Antrenorul finanțator al celor de la Farul, Gheorghe Hagi, a asistat la partida Columbia – România, scor 3-2. “Regele” a avut două motive pentru a vedea pe viu meciul naționalei. Fiul său juca pentru România, iar adversarul tricolorilor îi aducea amintiri fantastice, din cariera sa de jucător.
Marcatorul unui gol fabulos cu Columbia la Mondialul din 94 a analizat la sânge cele aproxiamtiv 39 de minute pe care fiul său le-a petrecut pe teren. Postura de rezervă a lui Ianis nu i-a picat bine lui Hagi senior și cel din urmă a lansat un atac direct către selecționerul României, Edward Iordănescu.
La finalul partidei, Hagi nu s-a mulțumit doar cu datele strânse pe viu, cu ochiul liber. Fostul selecționer se pare că a analizat statisticile din rândul lui Ianis Hagi, cifre de pe durata minutelor jucate la Madrid.
Conform lui Gică Hagi, Ianis a fost cel mai bun fotbalist român de pe teren, iar acest lucru l-a făcut să răbufnească la adresa lui Eduard Iordănescu. Hagi a punctat că fiul său a fost singurul tricolor dintre cei care nu au minute la echipele de club și care nu a început ca titular în niciunul dintre cele două jocuri amicale.
“Am înțeles că Ianis a fost desemnat omul meciului. Chiar dacă unora nu le place, statistica o spune. Din 2021, Ianis și Man sunt jucătorii decisivi de la echipa națională, chiar dacă fiecare a lipsit câte un an.
Dacă vedem cu a intrat Ianis cu Irlanda și a sărit tot stadionul. Dacă vedem cum a intrat la Madrid și tot stadionul a aplaudat, eu cred că e apreciat. E drept că există o mică parte care îl apreciază mai puțin.
Probabil jucătorii care fac bine sunt apreciați. Nu voiam să zic asta, dar o spun acum. Din jucătorii care au jucat mai puțin la cluburi, Ianis a fost singurul care n-a fost titular la națională.
El e singurul care n-a jucat titular! Jucătorul decisiv din 2021 până azi n-a jucat titular. E o temă de reflectat asta. Ianis a arătat o anumită personalitate. Vorbește rar, dar când vorbește știe ce zice,”, a declarat Hagi, conform Digisport.
Tehnicianul s-a arătat deranjat de ideea care a umblat în mediul fotbalistic, conform căreia Ianis ar merita sau nu să fie convocat la EURO 2024. Hagi nu înțelege cum din cel mai important jucător din lot, lui Ianis a început să-i fie pusă la îndoială prezența la turneul final.
“Are personalitate. Ianis era cel mai important jucător, iar dintr-o dată a fost întrebat dacă se teme că nu va prinde lotul pentru EURO. Ce legătură are dacă joacă mai puțin la echipa de club? După o accidentare de un an când el joacă 21 de meciuri într-un campionat nou… Dar el acasă la el a fost decisiv, alături de Man. Publicul a reacționat cum trebuie, Ianis a reacționat la fel cum trebuie”, a declarat Gică Hagi.