Gabriela Cristea a recunoscut că a vrut să ia o decizie radicală pentru familia lor, însă după ce s-a consultat mai bine cu Tavi Clonda, cei doi au ajuns la concluzia că doar au fost luați de val.
Prezentatoarea și cântărețul și-au construit o casă împreună, o locuință în care au investit timp, energie și mulți bani. La un moment dat, Gabriela Cristea a crezut că ar fi mai bine să vândă casa în care locuiesc cu cele două fetițe! A fost doar un gând trecător.
Vedeta de televiziune a recunoscut, la Xtra Nigth Show, că a existat această opțiune, de a se muta din vila lor. După o analiză mai atentă și-au dat seama că merită să se bucure de căminul. Asta, mai ales după cât de mult s-au zbătut pentru el.
„Sinceră să fiu la momentul acesta, eu i-am spus să vindem casa(…) Nu mai vreau pentru că e greu(….) Așa am vrut-o noi.
Noi am făcut o casă optimizată, adică e foarte bine izolată, am investit atunci niște bani și acum se văd rezultatele, dar oricum costă”, a declarat Gabriela Cristea la Antena Stars.
Când proiectul de pe hârtie a început să prindă viață, Gabriela Cristea și Tavi Clonda și-au dat seama că vila lor va fi una mult mai spațioasă decât și-au imaginat-o.
„Am zis că e mare. Mai și câștigăm niște bani și cumpărăm una mai mică. Poți să faci și altceva(…) Așa am vrut-o noi.
A fost prima casă. Când o desenezi pe asfalt, vine cu varul și începe să ridice pereții, după îi face și albi și dă volum”, a completat Gabriela Cristea.
Cuplul se bucură și de o piscină imensă, în curte, care presupune o îngrijire specială și niște costuri, de asemenea. De dragul fetițelor, însă, fac și acest efort financiar. Mai toată vara, micuțele s-au bucurat de bălăceală.