Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Giani Kiriță mușcă din Dinamo după 1-2 cu FCSB: “Neputință! E de Liga 2”

Giani Kiriță este extrem de dezamăgit de modul în care arată Dinamo în acest sezon de SuperLiga și se teme că echipa antrenată de Ovidiu Burcă va ajunge în liga secundă.
23.07.2023 | 11:00
Giani Kirita musca din Dinamo dupa 12 cu FCSB Neputinta E de Liga 2
Giani Kiriță mușcă din Dinamo după 1-2 cu FCSB
ADVERTISEMENT

Au trecut doar două meciuri din SuperLiga și Dinamo nu a obținut niciun punct. Ce-i drept, ”câinii roșii” nu s-au făcut de râs cel puțin pe tabelă, după 0-2 cu Universitatea Craiova și 1-2 cu FCSB, însă jocul echipei lasă de dorit. Mai mult, Giani Kiriță crede că jucătorii actuali sunt de liga secundă, astfel că perspectivele celor de la Dinamo nu sunt tocmai îmbucurătoare.

Giani Kiriță mușcă din Dinamo după 1-2 cu FCSB

”Chiar dacă în sufletul meu știți foarte bine că voiam să vorbesc de Dinamo la superlativ. Din păcate, Dinamo la ora actuală este o umbră, este o echipă de liga a doua. O echipă de jucători adunați de pe undeva, puși acolo, în care FCSB-u efectiv s-a distrat. Am văzut o echipă a FCSB-ului care s-a antrenat pentru meciul cu bulgarii, o spun cu tristețe. Când e de spus adevărul trebuie să o spunem.

ADVERTISEMENT

Dezamăgit total. Merg pe stradă, lumea mă întreabă pe mine. Giani, ce o să facem? Și le-am spus același lucru, băi fraților, ok, e un plus că am revenit în Liga 1. Foarte bine, toate meritele Dinamo, Ovidiu, dar ce facem după? Iar suntem ciuca bătăilor? Ok, mai ales în meciurile importante, o să vină FCSB, CFR, Rapid, iar o să luăm bătaie, o să fim umiliți?

Pentru noi ca dinamoviști tot umilință e, că e bătaie, nu contează că e 2-0, că e 3-1. Noi când batem? Ce facem mai departe? Fotbalistic a fost un nivel slab, mă uitam minutul 40 să nu ai agresivitate, o alunecare. Poate Ovidiu Burcă le-a spus să fie agresivi, dar unde-s jucătorii ăia care se unesc măcar să aibă agresivitatea, chiar dacă-s copii. Erau toți albi la față, erau timorați”, a transmis Giani Kiriță.

ADVERTISEMENT

În discuție a intervenit Bănel Nicoliță, care a încercat să le găsească circumstanțe atenuante dinamoviștilor. ”Au dat de o echipă foarte puternică, care nu le-a dat nicio șansă. Degeaba sunt agresivi, că nu mai prind găina (n.r. mingea de fotbal)”, a transmis Bănel. ”Ai dreptate, dar agresivitatea nu ți-o ia nimeni, Bănele. De aia am fost acolo”, a replicat Giani Kiriță.

Fostul mare jucător al lui Dinamo a insistat asupra faptului că lipsa de valoare ar trebui suplinită cu agresivitate, agresivitate care a lipsit cu desăvârșire jucătorilor de la Dinamo în meciul pierdut aseară contra celor de la FCSB, scor 1-2. Fostul fotbalist susține că îi este rușine să se întâlnească pe stradă cu foști rivali de la Steaua sau FCSB, pentru că ar râde de el.

ADVERTISEMENT

”De aia suntem câinii roșii, ok nu ai valoare, dar compensează cu ceva. Din păcate în meciul de aseară nu mi-a plăcut niciun jucător. În momentul în care portarul e cel mai bun om al meciului înseamnă că am spus tot, am simțit neputință, nu mi-a plăcut deloc. Toți vorbesc cu mine, ies în oraș, mă văd cu Bănel, nu vreau să-l salut, mă întorc cu spatele să nu mă vadă. Glumesc. Neputință totală!”, a răbufnit Kiriță. Concluzia a tras-o tot ”rivalul” Bănel Nicoliță: ”În prima repriză nu se supăra nimeni dacă era 5-0”.

Nu uitați! FANATIK SUPERLIGA cu HORIA IVANOVICI se vede în fiecare luni, marți și vineri de la ora 10:30 în direct și exclusivitate doar pe pagina www.fanatik.ro, exceptând edițiile speciale FANATIK SUPERLIGA, cum este și cea de duminică, 23 iulie 2023. Cei care au ratat emisiunea sau vor să o revadă o pot face de la 17:30 în premieră pe canalul de Youtube Fanatik, dar și pe paginile de Facebook Fanatik și Horia Ivanovici Oficial.

ADVERTISEMENT

HORIA IVANOVICI promite un sezon senzațional din FANATIK SUPERLIGA! Îi va avea alături pe foștii mari fotbaliști Adrian Ilie, Florin Gardoș, Robert Niță, Bănel Nicoliță, Dănuț Lupu, Giani Kiriță, dar nu vor lipsi nici antrenorii Sorin Cârțu sau Vivi Răchită. Lista analiștilor FANATIK SUPERLIGA va fi completată de directorul FRF Mihai Stoichiță, dar și de jurnaliștii Andrei Vochin, Daniel Șendre, Alin Buzărin și Cristi Coste.

Giani Kiriță, dezamăgit de Dinamo

ADVERTISEMENT
Apare o nouă etichetă pe produsele din România: DOR. Semnificaţia noului logo
Apare o nouă etichetă pe produsele din România: DOR. Semnificaţia noului logo
Femeia considerată
Femeia considerată "arma secretă" din spatele lui Jude Bellingham! Starul lui Real Madrid o strigă "regina"
Simona Halep ar fi părăsit România definitiv. Unde ar fi hotărât să se...
Simona Halep ar fi părăsit România definitiv. Unde ar fi hotărât să se stabilească sportiva din Constanța
Andreea Bălan, în lacrimi! Vestea uriaşă pe care a dat-o îndrăgita cântăreaţă, alături...
Andreea Bălan, în lacrimi! Vestea uriaşă pe care a dat-o îndrăgita cântăreaţă, alături de iubitul ei, Victor Cornea
Elon Musk, redus la tăcere atunci când cineva a găsit o hibă în...
Elon Musk, redus la tăcere atunci când cineva a găsit o hibă în planul său de a coloniza planeta Marte. Despre ce este vorba
A izbucnit scandalul după moartea Ronei Hartner. Cu cine vrea fiica artistei să...
A izbucnit scandalul după moartea Ronei Hartner. Cu cine vrea fiica artistei să locuiască
RĂSTURNARE DE SITUAȚIE pentru Teodosie! Anunțul făcut chiar acum de avocatul său
RĂSTURNARE DE SITUAȚIE pentru Teodosie! Anunțul făcut chiar acum de avocatul său
Familia Regală câștigă disputa cu Statul. Instanța a decis acordarea compensațiilor pentru pădurile...
Familia Regală câștigă disputa cu Statul. Instanța a decis acordarea compensațiilor pentru pădurile protejate
Imagini INCENDIARE cu Irina Loghin la 84 de ani! În costum de baie...
Imagini INCENDIARE cu Irina Loghin la 84 de ani! În costum de baie pe plaja din Dubai
IMAGINI RARE cu fiul cel mare al Nicoletei Luciu. Detaliul care a atras...
IMAGINI RARE cu fiul cel mare al Nicoletei Luciu. Detaliul care a atras atenția tuturor celor care au văzut pozele
Un polițist și-a prins soția în apartament cu amantul. Au urmat scene de...
Un polițist și-a prins soția în apartament cu amantul. Au urmat scene de groază, bărbatul fiind grav rănit
Cele 2 zodii care au noroc în toate în luna ianuarie. Se lipesc...
Cele 2 zodii care au noroc în toate în luna ianuarie. Se lipesc banii de ele și se schimbă totul la locul de muncă
Care e pluralul substantivelor 'macrou' și 'sânge'? Cele mai ciudate forme de plural...
Care e pluralul substantivelor 'macrou' și 'sânge'? Cele mai ciudate forme de plural din limba română