Sport

Gică Craioveanu îi mobilizează pe jucătorii Universității Craiova înaintea derby-ului cu FC U Craiova: „Îmi doresc să câştigăm de ziua mea!”. Video

Gică Craioveanu, fostul mare atacant al Craiovei Maxima, va da lovitura de începere la derby-ul dintre Universitatea Craiova și FC U Craiova chiar de ziua sa.
14.02.2022 | 15:12
Gica Craioveanu ii mobilizeaza pe jucatorii Universitatii Craiova inaintea derbyului cu FC U Craiova Imi doresc sa castigam de ziua mea Video
Gică Craioveanu, fostul mare atacant al Craiovei Maxima, va da lovitura de începere la derby-ul dintre Universitatea Craiova și FC U Craiova chiar de ziua sa
ADVERTISEMENT
14-02-2022
13:12

Gică Craioveanu îi mobilizează pe jucătorii Universității Craiova înaintea derby-ului cu FC U Craiova

Gică Craioveanu, cel care va da lovitura de start în meciul Universitatea Craiova – FC U Craiova, a avut un mesaj de mobilizare pentru elevii lui Laurențiu Reghecampf.

„Mă simt destul de bine, sincer, am vrut să fiu prezent la acest meci, nu puteam să lipsesc, mai ales că este ziua mea. Fac 54 de ani, cam mult, cam bătrânel m-am făcut şi eu, dar sunt fericit. Sunt un tip care se bucură de viaţă, de fotbal, sunt îndrăgostit mereu, de Ştiinţa, de viaţă, un romantic, câteodată îmi trece repede, dar pe Ştiinţa nu o să o uit niciodată.

Îmi doresc să câştigăm, iar publicul nostru să fie mulţumit de prestaţia echipei, să fie o atmosferă frumoasă, să fie un meci bun şi să câştigăm. Cred că va fi un meci tactic, echilibrat, dar noi avem o echipă superioară, cu jucători care pot să marcheze diferenţa.

Şi ei o să aibă ambiţie mare să ne bată, va fi un meci complicat. Am câştigat destul de clar meciul tur şi aş vrea ca şi de ziua mea să câştigăm. În afară de prestaţia echipei, publicul este cel mai important, iar fanii noştri ştiu şi simt momentele complicate ale echipei. Antrenorul nu mai trebuie să spună nimic, trebuie să dea numai primul 11, pentru că motivaţia va fi oricum foarte mare şi să spună: «Ieşiţi şi bucuraţi-vă de fotbal!». Va fi o emoţie în plus că voi da lovitura de start, am venit special din Spania pentru a fi alături de băieţi, chiar dacă trebuia să comentez meciuri zilele acestea”, a declarat Gică Craioveanu, pentru canalul de YouTube al Universității Craiova.

Astăzi, 14 februarie, Gică Craioveanu a împlinit 54 de ani, astfel că oficialii Universității Craiova au hotărât ca acesta să dea lovitura de start, în mod simbolic, la derby-ul cu FC U Craiova.

Gică Craioveanu va da lovitura de start la derby-ul Olteniei chiar de ziua sa

Universitatea Craiova a postat, pe pagina oficială de Facebook, un mesaj special cu ocazia zilei de naștere a lui Gică Craioveanu.

ADVERTISEMENT

„La mulți ani, Gică Craioveanu! Diseară ne vedem alături de “grande” la meci, cel care va da lovitura de start simbolică”, este mesajul postat de Universitatea Craiova, pe Facebook.

Pentru Universitatea Craiova, a devenit o tradiție ca personalități ale fotbalului oltean să dea lovitura de start la meciurile importante. În trecut, Ion Velea, fostul mare fundaș al trupei din Bănie, și chiar Lorena Balaci, fiica regretatului Ilie Balaci, au fost desemnați să dea lovitura de începere.

ADVERTISEMENT

Suporterii olteni, entuziasmați de prezența lui Gică Craioveanu la Universitatea Craiova – FC U Craiova

Suporterii Universității Craiova au primit foarte bine vestea că lovitura de start, de la derby-ul cu FC U Craiova, va fi dată de Gică Craioveanu. Aceștia și-au exprimat aprecierea față de fostul mare fotbalist, în secțiunea de comentarii.

„Sănătate Gica. Tu ești simbolul Universității Craiova. Forța Stiinta CS Universitatea Craiova”, a fost unul dintre comentariile adresate lui „Grande”.

ADVERTISEMENT

„RESPECT GICĂ CRAIOVEANU!” / Forța, Grande talismanul norocos mâine (n.r. azi) la meci!”, au scris alți fani înfocați.

Derby-ul Universitatea Craiova – FC U Craiova va avea loc astăzi, 14 februarie, la ora 19:55, pe stadionul „Ion Oblemenco”.

ADVERTISEMENT

La confruntarea „Craiovelor”, vor putea asista maxim 9210 de spectatori. Până duminică, în jurul orei 15:00, se vânduseră 5740 de bilete.

În prezent, Universitatea Craiova se află pe locul 5 din Casa Pariurilor Liga 1, cu 39 de puncte obținute după 25 de meciuri jucate. De cealaltă parte, FC U Craiova se află pe locul 13, cu 26 de puncte.

  • 0-2 s-a teminat meciul tur, FC U Craiova – Universitatea Craiova

  • (P) Cota BETANO pentru Universitatea Craiova – FC U Craiova 1948: 6,80 este cota pentru „2 solist”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT