Fotbal intern

Gică Craioveanu a ajuns la cuțit! Totul din cauza unei banale căzături: „Mulțumesc tuturor de grijă!” Exclusiv

13.12.2020 | 14:58
Gica Craioveanu a ajuns la cutit Totul din cauza unei banale cazaturi Multumesc tuturor de grija Exclusiv
ADVERTISEMENT

Gică Craioveanu are nevoie de o operație din cauza unui eveniment întâmplat în trecut. Fostul mare jucător al Universității Craiova a vorbit pentru FANATIK despre ceea ce s-a întâmplat. „Grande” a ținut să le mulțumească tuturor pentru grijă și a dezvăluit că a primit foarte multe mesaje.

Aflat în Spania, directorul de imagine al Științei este cu ochii pe evoluția echipei lui Corneliu Papură. Craiova țintește o nouă victorie în Liga 1, însă deplasarea de la Arad nu se anunță deloc ușoară pentru „juveți”.

ADVERTISEMENT

UTA le-a pus gând rău oltenilor, însă Universitatea are nevoie de o victorie pentru a rămâne în lupta pentru a obține primul loc înainte de Crăciun. CCA a stabilit și brigada de arbitri care va oficia meciul dintre UTA și U Craiova. Marius Avram va fi la centru, fiind ajutat de Mircea Orbuleț și Marius Badea. Rezervă va fi Florin Marcu. Jocul se va disputa luni, de la ora 19:00.

Gică Craioveanu a alunecat pe gheață și are nevoie de operație. Totul s-a întâmplat în urmă cu doi ani. „Le mulțumesc tuturor de grijă”

Gică Craioveanu face naveta de multe ori între Spania și Craiova, orașul său de suflet. „Grande” vrea să fie cât mai aproape de semenii săi. În urmă cu doi ani, fostul mare fotbalist a avut parte de un moment neplăcut. Ajuns în Bănie, Craioveanu a alunecat pe gheață și s-a lovit la picior.

ADVERTISEMENT

Olteanul orgolios nu a băgat de seamă mica durere pe care a avut-o, luxându-și glezna, însă problema a devenit din ce în ce mai serioasă și a ales să meargă la control în urmă cu câteva zile, iar doctorul i-a transmis că are nevoie de o operație pentru a scăpa de dureri, fiind vorba de anumite probleme la ligamente.

Dacă fundașii Barcelonei nu i-au deloc probleme fostului atacant, se pare că gheața a fost ceva mai insistență. Craioveanu a declarat în exclusivitate pentru FANATIK: „Este vorba de o problemă de acum doi ani, am alunecat și m-am lovit. Am mers la control în urmă cu câteva zile și se pare că am nevoie de o operație. Am primit mai multe mesaje decât de ziua mea sau când marcam goluri importante prin Spania. Le mulțumesc tuturor de grija pe care mi-au oferit-o. Curg mesajele de m-am zăpăcit.”

ADVERTISEMENT

Oltenii îl iubesc pe Gică Craioveanu, fostul mare golgheter al României. O legendă în România, dar și în Spania

Ajuns la 52 de ani, Gică Craioveanu se poate lăuda cu o carieră impresionantă în spat. A evoluat timp de patru ani și jumătate la Universitatea Craiova, între ianuarie 1991 și vara lui 1995 și a ajuns unul dintre cei mai iubiți jucători din istoria echipei din Bănie. A bifat 129 de apariții și a dat 61 de goluri.

De la Craiova a plecat în Spania și a făcut senzație. Real Sociedad, Villarreal și Getafe sunt echipele pe care a mai trecut și unde a arătat că este unul dintre cei mai mari atacanți pe care i-a dat țara noastră. 330 de meciuri și 70 de goluri a reușit în primele două eșaloane.

ADVERTISEMENT
  • 2 titluri de golgheter în România a câștigat Gică Craioveanu, în sezoanele 1993-1994 și 1994-1995
  • un titlu are „Grande” cu Universitatea Craiova, cucerit în sezonul 1990-1991. 

În acest moment, Craioveanu este director de imagine al Universității Craiova, însă își dorește ca într-un moment al vieții sale să ajungă să o antreneze pe Știința: „Nu am vorbit niciodată cu Mihai Rotaru despre a prelua pe Craiova. Bine, el nu știa că eu am licență PRO, pe care am obținut-o aici în Spania. Sunt mândru, deoarece am avut niște colegi mari, ca Redondo, Saviola, Valeron, nume importante. Și eu îmi doresc să antrenez Universitatea Craiova, e visul meu, am crescut acolo și sunt oltean, îmi place Craiova, mă mai cheamă și Craioveanu din întâmplare. Până la 70 de ani sper să fiu acolo,” a declarat acesta la PRO X.


  • (P) Cota BETANO pentru UTA Arad – Universitatea Craiova : 1,91 este cota pentru „peste 2,5 goluri“. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT