Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Gardoș, fostul coleg al lui Chiricheș la FCSB, contre la Fanatik. ”E jignitor!”

Vlad Chiricheș a fost eliminat în meciul Nordsjaelland - FCSB 2-0, dar fostul său coleg Florin Gardoș i-a luat apărarea la FANATIK SUPERLIGA.
18.08.2023 | 11:40
Gardos fostul coleg al lui Chiriches la FCSB contre la Fanatik E jignitor
Vlad Chiricheș a fost eliminat în meciul Nordsjaelland - FCSB 2-0, dar fostul său coleg Florin Gardoș i-a luat apărarea la FANATIK SUPERLIGA. Sursă foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Fundașul a fost eliminat stupid după o intervenție imprudentă asupra lui Mohamed Diomande, chiar dacă Joyskim Dawa venise pentru a-l opri pe fotbalistul danezilor. Primul cartonaș galben primit de Chiricheș a fost luat după ce a protestat în urma unei decizii a arbitrului în prima repriză.

Vlad Chiricheș, apărat de Florin Gardoș după eliminarea din Nordsjaelland – FCSB 2-0

În cadrul celei mai noi ediții a emisiunii FANATIK SUPERLIGA, Florin Gardoș a sărit în apărarea lui Vlad Chiricheș și consideră că acesta a făcut un lucru normal când s-a dus la arbitru să protesteze la finalul primei reprize a partidei Nordsjaelland – FCSB 2-0 și a primit primul cartonaș galben.

ADVERTISEMENT

”A spus după meci: ‘A fost o greșeală. N-am gândit bine faza respectivă’. Ok. Pentru mine, nu știu dacă-s subiectiv sau nu, dacă vorbim de evoluție sau de prestație, de fapt asta a fost greșeala lui aseară, faptul că a luat un un galben ușor într-o fază în care nu era cazul să facă fault.

În primul rând că era dublat. În rest, evoluția lui mie personal mi s-a părut bună, decentă. Acum auzeam și comentatorii meciului că e ezitant, că are o predispoziție la gafe. Nu, nu prea înțeleg comentariile astea.

ADVERTISEMENT

Iar de aici chiar dimineață citeam un articol că să ne luăm pastilele că încep meciurile naționale și să ne pregătim că Chiricheș va greși. E o tentă, sunt tendențioși oamenii. Mi se pare de mult timp, nu doar acum”, a declarat Gardoș.

Gardoș, nemulțumit de arbitraj

Fostul fundaș de la FCSB este de părere că jucătorii cu experiență trebuie să pună presiune pe arbitri în timpul meciurilor, mai ales în cele în care simt că există o ușoară tendință de a fi defavorizați.

ADVERTISEMENT

”Sigur că, exact așa cum a spus și el, un jucător de experiența lui n-are voie să facă fac faultul ăla. E clar. Categoric este o greșeală, dar ați văzut arbitrul de aseară. Fază în care scăpăm și avem un atac periculos, fluieră fault și dă două galbene celor de la Nordsjaelland, când noi aveam avantaj.

E clar un arbitru care nu știu, nu era pregătit pentru meci. E foarte greu să ne dăm seama noi de aici ce i-a spus arbitrului după o fază la care dă două cartonașe galbene și întrerupe un atac potențial periculos. S-a dus să-i ceară explicații și a primit galben pentru asta.

ADVERTISEMENT

Cum să pui presiune pe arbitrii altfel? Trebuie să pui presiune pentru că a greșit. Și atunci, punând presiune, el poate să-ți dea o decizie în favoarea ta. Eu consider că în timpul meciului trebuie să pui presiune pe arbitru, de preferat să fie căpitanul cel care o face”, a spus Florin Gardoș, la FANATIK SUPERLIGA.

FANATIK SUPERLIGA este LIVE și EXCLUSIV pe FANATIK.RO. Show-ul se poate vedea în fiecare luni, marți și vineri de la 10:30, iar în premieră, în aceeași zi de la 17:30. Emisiunea este pe canalul de Youtube Fanatik și pe Facebook Fanatik și Horia Ivanovici Oficial.

Gardoș îl apără pe Chiricheș

ADVERTISEMENT