News

Garcea și Gheorghe Piperea, candidați la alegerile europarlamentare. Numele surpriză de pe lista AUR

Partidul condus de George Simion își anunță sâmbătă candidații la alegerile europarlamentare, surpriza fiind reprezentată de prezența co-președintelui AUR pe liste
22.07.2023 | 10:00
Garcea si Gheorghe Piperea candidati la alegerile europarlamentare Numele surpriza de pe lista AUR
Simion alături de Piperea și Terheș, trei voci anti-europene. Sursa foto: George Simion/ Facebook
ADVERTISEMENT

Alianța pentru Unirea Românilor își anunță sâmbătă, la Arenele Romane, candidații pentru alegerile europarlamentare de anul viitor. Conducerea AUR a făcut public numele primilor zece candidați, surse din partid precizând însă că ordinea pe listă nu a fost încă stabilită. Mai mult, partidul și-a propus să câștige aceste alegeri, și să obțină între 12 și 14 mandate.

Garcea și Gheorghe Piperea, pe listele AUR

Unul din numele cu notorietate anunțat pe listele AUR este cel al lui Mugur Mihăiescu, fostul membru al grupului Vacanța Mare. Acesta nu se află la prima incursiune în politică, fiind membru al UNPR și al Partidului Verde, dar și consilier al Gabrielei Firea pentru Centrul Vechi, pentru o scurtă perioadă, scrie Hotnews.ro. În timpul pandemiei a avut o poziție activă împotriva vaccinării. Presa a relatat în trecut faptul că omul de afaceri care deține două pub-uri în Centrul Vechi a semnat un angajament cu fost Securitate, însă Mugur Mihăiescu a oferit o explicație pentru acest fapt.

ADVERTISEMENT

O altă voce cunoscută în spațiul public pentru teoriile conspirative pe care le susține este cea a avocatului Gheorghe Piperea, profesor universitar la Facultatea de Drept a Universității București. În timpul pandemiei, avocatul a avut o poziție activă împotriva vaccinurilor, susținând chiar că vaccinurile mARN vor modifca ADN-ul uman. FANATIK a scris pe larg despre cariera acestuia în urmă cu câteva zile, atunci când George Simion a anunțat prezența acestuia la listele partidului. Piperea este autorul programului AUR pentru justiție.

Un alt candidat pe listele AUR este actualul europarlamentar Cristian Terheș, o altă voce care a propagat teorii conspiraționiste în timpul pandemiei Covid. Acesta a fost unul dintre susținătorii Referendumului pentru Familie și și-a câștigat notorietatea în timpul regimului Dragnea, atunci când era o prezență constantă la unele televiziuni de unde critica DNA și lupta anticorupție.

ADVERTISEMENT

A intrat în PE pe listele PSD, de unde a migrat la PNȚCD, de unde a fost exclus pentru neplata contribuției. În urmă cu trei luni, mai mulți europarlamentari au cerut sancționarea lui Terheș după ce acesta a descris femeile transsexuale ca fiind “perverse de sex masculin”, susținând că recunoaşterea legală a existenţei femeilor transsexuale este „cea mai mare ameninţare la adresa femeilor”.

Co-președintele AUR, candidat la europarlamentare

Poate cea mai importantă surpriză în lista anunțată vineri este prezența co-președintelui partidului, Claudiu Târziu. Membru al Consiliului Național de Coordonare al Coaliției pentru Familie, Târziu a fost unul dintre fondatorii partidului, iar un mandat în PE ar asigura practic controlul complet al partidului de către George Simion.

ADVERTISEMENT

Un alt candidat pe listele AUR este Șerban Dimitrie Sturdza, stră-strănepot al domnitorului Mihail Sturdza, unul dintre principalii donatori ai partidului. În anul 2022, acesta a donat nu mai puțin de 49.000 lei, iar recent s-a remarcat prin discursurile critice la adresa Uniunii Europene despre care a susținut că este o dictatură și nu o democrație reprezentativă.

„Uniunea Europeană de astăzi este o dictatură parlamentară europeană, nicidecum o democrație. Ni se spune câți porci avem voie să creștem și câți litri de țuică avem dreptul să producem, pe an, la noi în gospodărie. În timpul lui Ceaușescu trebuia să bem înlocuitori de cafea, astăzi ni se spune să mâncăm gândaci în loc de produsele noastre naturale”, a susținut acesta într-un discurs la finalul anului trecut.

ADVERTISEMENT

Tot pe listele AUR pentru Parlamentul European se află și Ramona Ioana Bruynseel, fosta candidată la alegerile prezidențiale pe listele partidului lui Dan Voiculescu. Fost consilier al premierului Viorica Dăncilă, aceasta s-a înscris în AUR la începutul acestui an, eveniment ce a provocat un adevărat scandal în interiorul partidului, unde mai mulți parlamentari AUR au acuzat „săgeți PNL și PSD”. „Dragii mei, AUR nu este nici extremist, nici pro-rus, nici un partid de huligani. A fi patriot nu înseamnă că ești extremist. De pro-rus nici nu vorbesc, știți și voi că nu aș fi putut intra într-o formațiune cu o astfel de viziune”, a scris aceasta când și-a anunțat intrarea în partidul lui Simion.

Ce alți candidați mai propune AUR

Cu mai puțină notorietate, alți candidați propuși de AUR sunt avocatul Georgiana Maria Teodorescu, înscrisă în partid în luna mai a acestui an, și Avram Fițiu, profesor în cadrul Universităţii de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca. Într-un interviu din 2017, acesta a susținut că pentru a opri jaful pământului românesc este necesară „înarmarea legală a minimum 70.000 de țărani cu arme de vânătoare”.

Un alt profesor prezent pe listele AUR este sociologul Radu Baltasiu, profesor al Facultății de Sociologie și Asistență Socială din cadrul UB. De asemenea, un nume important pe lista AUR este cel al avocatului Peter Costea. Acesta trăiește în Texas și este unul dintre părinţii spirituali ai Coaliţiei pentru Familie, fiind un important susținător al lobby-ului anti-LGBT.

Ultimul sondaj de opinie, realizat de Geeks for Democracy, arăta o susținere de până la 40% în rândul electoratului român pentru extrema dreapta, iar AUR era clasat la 18% în preferințele exprimate, la doar un procent în spatele PNL.

ADVERTISEMENT