News

FURTUNĂ la malul mării! Doi tineri şi-au pierdut viaţa!

O furtună năprasnică a avut loc vineri seară la malul mării. Vântul puternic a luat pe sus acoperişuri, a spart geamuri şi a distrus plajele. A fost prăpăd şi în Prahova, unde viitura a...
12.07.2014 | 12:23
FURTUNA la malul marii Doi tineri siau pierdut viata
ADVERTISEMENT

O furtună năprasnică a avut loc vineri seară la malul mării. Vântul puternic a luat pe sus acoperişuri, a spart geamuri şi a distrus plajele. A fost prăpăd şi în Prahova, unde viitura a ucis un bărbat. Iar doi tineri din Mehedinţi şi Dolj au murit loviţi de fulgere în timp ce mergeau pe bicicletă.

La Mangalia, oamenii s-au trezit cu geamurile sparte, vântul a rupt pomii şi a făcut ravagii pe plaje.

ADVERTISEMENT

“Sunt născut aici la mare, eu n-am mai văzut aşa ceva. Baldachine pluteau în larg pur şi simplu, palmierii toţi au dispărut, 140 de umbrele rupte, sezlonguri, două beach baruri distruse în totalitate”, a spus un martor.

furtuna-constanta 2

Potrivit meteorologilor, cantităţile de precipitaţii prognozate, de 25-30 l/mp, au fost depăşite în sudul litoralului unde au fost înregistrate căderi de ploaie de 40 l/ mp, într-o jumătate de oră, iar viteza vântului a ajuns până la 40 km/h.

ADVERTISEMENT

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ‘Dobrogea’ al judeţului Constanţa a intervenit cu patru autospeciale şi patru motofierăstraie, deservite de 17 subofiţeri operativ. În sprijinul pompierilor militari au venit şi 200 de jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean Constanţa, împreună cu echipajele RAJA şi reprezentanţii Primăriei Mangalia.

Conform primelor evaluări transmise de autorităţi, cel mai grav afectat de furtună a fost municipiul Mangalia, unde mai multe maşini au fost distruse de copacii smulşi din rădăcini şi câteva gospodării au fost inundate.

ADVERTISEMENT

Furtuna Constanta 1

În Prahova, apa a depăşit chiar şi un metru pe drumuri şi în gospodăriile oamenilor. Un bărbat a fost prins de viitură când ieşea pe poarta casei. În Dolj şi Mehedinţi, doi tineri de 15 şi 19 ani au fost loviţi mortal de fulgere, în timp ce mergeau pe biciclete.

Sursă: www.romaniatv.net

P: 120.000 € va asteapta lunar in Cazinoul Sportingbet. O oferta noua in fiecare zi!