrul grupei de calificare pentru CM 2022 din Qatar.

FRF modifică calendarul Ligii 1 pentru a sprijini loturile naționale. Ce schimbări se produc

În cadrul ședinței Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal, cei prezenți au apreciat ca benefică modificarea calendarului competițional, pentru a veni în sprijinul loturilor naționale.

ADVERTISEMENT

Astfel ambii selecționeri, Adrian Mutu și Mirel Rădoi, vor avea mai mult timp la dispoziție pentru a putea pregăti EURO U21, respectiv debutul preliminariilor pentru Campionatul Mondial din 2022.

Cu sprijinul Ligii Profesioniste de Fotbal împreună cu deținătorii de drepturi de la Liga 1, etapa de campionat fixată pentru fereastra 19-22 martie va fi decalată pentru o dată ulterioară. Fără această modificare de calendar, cei doi selecționeri ar fi avut la dispoziție fotbaliștii cu doar două zile înainte de primul meci programat.

ADVERTISEMENT

Programul celor două selecționate în luna martie 2021

Echipa națională va disputa 3 meciuri în luna martie a anului viitor, în preliminariile CM 2022, pe data de 25 cu Macedonia de Nord, 3 zile mai târziu cu Germania iar pe 31 meciul din deplasare cu Armenia.

Selecționata U21 va avea 3 meciuri din grupa finală de EURO, tot în martie, primul fiind programat pe 24 cu Țările de Jos, apoi pe 27 Ungaria, iar mai apoi ultimul meci cu Germania.

ADVERTISEMENT

Dacă naționala de seniori nu a mai participat la un turneu final din 2016, pentru lotul U21 este cea de-a doua participare consecutivă la un turneu final, după prezența la Euro 2019, desfășurat în Italia.

ADVERTISEMENT